Mi-a plăcut la pozat artificii, aşa că după respectivul eveniment mi-am fixat în minte să nu ratez următoarea dată când e rost de aşa ceva – de-ntâi august, ziua naţională, când tot cetăţeanul normal la cap puşcă din artificii de zici că atacă Liechtensteinul, nu alta.

Deşi mi-era cam lene după ce am ieşit de la Shrek şi am ajuns acasă, m-am uitat pe internet să văd dacă e rost de ceva puşcături organizate (auzisem că nu sunt, oamenii le lansează din grădini). Dar, zise internetul, se organizează la Horgen mare artificie, cea mai cea de pe lac. Hai, mobilizarea, că cine ştie când mai ai ocazia.

Ies din casă – nori negri, primii stropi. Hmm… ezit, apoi pariez că până ajung eu la Horgen, furtuna va fi trecut. Îmi menţin pariul şi când trec prin ploaia torenţială din centru (măcar bine c-am mers cu maşina), chiar dacă la radio se zice că furtunile au stricat sărbătorile pe alocuri azi, şi – într-adevăr, ploaia pare a se potoli după ce trec de partea cealaltă a lacului.

Internetul zicea că artifocile se puşcă pe apă, la nuştiuce ştrand, dar şi mai fain e dacă te urci pe deal un pic. Aşa că mă urc pe deal un pic, găsesc o parcare probabil ilegală în spatele unui complex de locuinţe, şi mă îndrept pe lângă casă spre faţadă, de unde bănuiam că se vede lacul. Ploaia nu se oprise de tot, şi bătea şi vântul. Noroc că mă întorsesem din drum după umbrelă. Aş fi putut să iau şi geaca impermeabilă cu acea ocazie, dar n-o luasem. De pe faleză se vedea aşaşaşa, cam copaci, cam stufăriş între mine şi lac. Ceva se vedea totuşi, aşa că aşez trepiedul… şi-mi dau seama că nu am partea care se prinde de cameră, am pierdut-o nu ştiu pe unde (cred că acasă), aşa că nu pot folosi trepiedul. Îl folosesc ca suport, dar prea stabil nu e.

Dau să potrivesc timpul de expunere al camerei pe „bulb”, dar pe întuneric nu văd. Dau să scot telefonul să luminez – îmi dau seama că l-am lăsat în maşină. Potrivesc aparatul pe orbecaitelea, şi trag nişte cadre cu nişte artificii care explodau frumos în apropiere –

bănuiesc că nu sunt cele „oficiale”,

că e abia 10 fărun sfert, şi la 10 zice internetul că începe shoul – şi ăştia snt punctuali de obicei.

Artificiile se termină repede, şi aşteptând în frig îmi petrec vremea pozând ce se vedea din lac, cu focuri de artificii puşcând izolat din grădini. Se vedea frumos, dar pozele n-au ieşit. Aşa, ca idee, asta unde se vede şi vaporul de croazieră, probabil şi el în căutarea celor mai spectaculoase artifoci.

Tresar când se puşcă în apropiere, dar artificiile sunt mici, chiar dacă zgomotoase. Las expunerea aparatului lungă, să prind mai multe, cu riscul de a avea o imagine mai tremurată. Iată.

Apoi, multă vreme nu s-a întâmplat nimic. Vine ora 10, şi ploaia se opreşte ca prin minune. Îmi frec mâinile, aştept, şi… nimic.

Se face 10 şi 2 minute, nimic. La 10 şi cinci încă mai am speranţe, dar doar într-un caz de „forţă majoră” care să-i fi împiedicat să înceapă la timp. Se adaugă şi angoasa că nu ştiu dacă stau bine, dacă sunt în dreptul locului de unde ar fi spectacolul.

De plictiseală umblu la setările aparatului, să văd dacă setez timpul de expunere la vreo 2 secunde, dacă cumva nu ies pozele mai bine. Doar că fix când modific expunerea, încep să puşte nişte artificii cu zgomot asurzitor chiar dintr-o grădină din faţa mea! Mă sperii, apăs pe trăgaci, ca să constat că rămăsesem cu expunerea pe la vreo… 20 de secunde, nu 2. Am mai dat şi din mâini… şi a ieşit asta.

Apoi iar nimic, minute lungi. Urmată de o fază aproape identică, doar că de data asta am ţinut aparatul mai stabil, cât o fi fost expunerea:

După care, tăcere, doar micile focuri din depărtare. E clar, anul ăsta n-a fost show la Horgen. Reîncepe şi ploaia, o iau ca pe un semn şi-mi strâng catrafusele. Tocmai când mă pregătesc să plec, din altă grădină din apropiere poc poc poc – nişte flori frumoase. Apuc să culeg vreo două din mers,

şi gata.