Bună sara, Sarajevo

Fusesem ”avertizat” că drumul de la Mostar la Sarajevo e spectaculos, dar… din păcate, ca de obicei, cum m-am urcat în mijlocul de transport, cum m-a luat somnul. M-am luptat cu el o vreme, dar m-a învins. M-am trezit doar când se apucaseră să se certe oamenii într-o staţie – exact ca la noi, o călătoare care urma să se urce nuş-ce avea de împărţit cu şoferul, care se răţoia la ea, ea striga la el, vreo alţi doi s-au băgat şi ei în vorbă de ambele părţi. Până la urmă nu s-a ales nimic, s-au calmat toţi ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, ba au şi glumit (am avut senzaţia).

Astfel am văzut doar frânturi de peisaj, când reuşeam să mă smulg convulsiv pentru câte-o poză mişcată ”de autobuz”. Am văzut munţi, văi unduite ca a Oltului, râuri verzi,

DSC_6235.JPG

(sau erau lacuri?)

DSC_6243.JPG

viaducte.

DSC_6251.JPG

Frumos, ca pe la noi prin Carpaţi. Din păcate, am adormit la loc, şi m-am trezit abia la intrarea în Sarajevo, cu o imagine familiară

DSC_6255.JPG

în lumina apusului.

DSC_6254.JPG

Iniţial voiam să sun pentru cazare de pe drum, dar dormind ca un sac n-am apucat, aşa că a trebuit să sun din autogară. Am ales la inspiraţie din Lonely Planeta – de obicei, nu recomand să lăsaţi pe ultimul moment, puţine şanse să găsiţi ceva liber în sezon la aceste adrese, care fiind publicate în carte şi-au pierdut statutul de ”insider tip”, intrând în ”mainstream”. Dar – n-am avut încotro, autogara era pustie, totul închis (o fi duminică azi?). Din fericire, am găsit o cameră la hostelul Kod Keme, ţinut de o bosniacă australiană. Mi-a zis ce tramvai să iau, luat, ajuns, dat jos la staţia „Podul Latin” când deja se întuneca.

DSC01267.JPG

Citisem în tramvai că aici a fost împuşcat arhiducele Franţ Ferdinand de către tânărul Gavrilo Princip în 1914, scânteia primului război mondial. Dar voi reveni aici, întâi să mă cazez. Pansionul e în apropiere,

DSC_6256.JPG

mă cazez rapid, întâmpinat chiar de patroană – gagica pare a fi la vreo 40-45 de ani, rochie scurtă, „iegări”, arată foarte bine pentru o… bunică, ce aveam să aflu că e. Vorbeşte engleză australiană perfectă – a stat vreo 20 de ani la antiplozi. Îmi explică ce şi cum, şi plec imediat în oraş. Deja s-a întunecat peste cartierul otoman Bašcaršija („başţarşia”),

DSC_6263.JPG

o iau la întâmplare înainte. Nu am apucat să citesc în amănunt despre oraş, aşa că rătăcesc fără adresă. Strada mă duce într-o piaţă ce pare importantă,

DSC_6270.JPG

aveam să aflu că edificiul de lemn e o fântână otomană (Sebilj). E foarte frig, nu e de mirare că unele străduţe sunt goale,

DSC_6280.JPG

iar pe la terase nu prea şade lumea.

DSC_6272.JPG

Majoritatea magazinelor sunt închise,

DSC_6286.JPG

dar nu toate.

DSC_6289.JPG

Acesta e cartierul otoman, cu case mici, de lemn,

DSC_6300.JPG

care îmi aduc aminte nu ştiu de ce de Kyoto, poate pentru că şi acolo erau case mici, de lemn,

dar aici în loc de pagode sunt moschei

DSC_6297.JPG

şi bazaar.

DSC01273.JPG

Pe la intersecţii am aplicat tehnica brevetată la Dubrovnik, cu poză panoramică din mijlocul intersecţiei, cuprinzând mai multe străzi.

DSC01269.JPG

DSC01274.JPG

La una din intersecţii se vede: în stânga şi dreapta, case mici cu terase, înainte, nişte clădiri înalte.

DSC01275.JPG

Într-acolo mă îndrept, şi ajung în… Viena.

DSC_6312.JPG

„Austro-ungarii au construit în 40 de ani, cât au fost aici, mai mult decât turcii în 400”, circulă o vorbă în Sarajevo.

DSC_6304.JPG

Într-adevăr, doar 40 de ani a aparţinut Bosnia de Austro-Ungaria, dar oamenii n-au stat pe gânduri, au purces imediat la treabă şi au construit o parte din Sarajevo „ca în Austro-Ungaria” – din fericire lăsând vechiul oraş intact.
Şi nu doar zona pietonală (a propos, dom’ primare de Bucureşti, zonă pietonală), ci şi mai departe, biserica romano-catolică,

DSC_6319.JPG

sau strada asta care mi-a adus aminte foarte clar de Braşov.

DSC_6324.JPG

Aici am şi făcut cale-ntoarsă, mânat de foame. Voiam să mănânc în cartierul vechi, aveam trasată de la A. sarcina de a servi ćevapčići (mici) la ćevapčići din piaţa centrală (se pare că între c-urile cu diverse căciuli pronunţia e foarte puţin diferită – eu nu pot face diferenţa, cred că e în regulă dacă se pronunţă ca „ci” la noi – deci „cevapcici”).
Nu m-am putut abţine însă şi am luat nişte castane prăjite pe drumul de întoarcere, ceea ce a afectat apetitul, dar prea miroseau frumos.

La Ćevapčićeria Hodzic din piaţa cu fântâna Sebilj, aflată pe partea stângă în această poză,

DSC_6281.JPG

nu era multă lume. M-am aşezat jos lângă geam şi am comandat cevapcicii în pita.

DSC01276.JPG

De prisos spus că bosniacii, ca probabil fiecare popor balcanic, susţin că ei au inventat cevap-micii. N-au auzit de legenda de la hanul lui Manuc, probabil tot atât de adevărată ca şi ce or fi având ei drept legendă. Deci să ne intre bine în cap, micii sunt de la arabi, veniţi la noi via turci. Sunt buni, cu iaurt, si el bun,

DSC01278.JPG

dar nu pot să mănânc mai mult de 7. Sunt 10 la porţie, norma mea oricum e de 3 de-ai noştri. Ai lor sunt puţin mai mici, au intrat mai mulţi. Cum stau eu aşa şi mă uit pe geam, dintr-o dată conştientizez situaţia: mănânc mici făcuţi mai mult ca sigur de un musulman; în boxe se aude Bruce Springsteen cu „born in the USA”; mă uit pe geam, văd aşa: fete pe tocuri, fete cu mini-jupe (şi cizme şi colanţi, că e frig rău), femei acoperite complet cu burqa şi niqab, fete cu batic şi tocuri.

Sarajevo.

Cu acest gând părăsesc miceria, şi fac poza tradiţională din perspectiva broaştei.

DSC01282.JPG

Observaţi ce CURAT e pe jos? Târziu mi-am dat seama de acest aspect. Şi la Dubrovnik, şi aici – broasca n-a văzut fir de mizerie. Nici pe stradă, nici pe pod –

DSC01283.JPG

pentru că trebuia o perspectivă şi de pe Podul Latin construit în stil… otoman, la care m-am întors să-l privesc mai bine,

DSC_6342.JPG

de pe ambele părţi.

DSC_6346.JPG

Acolo unde scrie „MUSEUM”

DSC01286.JPG

e prezentată povestea lui Franz Ferdinand. Nu ştiam că au fost mai mulţi asasini, postaţi în diverse colţuri ale oraşului, şi că Gavrilo a avut „norocul” ca chiar în faţa lui şoferul să se răzgândească asupra traseului, să frâneze, să oprească şi să aibă dificultăţi în a intoarce (eram totuşi în 1914, nu avea servodirecţie). Şi paf. Gavrilo cică s-a speriat atât de tare încât a făcut pe el. Cum se scrie istoria…

M-am întors îngândurat „acasă”, pe strada unde nu mai era nimeni, de frig.

DSC_6347.JPG

M. zicea că i-a plăcut mult la Sarajevo, şi eram curios. Încep să înţeleg de ce. Nu are cele mai spectaculoase clădiri sau cel mai fabulos peisaj, dar deja după câteva ore de hoinărit simt un aer… complex în acest oraş. Şi cred că ce îl face deosebit e că îşi poartă „complexitatea” în mod „natural”, cum noi greu ne putem închipui.

Dar suntem abia la primele impresii, mai sunt lucruri de descoperit.

Reclame

5 gânduri despre “Bună sara, Sarajevo

  1. Bineinteles, nu ma pot abtine sa nu sar in apararea iubitilor nostri mititei. :)

    Denumirea de „cevap” (la care in buna lor traditie sarbo-croato-bosniecii au pus „ici” :) – vezi Ibrahimovici si altii) nu vine de la altceva decat binecunsocutul „kebab”. Ca mare amator de macare arapeasca si turceasca dati-mi voie sa va spun ca de la kebab la mici e cale lunga. Cam ca de la minestrone la ciorba taraneasca de legume acrita cu un pic de bors si un ardei iute. Si mi-e greu sa cred ca si asta e furata de la macaronari. :p
    In primul rand compozitia difera, pt ca in mici noi punem si oaie si porc pe langa vita (sintem singurii!!!) si asta le da dupa mine, alaturi de ustoroi, gustul perfect. Mai fac sarbii pleskavita (am mancat in Timisoara) in care baga toate tipurile de carne, dar parca fara ustoroi si altele, si e cam ca un hamburger (adica rotunda) cat toata farfuria si tot cu pita si alea-alea.
    In al doilea rand garnitura difera; noi ii mancam cu mustar, paine si cartofi prajiti (adica exact cam cum servesc austriecii, nemtii si cehii vestitii lor carnati). Asta ar veni in sprijinul originii de carnat ramas fara mat, doar ca nu era la Manuc era „La Iordache”.

    Concluzie: Fiind geografic si culinar undeva la mijloc intre kebabul turcesc si mustarul austriac de pe wurst, nu ma mira idea care i-a venit patronului (prins la inghesuiala) de La Iordache pe la 1850…si ceva. E o „jmecherie” tipic romaneasca, iar orice alta asemnare cu bucataria balcanica, desi neintamplatoare (gustuile erau deja formate), nu-i fura din merite. ;)

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s