Mi-a luat 4 luni să aştern impresiile a două săptămâni de călătorie – asta spune multe despre cum a fost în periplul balcanic. Macedonia-Albania-Kosovo-Muntenegru-Croatia-Bosnia-Serbia-România, 8 ţări (dacă punem la socoteală şi Kosovo) în 17 zile (adică 2 săptămâni plus week-end-urile). Sună spectaculos, dar a nu se uita – acum 20 de ani, ar fi fost 2 ţări (Albania şi Iugoslavia) plus Bucureşti.

Inspirat de experienţa lui M. & gaşca, traseul a oferit ce mă aşteptam şi mai mult decât atât. Am descoperit comori de care habar n-aveam, la o aruncătură de băţ de casă, geografic vorbind. A fost o imersiune într-o lume deopotrivă familiară şi străină. M-am delectat cu limbile slavă şi albaneză – albaneza înainte nu-mi spunea nimic, limbile slave nu-mi plăceau. Dar m-am distrat cu ambele, albaneza pentru exotism, slavele pentru cuvintele similare – vorba preferată a rămas hajde! (de atunci mereu când zic „haide” nu ştiu de ce îmi vine în minte refrenul celor de la Zdob şi Zdub – „haide, haide, minus plus apasă pe buzz”).

Am păşit pe locuri istorice – antice, medievale, recente, citind despre ele am înţeles măcar parţial complexitatea uneori de nedescurcat a zonei. Mai mult decât în alte excursiuni am cunoscut în toate ţările oameni interesanţi, care au impregnat cele mai dinamice amintiri. Poate pentru că oamenii sunt punctul nodal şi marele mister al acestor locuri, poate mai mult ca în alte părţi. Nu înţeleg cum nişte oameni deschişi, prietenoşi, calzi au putut genera un dezastru uman de necuprins cu mintea, şi asta nu demult, acum 10-20 de ani. Am fost şocat să aflu mai în detaliu ce s-a întâmplat în războaiele iugoslave, şi poate la fel de şocat să văd cum şi-au revenit după. M-a impresionat cum, deşi multe lucruri nu sunt clare, oamenii vor să trăiască, se străduiesc să-şi construiască o viaţă mai bună, de multe ori am avut senzaţia „ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat”. Dar poate n-ar trebui să mă mire – pe de o parte, şi la noi după 20 de ani mulţi oameni trăiesc ca şi cum comunismul n-ar fi existat – mai ales cei tineri, pentru care de altfel nici n-a existat. Pe de altă parte, probabil doar încercând să o rupi cu trecutul traumatizant poţi să construieşti un viitor cât de cât. Sigur că oamenii, conştienţi sau nu, cară traume cu ei – cum cărăm şi noi. Dar foarte important mi se pare că privesc înainte.

A propos de ororile războiului, această excursie mi-a zdruncinat încrederea că „la noi nu se poate întâmpla aşa ceva”. Diversitatea umană are potenţial pentru lucruri tragice la fel ca pentru lucruri măreţe – cred că doar fiind conştienţi de asta putem să ne direcţionăm propriul comportament – şi, prin puterea exemplului, a celor din jurul nostru – spre braţul corect al bifurcaţiei dintre bine şi rău. Am reuşit să citesc în ultima lună un număr al revistei GEO, care povesteşte despre bine şi rău în oameni. Un articol vorbeşte despre pogromuri, cum oamenii „normali” se pot transforma în torţionari. De asemenea, un articol despre kanun, pe care înainte poate l-aş fi ignorat, dar cum l-am citit cu interes : ). Recomand spre lectură întreaga revistă, te pune pe gânduri dar oferă şi nişte explicaţii.

Am încercat să selectez pentru albumul „poza zilei” câte o poză pe zi. Multe zile au avut părţi distincte, au fost zile care parcă au adunat impresii cât pentru trei – de exemplu cea care m-a dus în Kosovo.

Dar să le luăm pe rând.

Începem la 1 octombrie cu Ohrid, zis şi Lychnidos, Oraşul Luminii, cu vizita la Sveti Naum şi Lacul Cel Incredibil De Curat, alături de trupa multi-ex-iugoslavă.

2 octombrie, tot Ohrid

3 octombrie – Drumul spre Albania cu R., Tirana cea dinamică

4 octombrie – Kruja, acasă la Skanderbeg

5 octombrie – Shkodra – Lacul Koman – Bajram Curri – Prizren, întâlnirea cu John

6 octombrie – Budva, cu Ela şi furtuna din larg la apus de soare

7 octombrie – Kotor – Perast – Herceg Novi, senzaţionala coastă a Muntenegrului

8 octombrie – Dubrovnik

9 octombrie – cu barca prin Dalmaţia

10 octombrie – Mostar cu al lui Stari Most

11 octombrie – Welcome to Sarajevo, de vorbă cu D. şi E. la un rachiu de nuci

12 Octombrie – Belgrad, cu Sava şi Dunărea

13 Octombrie – Novi Sad, cu Petrovaradinum

14 octombrie – Belgrad din nou, prin ploaie

15 octombrie – Bucureşti, să trăieşti, ruinele BNR

16 octombrie – Bucureşti, oraşul vechi

17 octombrie – Bucureşti, oraşul nou

Astfel se încheie excursiunea balcanică. Gândindu-mă cum să închei, dacă pot sintetiza într-o propoziţie de ce m-a impresionat atât de mult, mi-a venit în minte un gând – probabil pentru că nicăieri nu am simţit atât de palpabil ca în Balcanul de Vest cum s-au întâlnit raiul şi iadul în acelaşi loc pe pământ.