Chemarea Balcanilor – epilog

Mi-a luat 4 luni să aştern impresiile a două săptămâni de călătorie – asta spune multe despre cum a fost în periplul balcanic. Macedonia-Albania-Kosovo-Muntenegru-Croatia-Bosnia-Serbia-România, 8 ţări (dacă punem la socoteală şi Kosovo) în 17 zile (adică 2 săptămâni plus week-end-urile). Sună spectaculos, dar a nu se uita – acum 20 de ani, ar fi fost 2 ţări (Albania şi Iugoslavia) plus Bucureşti.

Inspirat de experienţa lui M. & gaşca, traseul a oferit ce mă aşteptam şi mai mult decât atât. Am descoperit comori de care habar n-aveam, la o aruncătură de băţ de casă, geografic vorbind. A fost o imersiune într-o lume deopotrivă familiară şi străină. M-am delectat cu limbile slavă şi albaneză – albaneza înainte nu-mi spunea nimic, limbile slave nu-mi plăceau. Dar m-am distrat cu ambele, albaneza pentru exotism, slavele pentru cuvintele similare – vorba preferată a rămas hajde! (de atunci mereu când zic „haide” nu ştiu de ce îmi vine în minte refrenul celor de la Zdob şi Zdub – „haide, haide, minus plus apasă pe buzz”).

Am păşit pe locuri istorice – antice, medievale, recente, citind despre ele am înţeles măcar parţial complexitatea uneori de nedescurcat a zonei. Mai mult decât în alte excursiuni am cunoscut în toate ţările oameni interesanţi, care au impregnat cele mai dinamice amintiri. Poate pentru că oamenii sunt punctul nodal şi marele mister al acestor locuri, poate mai mult ca în alte părţi. Nu înţeleg cum nişte oameni deschişi, prietenoşi, calzi au putut genera un dezastru uman de necuprins cu mintea, şi asta nu demult, acum 10-20 de ani. Am fost şocat să aflu mai în detaliu ce s-a întâmplat în războaiele iugoslave, şi poate la fel de şocat să văd cum şi-au revenit după. M-a impresionat cum, deşi multe lucruri nu sunt clare, oamenii vor să trăiască, se străduiesc să-şi construiască o viaţă mai bună, de multe ori am avut senzaţia „ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat”. Dar poate n-ar trebui să mă mire – pe de o parte, şi la noi după 20 de ani mulţi oameni trăiesc ca şi cum comunismul n-ar fi existat – mai ales cei tineri, pentru care de altfel nici n-a existat. Pe de altă parte, probabil doar încercând să o rupi cu trecutul traumatizant poţi să construieşti un viitor cât de cât. Sigur că oamenii, conştienţi sau nu, cară traume cu ei – cum cărăm şi noi. Dar foarte important mi se pare că privesc înainte.

A propos de ororile războiului, această excursie mi-a zdruncinat încrederea că „la noi nu se poate întâmpla aşa ceva”. Diversitatea umană are potenţial pentru lucruri tragice la fel ca pentru lucruri măreţe – cred că doar fiind conştienţi de asta putem să ne direcţionăm propriul comportament – şi, prin puterea exemplului, a celor din jurul nostru – spre braţul corect al bifurcaţiei dintre bine şi rău. Am reuşit să citesc în ultima lună un număr al revistei GEO, care povesteşte despre bine şi rău în oameni. Un articol vorbeşte despre pogromuri, cum oamenii „normali” se pot transforma în torţionari. De asemenea, un articol despre kanun, pe care înainte poate l-aş fi ignorat, dar cum l-am citit cu interes : ). Recomand spre lectură întreaga revistă, te pune pe gânduri dar oferă şi nişte explicaţii.

Am încercat să selectez pentru albumul „poza zilei” câte o poză pe zi. Multe zile au avut părţi distincte, au fost zile care parcă au adunat impresii cât pentru trei – de exemplu cea care m-a dus în Kosovo.

Dar să le luăm pe rând.

Începem la 1 octombrie cu Ohrid, zis şi Lychnidos, Oraşul Luminii, cu vizita la Sveti Naum şi Lacul Cel Incredibil De Curat, alături de trupa multi-ex-iugoslavă.

01 Oct Ohrid.jpg

2 octombrie, tot Ohrid

DSC_4306.JPG

3 octombrie – Drumul spre Albania cu R., Tirana cea dinamică

DSC00369.JPG

4 octombrie – Kruja, acasă la Skanderbeg

DSC_4396.JPG

5 octombrie – Shkodra – Lacul Koman – Bajram Curri – Prizren, întâlnirea cu John

05 Oct Koman Kosovo1.jpg

6 octombrie – Budva, cu Ela şi furtuna din larg la apus de soare

06 Oct Budva1.jpg

7 octombrie – Kotor – Perast – Herceg Novi, senzaţionala coastă a Muntenegrului

07 Oct Kotor Perast Herceg Novi.jpg

8 octombrie – Dubrovnik

DSC_5551.JPG

9 octombrie – cu barca prin Dalmaţia

09 Oct Dalmatia.jpg

10 octombrie – Mostar cu al lui Stari Most

DSC_6142.JPG

11 octombrie – Welcome to Sarajevo, de vorbă cu D. şi E. la un rachiu de nuci

DSC01306.JPG

12 Octombrie – Belgrad, cu Sava şi Dunărea

DSC_6726.JPG

13 Octombrie – Novi Sad, cu Petrovaradinum

DSC_7039.JPG

14 octombrie – Belgrad din nou, prin ploaie

DSC01471.JPG

15 octombrie – Bucureşti, să trăieşti, ruinele BNR

DSC01550.JPG

16 octombrie – Bucureşti, oraşul vechi

DSC01566.JPG

17 octombrie – Bucureşti, oraşul nou

DSC01579.JPG

Astfel se încheie excursiunea balcanică. Gândindu-mă cum să închei, dacă pot sintetiza într-o propoziţie de ce m-a impresionat atât de mult, mi-a venit în minte un gând – probabil pentru că nicăieri nu am simţit atât de palpabil ca în Balcanul de Vest cum s-au întâlnit raiul şi iadul în acelaşi loc pe pământ.

Anunțuri

13 gânduri despre “Chemarea Balcanilor – epilog

  1. Am citit eu în globul meu de cristal că „when you’re 64” o să publici o carte de călătorii cu aceste însemnări. Mă înscriu de pe acum la un exemplar cu autograf.

    Apreciază

  2. Parca-mi pare rau ca terminasi calatoria… Dar si ca Iugoslavia a disparut (cine-ar fi crezut ca se mai poate intampla asta in mileniul III !) Dar n-ai scris nimic despre Bijelo Dugme. E un simbol. Pe solist il crezusera mort in razboi, dar au reusit, in 2005, sa se reuneasca intr-un turneu si sa-i aduca laolalta pe sarbi, croati, musulmani, muntenegreni. Si uite ce a iesit: Bijelo Dugme Turneja 2005 Sarajevo-Zagreb-Beograd

    E o piesa de prin ’86, dar fluierul ala e clar luat de pe la noi de la Izverna. Ajde, Živeli!

    Imi pare insa bine ca ai gasit Bucurestiul vechi un pic mai retusat. Un pic de rabdare si vom avea si noi o zona pietonala adevarata – macar in centrul istoric.

    Apreciază

  3. multam frumos pentru informatia despre Bijelo Dugme, habar n-aveam – nici că Bregovic a cântat într-o formaţie de rock, nici că au fost un fel de Phoenicşi. fluierul ala cred ca tot de la alde jethro tull se trage, ca si mugurul nostru de fluier :), dar chiar si asa, canta fain.

    Apreciază

  4. Mi-ai facut dor rau de Balcani… nu am mai fost de mult… Sarajevo, Tirana, Kruja, Ohrid, Mostar… Ce amintiri cand faceam pipi pe sosea ca ce nu era asfalt era minat sau cand ma sculau la 2 noaptea Tomahawk-urile care se ambitionau sa zboare fix peste Tirana… Apropos, cum mai e Albania ?

    Apreciază

  5. Îmi pare tare rău că ai terminat serialul, l-am urmărit cu o nespusă plăcere. Or fi balcanii butoiul cu pulbere al Europei dar sunt şi un izvor nesecat de frumuseţe şi dramatism. Mulţi râd când le spun că prefer să vizitez Serbia decât Suedia spre exemplu, numai cei cărora le-au intrat Balcanii în sânge pricep o astfel de părere. Felicitări pentru tur, dar mai ales pentru modul în care ne-ai lipit de monitoare atâta vreme cu poveştile şi pozele din periplul tău. Jos pălăria!

    Apreciază

  6. Bregoviciu?!? Nu numai ca a cantat intr-o trupa rock, dar a infiintat-o, a schimbat solistii dupa cum a vrut (3, doamne, si toti buni), a compus singur tot ce au cantat, timp de 15 ani, iar dupa alti 15 a reunit Bijelo Dugme pentru 250.000 de spectatori… Romanii au venit 60.000 la AC/DC.
    Ca acum se prosteste cu piesele compuse, ii da mana, dar nu cred ca o face pentru bani. Poate se distreaza. Sau poate i se trage de la Arizona Dream, ca de prin ’93 a inceput sa-si cante cu taraful o parte din piesele rock. Mie nu-mi place stilul (mai putin in Arizona Dream, unde a fost ok), da’ asta e.
    La un moment dat erau considerati un simbol al unitatii Iugoslaviei, de asta am amintit de ei. Ma bucur ca ti-au placut, am facut si eu o fapta buna :) dupa calatoriile astea de vis.
    Asa cantau prin ’75, inainte de a ajunge ca Phoenicşii:

    Apreciază

  7. @ Dudian – poate o sa-l mai continui… am fost in 1999 in timpul bombardamentului in Albania, am trait demonstratiile anti-Milo din 1998 din Belgrad, am baut bere cu Arkan si am luat masa cu Zoran Djindjic… Am fost prin cartierele albaneze din Skopje, prin lagarele de refugiati de la Durres si prin multe alte locuri… Ce vremuri, dom’le, ce vremuri… Desi acum nu mai traim vremuri la fel de interesante, sunt de acord, Balcanii sunt speciali…

    Apreciază

  8. Te-ai gandit sa faci acelasi traseu cu bicicleta? Eu am facut asta, dar doar in doua tari – Romania-Serbia, am avut niste probleme cu niste localnici, la un moment dat, a fost multa oboseala, dar uitandu-ma inapoi a fost o experienta foarte faina, pe care as prelungi-o pe traseul facut de tine, tot cu bicicleta si cu masina lasata la granita.

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s