3 iulie 2011

Am văzut „Rolex” scris mare, de pe autostradă – te pomenești că aici e fabrica, ia să vedem. Ne dăm jos de pe autostradă, parcăm pe trotuar chiar în fața sediului

– e duminică, nu e nimeni.

Speram să fie ceva muzeu, să se viziteze fabrica, dar nu. Deci mergem mai departe.

Jane ne duce aproape de strada muzeelor din La Chaux de Fonds. Pe stradă nu e nimeni.

Intrăm în muzeul orologeriei pentru care am venit – și a vem o surpriză, sunt ”zilele muzeelor”, intrarea e gratuită. Chiar și așa, muzeul e aproape gol, doar un grup de turiști mișună pe tăcute,

în rest exponatele între ele.

Ne-ar trebui și nouă un ghid, să ne explice, dar de unde. ”Batem” sălile în pas destul de rapid, nu înțelegem mare lucru și nici n-avem răbdare să citim poveștile fiecărui exponat.

Mă opresc lângă niște mecanisme

complicate

și constat că e deja ora două.

Acest din urmă ceas e din 1755, încă mai merge. Mergem și noi, n-a fost chiar highight-ul la care mă așteptam, dar dacă te nimerești prin zonă și ai chef de un pic de istorie, poate fi o opțiune. Mai ales în timpul săptămânii, când sunt deschise fabricile – Tag Heuer, Breguet, Movado și alții, dar nu știu dacă se pot vizita. Mă așteptam la mai mult de la oraș, care e în patrimoniul UNESCO împreună cu învecinatul Le Locle, pentru planificarea urbanistică făcută cică în ”spirit orologier”, ca o tablă de șah, după incendiul din 1794, dar nu m-am lămurit care e faza, și nici n-am mai căutat, că mai avem treabă pe ziua de azi. Casele lui Le Corbusier, născut aici, ca și Chevrolet, vor rămâne pe altă dată.