André Rieu

”Hai să mergem la concert la André Rieu”, zisese A. când i-am propus să-l culeg din Karlsruhe pentru escapada olandeză. ”E născut în Maastricht şi are acolo 3 concerte, chiar în week-end-ul cu pricina.” Ei, prea mare coincidenţa, hai să mergem. ”Vine şi A.!”, a fost surpriza ulterioară – vom avea prezenţă românească puternică.

Ne-a dus R. cu maşina până în centru, lângă un pod (unde a venit în fugă un jmecheraş să ne propună nişte ierburi, de m-am speriat, noroc că aveam geamurile închise şi ne-am retras de acolo). Concertul e în piaţa mare, zisese A. – găsim o piaţă mare, dar goală.

DSC07791.JPG

Brutus nu e aici.

DSC07795.JPG

Mai e o piaţă, şi mai mare, pe nume Vrijthof (”Friedhof” înseamnă cimitir, dar şi ”curtea păcii” – bănuiesc că a doua semnificaţie e cea de aplicat în acest caz.) Intrarea la ce presupunem că e Vrijthof e ticsită de lume, dar noi ne oprim puţin înainte – vedem o cafenea care vinde sandwichuri la stradă, şi cum foamea e mare… 3 sandwichuri mari.

DSC07797.JPG

”Atât de grozave sunt?” întreabă amuzată ospătăriţa când mă vede că le fac poze.
”Fantastice.”

Mă tem că nu ne vor lăsa cu ele în piaţă. ”Poftă bună”, ne urează însă paznicii după ce ne controlează biletele, ”şi uite-l pe Rieu”. Când ne întoarcem, tocmai trece maestrul de ceremonii la 5 metri de noi, urmat de toată suita de doamne îmbrăcate în rochii lungi şi colorate şi domni în frac. Face cu mâna jovial mulţimii care-l aplaudă – băi ce la fix am intrat.

În piaţă nu e loc să arunci o hârtie de sandwich, atâta lume-i. Nu e de mirare că nu mai găsisem locuri unul lângă altul, am luat care pe unde – A.&A. măcar au în acelaşi sector, eu mai în spate.

DSC07799.JPG

Evident că am loc exact în mijlocul sectorului, de deranjez juma’ de rând. Media de vârstă a spectatorilor cred că e undeva între 50 şi 60 de ani; lângă mine însă una din puţinele excepţii, o fată chiar frumoasă, cu care însă nu mă conversez – una, e cu partenerul ei, şi a doua, sandwichul meu a conţinut cantităţi impresionante de ceapă.

Și începe! În forţă. Lumea aplaudă şi se bucură, eu merg la maxim cu zoom-ul să trag nişte cadre până mai e lumină. Abia după ce mă uit la poză observ că ”decorul” e o imagine foarte frumoasă a castelului Schönbrunn.

DSC07806.JPG

Nici nu e de mirare, ne spune don`Rieu că Johann Strauss e compozitorul lui preferat, şi începe cu o melodie de-a lui.

Nu ştiu dacă dirijabilul a făcut parte din plan, dar a fost spectaculos. Când tocmai ziceam să stă să cadă peste scenă, a aprins focul şi s-a ridicat un pic.

DSC07810.JPG

Nu am stare la primele vreo 2 cântece, încerc să prind o panoramă cu asistenţa, şi-mi ies tot strâmbe, că stau pe scaun şi ţin camera sus, mişcând-o nesigur. Până la urmă iese una.

DSC07818.JPG

Sunt spre margine-lateral, mă uit rar în dreapta, dar când mă uit

DSC07823.JPG

văd nişte oameni în balcon – au ieşit la o discuţie şi-o muzică.

DSC07825.JPG

Între timp, pe scenă au apărut 3 tenori, un neamţ, un italian şi un francez, parcă. Sau englez? Nu mai ştiu. Cântă vreo câteva piese ”clasice” din repertoriul cunoscut de canţonete şi arii.

DSC07826.JPG

Hm, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu de fiecare dată când văd 3 tenori, nu pot să mă opresc din a-i compara cu ”adevăraţii” 3 tenori. Și de fiecare dată când văd UN tenor, nu pot să mă opresc din a-l compara cu Pavarotti. În toate cazurile, în pierdere. Da’ – ce să le faci, săracii, lasă-i să cânte şi ei.

Urmează două coruri de gospel, reunite – din New York şi din Soweto. Ooo, ia să filmez eu cântecul lor. Mi-am propus să filmez puţin şi să savurez mai mult – cântecul lor de intrare e bun pentru redarea atmosferei. Ghici care sunt cei din Soweto :):

Aaaa, dar şi asta trebuie neapărat s-o înregistrez – Riö anunţă ”I will follow him”, din Sister Act. Splendidă melodie, o să-i filmez începutul, şi apoi voi savura restul:

Spre surprinderea mea însă, începutul va rămâne cea mai frumoasă parte – restul e ”anticlimactic”. Solista e o altistă, şi mi se pare că nu se potriveşte cu melodia. Nici ca voce, nici ca ritm. Aş fi preferat una din cântăreţele de cor, eventual cea care seamănă cu Whoopi – cred că s-ar fi pretat mai bine. Mi-e ciudă, că e una din melodiile mele preferate, dar – se întâmplă.

Altista şi sopranele rămân şi pentru următoarele piese. Încep să-mi fac o impresie despre concertele acestui domn Rieu. Un fel de ”spectacol de varietăţi clasice” – melodii foarte cunoscute, din opere, operete şi filme, amestecate însă într-un amalgam cam fără cap, coadă şi poveste, marşând exclusiv pe popularitatea (sau capacitatea de atracţie ”în masă”) a fiecărei piese în parte. Spectacolul are o temă, din câte zice el, în fiecare an, dar logica îmi scapă. Am mai mult senzaţia de serbare decât de fior artistic – ceea ce nu e însă rău – dimpotrivă, domneşte o stare molipsitoare de bună-dispoziţie.

Chiar înainte de pauză ridic din întâmplare ochii spre cer şi văd cu stupefacţie cum s-a acoperit de nori negri ameninţători.

DSC07827.JPG

N-a durat mai mult de 10 minute procesul – de unde la început era senin, de am zis că nu-mi mai trebuie pelerina pe care ne-au dat-o… noroc că n-am aruncat-o.

Vine pauza, în care mă sună A. şi mă cheamă la ei. Au locuri mai în faţă, în lateral chiar la capătul rândului – o doamnă i-a încurarajt să mai ia un scaun, să stea şi A. cu A. – ceea ce au şi făcut, şi voi face şi eu. În drum spre ei ies în lateral şi – ce văd: acolo sunt mese, cu oameni savurând cina şi concertul pe un ecran mare (scena n-o văd).

DSC07830.JPG

Ajuns la A. & A., dat fiind că şi ei au mâncat sandwich cu ceapă, nu am nici o reţinere în a mă manifesta în a doua parte a concertului. Care începe cu un moment nostim, când André aşteaptă să se umple piaţa la loc (oamenii ieşiseră la un suc) şi îi întreba dojenitor pe întârziaţi: ”eşti cumva din Brabant?” Se pare că brabantiştii sunt un fel de ardeleni de-ai olandejilor, mai înceţi aşa, melcu` ţuşti.

În pauză am îmbrăcat toţi pelerinele, ploaia e iminentă şi priveliştea nostimă.

DSC07852.JPG

Următorii invitaţi sunt nişte ruşi la bălălăici, buni.

DSC07838.JPG

Înainte de asta însă Andrei spune o poveste, cu Rusia, cu frigul, cu KGBul, pe care o înţeleg aproape toată, cu excepţia poantei. Aşa se întâmplă la fiecare, şi spune câte o snoavă tot la 2 piese. Vorboeşte o olandeză clară, rară, de poţi să-ţi dai seama ce cuvânt vine din germană şi care din engleză – interesant. Păcat că nu putem participa şi la râsete.

La Supercalifragilisticexpialidocious, cu tot cu Mary coborâtă din nori,

DSC07842.JPG

am o strângere de inimă – mi se pare un pic kitsch, şi nici soprana nu e aproape de Julie Andrews. MULT mai mult i se potriveşte o arie de Andrew Lloyd Webber, pe care o cântă extraordinar – aşa da.

A început ploaia, care acompaniază următoarele cântece, tot cu soprana, venită tomna din Australia (mezosoprana din Africa de Sud, de peste tot i-a adunat). Hop, am ajuns la final? Pentru că începe il valzo dei tutti valzi, Dunărea Albastră, cu decor albastru

DSC07853.JPG

şi lumină ambientală albastră.

De fiecare dată când aud acest cântec, şi mai ales acum când văd apa albastră mă gândesc cum Dunărea ajunge şi pe la noi, şi mi se face dor. Lumea valsează într-o veselie pe margini şi pe culoare – am înţeles că face parte din ”ritual”, şi bine face.

Nu e sfârşitul serii, urmează bolero-ul. Mă gândesc ”auăleu, până intră toate instrumentele durează o juma` de oră, dar nu, e mai scurt decât mă aşteptam, foarte intens, sună foarte bine live.

DSC07854.JPG

La Radetzky Marsch, când au puşcat confettile am zis că e gata.

DSC07857.JPG

Dar nu, o nouă surpriză plăcută, a urmat un şir lung de bisuri. Au intrat o trupă de cântăreţi olandezi

DSC07863.JPG

care au prestat despre nişte melodii populare locale, din alea de-ţi vine să te legeni, faine, cu nişte stele albe pe fundal, cred că din stema oraşului, sau a Olandei vechi? A cântat toată piaţa cu ei;

dar nici acum nu s-a terminat, au revenit corurile reunite ale caselor de cultură din New York şi Soweto, pentru încă un gospel puternic, şi sopranele, şi tenorii, şi ruşii, toţi au încheiat apoteotic

DSC07880.JPG

acompaniaţi de vioara tăticului lor André Rieu.

DSC07874.JPG

Pelerinele de ploaie, în delir.

DSC07875.JPG

Ploaia a încetat pe ultimele melodii, ne scoatem plasticele şi mergem spre capătul pieţei, unde avem surpriza să vedem componenţii orchestrei şi corurilor ieşind din parcare, în aplauzele spectatorilor.

DSC07884.JPG

Cred că pe tov. Rieu l-am pierdut, dar îi pozez acest salut de pe hotelul de vizavi de scenă: you are the sunshine of our lives.

DSC07889.JPG

Cred şi eu, e o mană cerească seria lui de concerte – nu găseşti gaură de şarpe drept cazare în oraş şi imediatele împrejurimi în week-end-ul ăsta.

Ne tragem spre piaţa cealaltă, din care fac un abstecher spre o străduţă pentru un peisaj nocturn,

DSC07893.JPG

şi aşteptăm autobuzele. Pleacă prima tură, dar mai vin două după vreo jumătate de oră, astfel încât pe la 1 noaptea ajungem şi noi la hotel, în paşi de vals vienezo-olandez.

Anunțuri

2 gânduri despre “André Rieu

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s