Motorizarea

„Nu doriți o mașină mai mare? Avem opțiuni interesante de upgrade, 5 dolari pe zi.
”Ăă… Nu-mi trebuie o mașină mai mare.”
”Avem o Toyota Camry, foarte bună, consum eficient…”
Ezit. Să dau dooj de dolari în plus pentru o mașină mai mare?
”Încape bagajul ăsta în portbagaj la Nissanul Versa de care ziceați?”
”S-ar putea să trebuiască să-l puneți pe bancheta din spate.”
”Bine… dați-mi una mai mare.”
Uitându-se probabil la fața mea nedumerită o pufnește râsul, pe recepționista de la Hertz. ”Doar dacă vreți, nu vă oblig!”
”Bine. NU îmi trebuie mașină mare, lăsați așa, clasa ‘compact’”.
”Bine. Uitați, vă dau Honda Accord în loc de Nissan Versa, la același preț, e un pic mai mare.”
”Mulțumesc.”

Când ajung la mașină, Honda Accord cea ”compactă” e ditai barca:

DSC09692.JPG

Râd în sinea mea – era doar evident, ce e compact la America, mai ales la Alabama, de unde e numărul mașinii, la noi e considerat aproape iaht.

”Am fost și eu în România”, îmi zisese apoi vânzătoarea.
”Da? Unde? Cu ce ocazie?”
”Cu un program de școală biblică.”
”Unde?”
”Nu mai știu cum îi zicea la oraș…”
”…Bucharest?”
”DA! Wow, ați nimerit din prima!” E impresionată.
Zâmbesc în sinea mea. ”Păi… e cel mai mare oraș :)”.
”Aa, da. Mi-a plăcut mult acolo, foarte frumos.”
”Mă bucur.”
”Bine ați venit în Statele Unite! Conduceți cu grijă!”
”Mulțumesc! O să fiu foarte atent. Cel mai atent.”

Adevărul e că am oareșce emoții, va fi prima experiență pe spaghetti junctions.

4 gânduri despre “Motorizarea

Comentezi?