Orele sunt înaintate; realist mai avem timp pentru un singur castel. Avem de ales între castelul principal de peste drum de terasa unde am mâncat, sau un altul un pic mai încolo, pentru care M.&A. primiseră recomandare cum că ar fi spectaculos ”ca în stăpânul Inelelor”.

Așa că mergem spre Quinta de Regaleira, pe jos din centru nu e departe.

Numit și ”palatul lui Monteiro milionarul”, e un alt monument eclectic, și mai nou decât Pena, construit între 1904 și 1910. Monteiro cumpărase domeniul de la familia baronilor de Regaleira, de la care a rămas și numele.

Prima sală

se numește sala de… casă.

Înăuntrul palatului e destul de întuneric, nu prea ies pozele. Ies doar când ieșim afară, de unde se vede castelul maurilor în lumina caldă a apusului.

Ca și castelul Pena, de altfel,

în tandem.

Urc cu M. bineînțeles în turn,

cu vedere la acoperișul bramburit.

Lumina care scaldă orașul e senzațional de caldă.

Ne uităm îm jos spre grădini, auzisem că sunt pline de simbolistici diverse,

așa că purcedem să le descoperim, pe înserat. În special ne interesează ”fântâna inițiatică”, la care ajungem într-un târziu și intrăm pe la… mijloc.

E un cilindru înalt

cu scări pe lateral – probabil de aici impresia că aduce a decor de stăpânul inelelor.

De la baza fântânii pornesc ceva tunele de tip Moria, la capătul cărora așteaptă Luminița,

dar noi ne întoarcem și urcăm toată fântâna, până sus,

după care în jos prin grădini spre ieșire.

E seară. În drum spre gară mai aruncăm o privire înapoi, la palatul municipal pe care nu l-am văzut pe dinăuntru,

dar regretele nu sunt prea mari. Și așa, a fost fain la Sintra.