Vizita la Emirates mi-a făcut poftă. Întorși acasă la V., ia să vedem ce meciuri sunt azi în afară de inaccesibilul Arsenal. Ar mai fi Millwall, mi-ar plăcea să-i văd pe suporterii lor fanatici, dar e cam departe, și uite că nu pot lua bilete online. Ridic ochii, la televizor reportaj de pe un teren de rugby, ceva meci în liga europeană. Hopa! Rugby! N-am fost niciodată la un meci. Iar dacă e să merg, în Marea Britanie e locul. Ia să vedem ce meciuri de rugby sunt. Cel de la televizor e în Franța, dar – iată, meci pe Wembley în seara asta! Ce zici, V.? Să vedem, meciul e la 18:30, V. are niște bilete magice (tot de pe seefilmfirst.com) la un spectacol de stand-up comedy, de la 8 jumate. Păi… cu un pic de noroc, ar merge.

Hotărâm să mergem întâi în oraș pe faleză și apoi vedem ce facem. Nici la rugby nu pot lua bilete online, dar bănuiesc că n-o fi stadionul plin, totuși. E meci între două echipe britanice… câtă lume poate fi? Mi-e teamă chiar că pe frigul ăsta vom fi singurii spectatori.

Batem faleza Tamisei (a se vedea episodul precedent) până se face întuneric și frig – căldura metroului e binevenită, hai pe Wembley. Pe drum ne gândim – auzi, da’ dacă stăm 2 ore pe frigul ăsta în loc, ne îngheață urechile. Poate e mai cald dacă e multă lume. Care multă lume?! Mi-e să nu fie stadionul gol.

Cu acest dialog ajungem la stadion, sunt foarte curios cum va fi. În metrou nu e foarte multă lume, dar când dăm cu ochii de arcul luminos al stadionului, constat cu un oftat de ușurare că se îndreaptă destul de multă lume spre stadion.

Joacă Saracens cu Ospreys. Toată seara m-am chinuit să țin minte numele celeilalte echipe, dar n-am reușit, tot Oysters le ziceam. Habar n-am ce înseamnă ospreys, dar admir arhitectura modernă a noului Wembley.

Mă opresc un pic, îmi vin în minte frânturi din cărți și articoe – legendarul Templu al Fotbalului, ”1-1 de pe Wembley, bara lui Hagi”. Eheei. Dar acel Wembley nu mai este, l-au dărâmat și au făcut un stadion nou. Să vedem cum e înăuntru. Coada nu e mare la bilete, găsim cu 15 lire, cele mai ieftine, la peluză.

Au dat drumul la două inele, populate binișor. Dacă stadionul are 80000 de locuri, cred că sunt vreo 30-40000 de spectatori. La un meci de rugby, de campionat. Sau e liga europeană? Da, Heineken cup zicea pe site. Nu îmi dau seama ce înseamnă. Europa League? Sau Champions league? Saracens se laudă că sunt campionii Angliei. După steagurile suporterilor, Ospreys par galezi. Și parcă recunosc pe teren un jucător din reportajul cela despre rugby, cu secvențe de la ultimul lui meci în naționala Țării Galilor, cu lacrimi și înduioșări la final. Stai așa să-l întreb pe Gugl: dau căutare după ”last game for wales december rugby”, și – da, el e! Shane Williams, cel mai selecționat jucător al Țării Galilor, dintre cei mai buni din lume!

Începe meciul. Sarazinii sunt la comandă în primele minute, nici nu începe bine și au deja un eseu, transformat. Domină și după aceea, dar chiar când mă gândeam că vor marca din nou, pasează greșit și un alb-albastru prinde mingea și sprintează pe tot terenul înapoi spre… noi, eseu! Transformat (găsiți mingea în poza asta).

”Come on Shane!” se aude în spatele meu în tribună. Și Shane nu se lasă rugat. Meciul e foarte alert, chiar el cred că e la minge aici.

Aruncă,

luptă și dă-i.

Ia să vedem și câteva secvențe filmate, pentru atmosferă. Meciul după cum se vede a fost foarte alert, au alergat ca nebunii non-stop. La sfârșitul clipului se vede și Shane, cu numărul 11.

Se înscrie mult. Multe lovituri de pedeapsă, toate bătute, majoritatea transformate. Hm, mă așteptam să joace mai mult la mână penaltyurile, dar sunt pragmatici. Chiar și așa, mai vedem eseuri până la pauză, se termină 23-13 pentru sarazini.

Ieșim pe coridor – ce facem? Meciul e fain, dar… decidem să plecăm să prindem și celălalt spectacol.