Mă întorc pe malul râului,

întins spre prima țintă înainte să se lase întunericiul – universitatea, cea mai veche din Scandinavia și una din cele mai vechi din Europa, 1452 (cu 25 de ani înainte de lupta de la Podul Înalt). Fiind atât de veche, nu e de mirare că e în renovare și nu văd din ea mai nimica.

Mă întorc așadar din nou spre oraș, turnurile catedralei

dotate cu cocoș

urlând la lună

sunt un bun reper orientativ.

Gândul e să mai merg puțin pe Fyris în jos în direcția cealaltă,

și da, îmi place ce văd.

Clădirile se reflectă foarte frumos în apă, după cum remarcă și fotograful de pe partea cealaltă.

E puțină lume pe stradă, doar doi copii, maximum 12 ani, care stau pe podețul de lemn, pe jos, cu niște chestii subțiri și albe în gură, de în primul moment am crezut că sunt țigări, dar erau bomboane pe băț.

Pe măsură ce merg în josul (de fapt, susul) apei, lumina devine din ce în ce mai fotogenică,

și intru

în transă

fotografică.

Din nou fără sens, cum aveam să constat ”acasă”, nici nu se compară pozele cu senzația pe viu,

culorile sunt mult mai palide pe ecran, ca să nu mai vorbim de ”vibrație”. Dar asta e, la stăpânirea de sine mai e de lucrat.

Mă întorc pe celălalt mal, și situația nu se ameliorează – mă trezesc brusc în plină oră albastră.

Și dă-i și luptă.

Cine a zis că Uppsala nu e fotogenică?!

Mâncarea n-a fost punctul central azi, mi-e cam foame. Am ochit niște restaurante pe strada principală,

mă opresc la restaurantul 19.

Care, aveam să constat la sfârșit, înainte de ora 19 dă 19% discount. Iar eu am intrat pe la 19 fără 19, așa că m-am calificat, chiar dacă am plecat după 19:19. Mâncarea a fost foarte bună, brânză de capră la grătar cu chestii, ca și sucul de zmeură, tradițional aici.

La ieșire orașul e aproape pustiu –

oamenii înăuntru

în restaurante,

iar eu spre gară, am terminat misiunea. Nu înainte de alte vreo 150 de poze cu reflexii

și reflexe.