În fiecare excursiune îmi place să merg măcar într-un loc în care n-am mai fost niciodată. Şi dacă tot eram pe Insulă, şi cum spre Scoţia tânjeam de mult, de când cu povestirile lui V. şi T., după ce am citit, mai recent lucruri frumoase despre Edinburgh la Takeda, am întrebat kayak-ul, şi kayakul a zis 90 de dolari dus-întors Londra-Edinburgh. Zis şi făcut.

Autobuzul Airlink costă 6 lire dus-întors între aeroport şi centru, preţ în care intră internet wireless. Ne lasă pe un pod, de unde urcă frumoasa stradă Cockburn,

subiect de mare amuzament pentru localnici, pentru că se pronunţă „coburn”, dar mulţi turişti (şi englezi) n-au apucat să afle, ca noi.

Hostelul High Street Hostel se vede în dreapta

şi e într-o clădire din secolul 17. Mă aşteptam să fie mai lux decât la Londra, dar camera e mai mică, sărăcăcioasă şi mult mai friguroasă – să fim mulţumiţi că avem o priză în cameră, ne zic oamenii, în clădirea asta veche e greu cu curentul electric. Aşa măcar avem un radiator, sper să contracareze eficient geamurile cu rame de fier care nu par a se închide ermetic. Şi e un frig afară… până-n 10 grade.

Ceea ce nu ne împiedică să ieşim la o plimbare prin centru,

pe lângă statuia lui Adam Smith, cu care musai să fac o poză – are mâna liberă.

Oraşul e gri complet, îmi aduce aminte de Berna, dar mai mare.

Intrăm într-o biserică veche şi impunătoare

cu tavan albastru

pentru a vedea clişee confirmate în ingeniozitatea scoţienilor în a scoate bani din „piatră seacă”.

În continuare în sus pe High Street dăm de amănunte interesante

în drum spre Castel.