A doua oprire a turului de oraș e în cartierul Santa Teresa – perfect, am citit că e un fel de ”oraș vechi” șarmant, dar cocoțat pe un deal, iar între el și ”Sudul turistic” se află favele, deci fără siguranța microbuzului puțin probabil să fi ajuns altfel.

Am mers într-o plimbare pe jos pe străduțele înguste cu case vechi, unele cu faianță la exterior, care mi-au sugerat foarte viu o replică a Lisabonei – ceea ce probabil a și fost.

Asemenea mediu vine mănușă pentru îndeletniciri artistice

și pentru restaurante cochete cu specific local, din care ni s-au recomandat Marco pentru feijoada și Sobrenatural pentru fructe de mare. Dar alta este amprenta omniprezentă în cartier: tramvaiul cu lacrimă.

Trenul galben fără cai era ”sufletul cartierului” până anul trecut, când a avut loc un teribil accident – scăpat de sub control, un vehicul a luat-o la goană în josul dealului, a deraiat la o curbă și-a intrat într-un stâlp. 10 persoane au murit, între care și vatmanul, și copii, mulți răniți (dacă stăteai pe scări și te țineai de bară, mergeai gratis. Nu era periculos pentru că tramvaiul mergea încet… până la proba contrarie).

În urma accidentului s-a întrerupt folosirea, tramvaiele au aterizat într-un fel de cimitir.

Se va relua însă în 2014, cu ocazia Cupei Mondiale. Între timp, la tot pasul vezi semne de aducere-aminte, memoriale și manifeste ale localnicilor, care-l vor înapoi – fie pe restaurante, ca la Sobrenatural (poza de mai sus), sau în stații acum de autobuz.

Chiar în timp ce pozăm tramvaiele în repaos de mai devreme oprește un motociclist lângă noi și îi spune ceva lui Guștavu, care dă din cap și nu zice nimic. Îl întrebăm și ne zice calm că tocmai a fost jefuit un grup de turiști câteva străzi mai încolo. Ne zice însă să nu ne speriem, microbuzul nostru e aici – într-adevăr ne așteaptă parcat pe partea cealaltă a drumului. Până acolo însă mai sunt 50m de mers, și din sens opus vine un grup de tineri negri discutând între ei. Brusc camera foto a norvegiencelor dispare în geantă, le simt cum se strâng una în alta și răsuflă tensionat. Tot grupul își ține respirația când ne intersectăm cu ei – văzuți de aproape par un grup de liceeni care se întorc acasă, cu genți ce aduc a ghiozdane. Foarte pașnici, nici nu ne-au băgat în seamă – probabil discutau despre tema la matematică. Am zâmbit în sinea mea și m-am urcat în microbuz.