Unul din motivele pentru care am luat turul de oraș a fost că ajunge aici – un loc pe care, atunci când am aflat prima dată de el, nu-mi închipuiam că voi ajunge să-l vizitez.

Se numește La Bombonera pentru că arată ca o cutie de bomboane împachetată în hârtie galben-albastră.

Am aflat despre ea din cărțile lui Ioan Chirilă, musai trebuie să fi fost cea cu campionatul mondial din ’78, iar pe vremea aceea visam la meseria de comentator sportiv pentru că părea singura șansă de a putea ajunge în locurile unde a fost Ioan Chirilă – de exemplu, stadionul echipei Boca Juniors.

Nu-mi pare rău că n-am venit aici la meci ieri, aș fi pierdut extraordinarul apus de soare din Puerto Madero, dar mă bucur că am venit azi – pot să savurez Bombonera într-o poate nefirească liniște.

În incinta stadionului e un muzeu, cum se cade la un club mare, cu trofee dar și galerii multimedia,

iar umbra care se vede în stânga acolo e a unei statui – a cui altcuiva decât…

Diego Armando, și pe tot peretele din spatele statuii,

și pe pereții tavernelor de-afară.

Îmi amintesc acest comentariu scris pe perete din cartea ”Frumoasele noastre duminici” – reacţia comentatorului argentinian la golul (al doilea) marcat cu Anglia, în Mexic ’86:

Genio y pasion – Diego Armando Maradona, adus nouă, la vremea lui, doar de Ioan Chirilă.
Arc peste timp.