Se pune de-un grătar afară pe punte. Echipajul ne povestește că la excursia precedentă a fost o vreme câinoasă cu această ocazie, dar noi azi avem noroc, e frumos și nu foarte frig.

De asemenea, evenimentul e prilej pentru concursul de design de pălării – trebuie să construiești o pălărie din ce găsești prin cameră – rezultatele sunt care de care mai creative. La șapca mea am fost în pană de idei, A. a fost mai rapid, folosind legătura de la GoPro pentru cap cu un măr prins în ea, pusă pe căciula din dotare, iar mărul înțepat cu un pix. Gâci ce simboliza.

A fost concurs, câștigat cea mai complexă creație,

favorita mea personală fiind acest elefant chinezesc.

În timp ce oamenii stau la coadă la mâncare

eu urc la etajul doi al punții și rămân cu gura căscată.

Peisajul îmi taie respirația,

uit și de mâncare și de tot.

Coincidența fericită face ca aici la etaj să mai fie loc la mese, îmi chem prietenii vechi și noi cu un gest, mai trag 30 de poze, apoi iau repede ceva de mâncare și trec din nou la aparat. Unde ziceam că a fost o balanță mai bună între făcut poze și savurat momentul? Hmm, nu știu zău, în acest caz. Am încercat un compromis, lăsând camera video să filmeze în timp ce mănânc, să nu se piardă momentul – intuiam că ”oglinda” va fi un fenomen repede trecător – ceea ce a și fost. Cred că a fost cel mai frumos peisaj pe care am cinat vreodată.