A treia destinație a micii excursii e farul. Pentru mine cel mai puțin interesant dintre toate (prefer animalele), e dintre cele mai fotografiate obiective aici, apare și pe multe vederi. Văzut de departe, arată într-adevăr ca un Far de la Capătul Lumii.

O scurtă documentare arată că, deși argentinienii așa-i spun farului Les Eclaireurs,

numit după arhipelagul pe care se află, Farul de la Capătul Lumii descris de Jules Verne in cartea cu același nume se numește San Juan de Salvamento și se află mult mai la Est.

Geografic, însă, se pare că acesta e cel mai sudic.

Pe drumul de întoarcere mai oprim la o insulă, unde vedem cormorani regali. Sunt negri ca tăciunele

cu ochi roșii.

Tocmai au scos pui, dar ocupat cu fotografiatul nu i-am văzut, abia după aceea m-a întrebat cineva dacă i-am văzut – parcă se vede ceva puf într-unul din cuiburi.

Plouă, de ceva vreme. Din fericire nu tare, și a venit și vremea să-mi testez parka galbenă la intemperii – rămân afară. Partea bună e că fac poze mai puține, hehe. Scot aparatul doar pentru a surprinde un cormoran în decolare,

sau pasărea mică și curajoasă pe care am tot vrut s-o fotografiez și nu cred c-am reușit – Arctic Tern, pasărea cu cea mai lungă migrație din lume, de la cerc polar la cerc polar. Reușesc s-o prind, dar nu știu sigur dacă e specia arctică sau antarctică – mai are o surată care rămâne aici, în Sud, și care arată aproape la fel. Orișicât.

Priveliștea pe drumul înapoi spre oraș e impresionantă. Acum îmi aduc aminte că am citit că Ushuaia e singurul oraș care se situează perpendicular pe Munții Anzi – pentru că se termină aici. În rest, toate orașele sunt ori pe-o parte, ori pe cealaltă. Doar la Ushuaia poți fotografia Anzii în lățime.