Iau hotărârea „conservatoare” de a nu merge la Porquerolles – nu e timp – și o iau în sus spre Hyeres, de data asta pe drumul corect găsit abia la întoarcere azi-noapte. Mă felicit în gând că am învins lenea și am ieșit ieri în oraș, unele imagini sunt mai interesante noaptea decât ziua, cum ar fi aceste clădiri „oficiale”,

sau acest gang.

Dar are și ziua avantaje, culori vibrante, muzee deschise. Urc în clădirea cu turn, ridicată de cavalerii templieri – e gratis, iar panorama e frumoasă. De-acolo, sindromul King Kong pune stăpânire și mă îndeamnă pieptiș pe deal în sus, spre ruina din vârf. E o urmă de cărare pe care o mai pierd din când în când, nu cred că e drumul „oficial”, dar cum-necum ajung în vârf. Unde stau vreo oră, savurând acoperișurile, dealurile Provence-ului, limba de pământ cu lacuri în depărtare spre aproape-insula Giens, și de la capăt. Acea oră e chintesența lui 1 septembrie 2013.

Mai departe scrie-n carte, înghețata de rigoare, înapoi la hotel, plecarea spre aeroportul din Nisa, predarea mașinii, zborul deasupra munților încă (sau deja) înzăpeziți.