Răsărit la Illawong – ultima zi la Sydney începe devreme. Îmi fac o felie de pâine cu Vegemite (o pastă de drojdie cu un gust de… drojdie foarte sărată, un ”clasic” australian înrudit cu marmite-ul britanic din care se trage) și ies pe terasă. De data asta am întins foaaarte subțire pe pâine, astfel încât e chiar bună (dacă pui un pic prea mult ți se apleacă).

În lumina răsăritului

văd doi kakadu (sau cockatoo, cum le zice aici) făcându-și de lucru în scoarța copacilor – repede aparatul, și daa, îi trec și pe ei pe răboj, spre mulțumirea lui A., care e aproape la fel de bucuroasă ca mine că mi-am pozat animalele (ce înseamnă om altruist).

Îmi iau larevedere de la minunatele gazde și urc cu C. în taxiul altui sudamerican la fel de volubil, care după o altă conversație presărată cu Nadia Comăneci și Hagi ne urează sincer și călduros distracție plăcută pe mai departe (au sudamericanii o căldură naturală care n-are cum să nu te binedispună, nimic fals în sinceritatea cu care într-adevăr ne dorea o zi minunată).

Cu părere de rău mă despart de C. la stația Central, ea merge mai departe spre Newcastle, eu schimb pentru Circular Quai. Îi sunt adânc recunoscător pentru că a venit tocmai de la Perth și și-a combinat excursia familială cu această escapadă în care alături de prietenii ei m-a ”introdus” în fantasticul Sydney, într-unul din cele mai memorabile week-end-uri, care au fost.

Mai am o zi. Am făcut aseară rezervare la hotelul Formula 1 de la aeroport; o să las bagajul într-un seif la gară pentru a nu pierde timpul. Azi mi-am propus să fac obligatoria baie în Oceanul Pacific și să încerc și o placă cu această ocaziune. Inițial mă gândisem să mă întorc la plaja Bondi, dar e departe de lumea dezlănțuită, și apoi mi-a plăcut atât de mult ieșirea cu feribotul din port, încât hotărăsc să încalc principiul ”nu repeți locuri pentru a maximiza expunerea” și mă îmbarc pe feribotul 3 spre Manly.

Ah, ieșirea asta din port merită o postare dedicată, mai ales pe o astfel de vreme: