Hotelul e curățel, la recepție se vorbește engleza, arată binișor; camera e la demisol, care nu e prea încântător ca peisaj, dar e curat.

Nu pierd vremea, las calabalâcul și merg la recepție – au biroul unei agenții în hol, mă așez direct: „Am 3 zile, ce fac?”
„Ce te interesează?”
„Orașul interzis, Zidul, Cuibul de Pasăre; în rest la liber.”
„Bun, păi ai putea merge azi în Orașul Interzis, mai poți strecura chiar și încă un templu, de exemplu templul Soarelui; mâine poți vizita zidul, iar la întoarcere poți să te oprești la Cuib. Apoi, vezi tu în ultima zi.”
„Sună excelent. Mă ajuți cu excursie la Zid?”
„Da.”
„Pot plăti cu cardul?”
„Nu.”
„Unde găsesc casă de schimb?”
„Ieși, o iei la dreapta, treci bulevardul, intri în hutongul de vizavi, treci prin el, ajungi la alt bulevard, stânga, acolo găsești bănci.”

Zis și făcut. Ies din hotel, la stânga pornește strada îngustă a hutongului Lishi,

dar eu trec bulevardul care arată destul de familiar bucureștean dacă n-ar fi ricșele

și o iau în jos să caut o farmacie – am uitat să iau imodium cu mine, și aș prefera să am pentru orice eventualitate. Găsesc o farmacie unde-mi spusese fata de la agenție, doar că – toate medicamentele în chineză, farmacistele în chineză… spre surprinderea mea însă o doamnă scoate un dosar plastifiat cu denumiri de boli în engleză și echivalent în chineză – caut ”diaree”, îi arăt, îmi dă un medicament chinezesc. Sper să nu am ocazia să aflu dacă e bun…

Decid să îl duc la hotel, țin doar un flacon, apoi trec din nou strada și merg înainte prin hutongul de vizavi.

Hutong = cartier de case cu un etaj, „tradiționale”, unde trăiesc comunitățile locale „pe stil vechi”. Arată destul de obosite, cu instalații ce par a fi improvizate, dar e curat.

Cartierele de gen sunt tot mai puține, în fața ofensivei blocurilor. Nici nu știu ce să zic, pe de o parte sunt mai „autentice”, pe de alta mă întreb, eu ce aș prefera, să trăiesc într-o casă de hutong sau într-un bloc?