Mergeam eu frumos, cu căștile în urechi să aud GiPieS-ul, când aud un zgomot ciudat în urechi. Bănuiesc că e de la căști, mă opresc, scot telefonul, scot căștile, zgomotul dispare. Bag căștile înapoi, dau să pornesc mai departe – când văd că clipocesc becurile de avarie, și a apărut o inscripție pe bordul scuterului pe care n-o observasem, cică ”oil”. Ce ”oil”? Că abia i-am făcut primul service de vreo 2 luni. Mănâncă ATÂT DE MULT ulei?!? Să fi luat țeapă oare? Poate de-aia a vândut-o așa ieftin… și veche, mănâncă și ulei… aaaaargh. Ce fac? Mai am un pic până la destinație, hai să merg încet, sper să nu se coacă de tot.

Ajung peste 100m, parchez, închid motorul – avariile tot pornite. Măi să fie. Înseamnă că e grav.

Intru în clădire, îmi fac treaba, cumpăr ce aveam de cumpărat, mă întorc la mașinărie – tot merg avariile. Tssaaai…. e sâmbătă seara, trebuie să fiu în 10 minute la petrecerea de ziua lui R. Noroc bun. O sun, nu răspunde, o fi prinsă cu treabă. Le las mesaj și ei și lui C. că voi întârzia, hotărăsc să mă duc așa încet până în centru, poate găsesc vreo benzinărie, să-i pun ulei năzbâtiei.

Ajung, parchez, întreb la un restaurant – ”lângă gară e una, dar nu cred că are deschis la ora asta.”
Mă duc totuși pe jos până la gară (nu am curajul să merg cu motorul, să nu se strice), evident, benzinăria închisă. Grrr.
Îl sun pe L, îi spun cele pățite, îi trimit și filmuleț cu ce face

”și ce faci?”
”o las aici și mă duc la petrecere…”
”scoate-i măcar siguranța, să nu se consume bateria.”
”excelentă idee!”

Doar că… unde-i blestemata de siguranță? Habar n-am. În mod cert, nu e ca la scuterul vechi. Caut manualul pe internet, pe telefon, poate scrie acolo. Găsesc unul, dar nu știu dacă e cel bun, că nu găsesc siguranța. Nici nu știu cum se zice pe englezește sau nemțește. Caut pe google translate… și constat cu spaimă că mă lasă bateria la telefon. Aaaaaah… m-a lăsat.

Nna.

Aici o las, și sper să mai am baterie pe când mă-ntorc, s-o călăresc până acasă, așa cu avariile, măcar să-și dea duhul bateria în garaj.

Merg la petrecere, petrec, dimineața pe la 3, când se sparge cheful, merg înapoi la locul faptei (din fericire sunt doar vreo 15min pe jos) – luminile stinse. ”S-o fi reparat?” râd în gând, dar nu-i râsul meu. Încerc s-o pornesc, tușește, dar bateria e evident dusă. Mda. Aici înnoptezi, eu mă duc acasă. Aici petreci și duminica, deoarece mâine nu e nimic deschis. Adică azi. Grmpf.

Luni. Pauză de masă. Sun la service-ul unde o dusesem – ”luni avem închis”. Cum, mă, să aveți luni închis? Da’ ce, voi snteți mai cu moț?
Se pare că da.

De marți până joi sunt plecat, vineri n-am timp – sâmtătă, deci, în pauza de masă, sun la oameni, le zic tărășenia, zice, aduce-ți-o încoace. Putem s-o aducem noi, dar costă vreo sută de euro. Mhm. O aduc eu.

Și-o împing cale de vreo 3km, când îmi dau seama cât de grea e de fapt. Și nici motor n-am să ”ajute”. Transpir leoarcă. În același timp învăț cum să mă mișc mai eficient, să folosesc corpul la împins, din ”centru” – totul se leagă de centru.

Ajung în sfârșit, după vreo oră. Le spun povestea, îi zic că mă mir de ce au pornit avariile la o problemă de ulei… Se uită un pic la mine, apoi mișcă un buton mic la stânga. ”Ăsta e butonul de avarie. Probabil l-ați mișcat din greșeală, cu mâneca. Bateria e dusă, vom încerca s-o salvăm, trebuie s-o lăsați la încărcat. Semnul de ulei… probabil o eroare a computerului, am uitat să-l resetăm după ce am pus ulei când ați adus-o.”

…Oh.

Așa deci cu avariile. E un buton. Mic. Scrie în manual, pentru cine citește.

Au recuperat bateria, din fericire. Asta mai lipsea, s-o stric.