Câteva ore la Verona. Hotelul e la 10-15 minute de gară, într-un cartier ”oarecare” – dar tocmai astfel de locuri îmi plac, în care vezi viața așa cum e, neturistică. Iar în Italia în orice locșor, la orice colț de stradă, ai șansa să dai peste artă, clădiri vechi cu simț estetic.

Primul drum e spre piața principală, cu Arena – un loc senzațional.

Verona nu mi se pare a fi pe traseul turistic principal în Italia (Veneția-Forența-Roma), dar chiar și așa e plin de lume. Străzile sunt ”clasice” de oraș italian colorat și șarmant, cu picturi pe clădiri, culori, forme estetice peste tot.

Înghețata nu putea lipsi,

dând energie pentru urcuș. Căci data trecută (acum… mulți ani) n-am apucat să urcăm pe deal – și nici n-am știut ce-am pierdut. King Kong e mulțumit.

Seara la un pahar în piață

așteptăm ora începerii spectacolului. Înăuntru nu e voie să pozăm spectacolul, dar aparatul l-am luat în principal pentru pentru ora albastră.

Ce n-am anticipat e ora ploioasă – cam la jumătatea spectacolului a început să toarne. Spectacolul s-a întrerupt, pentru că ploua pe instrumentele orchestrei și le strica. Am avut umbrele,

dar mintea de pe urmă zice că trebuia să luăm o pelerină. 15 euro, dar eram mai uscați. Iar dacă n-am luat pelerină, trebuia să luăm o pătură. 25 de euro, dar eram încălziți. E miez de vară, dar seara târziu, după ploaie, tot e frig. Mai ales când se prelungește – după vreo jumătate de oră de ploaie, au curățat scena și jocul s-a reluat, durând până spre miezul nopții. A fost frumos, mă așteptam însă să se audă mai tare, s-a auzit destul de moderat. Nu aveau microfoane, și arena e mare, în aer liber – ceea ce înseamnă că acustica e totuși remarcabilă.

Opera a fost ”Bal Mascat” de Verdi, muzică frumoasă, chiar dacă n-am recunoscut nici o arie. Ca experiență a meritat. Aplauze.