Curiozitatea e mare, n-am văzut nici o imagine cu orașul Cordoba înainte (lipsă de documentare din lene și lipsă de timp, combinată cu o oarecare preferință pentru surpriză). Nu știu la ce să mă aștept – cucerită în anul 711, pe la anul 1000 a fost, se zice, cel mai populat oraș din lume (!), și unul din cele mai importante centre culturale. Capitala emiratului și apoi califatului Al Andalus, a prosperat sute de ani, dar a fost reconquistată în 1236, oho, cu mult înainte de Granada, de exemplu. Ce-o mai fi rămas? Mă aștept la un oraș mai modern decât Granada, poate cu ceva vestigii maure.

Autogara nu arată cine știe ce spectaculos, pare mare, dar nu dă nici o idee despre cum ar fi orașul. Hostelul Osio Backpackers e în centru, de la autogară luăm autobuzul 7 vreo 25 de minute, iar peisajul se schimbă. Dar din autobuz nu ai cum să-ți dai seama ce te așteaptă în centru. Chiar și drumul până la hostel e revelație. Iar piațeta de lângă e o încântare, mai ales în lumina soarelui.

Ne cazăm și pornim rapid pe străzi.

Ținta – Mezquita, de care ne zisese A. că ar fi obiectivul principal. Am mai auzit foarte vag în trecut numele, și că în Cordoba ar fi o catedrală tare, dar serios vorbind nu știu la ce să mă aștept.

La început cred că e mânăstire, cu coloane,

acest turn, și gata.

Ei bine, nu. Din păcate aflăm că nu se poate urca în turn, dar luăm totuși bilet pentru clădirea propriu-zisă. Mă întreb ce e așa grozav, că nu văd un stabiliment înalt și ornamentat, gotic sau măcar alambicat (alhambricat) – gen Domul din Milano. E o ușă acolo vis-a-vis de turn, nu atrage atenția în mod deosebit.

Cu atât mai căscată devine gura odată ce intri.

Mezquita nu impune prin înălțime, ci prin suprafață. Fostă moschee, a fost adaptată în catedrală catolică după reconcucerire. I-au lăsat o bună parte din vechea structură, astfel fiind păstrate cele 856 (opt sute cinci zeci și șase) de coloane maure, lângă care au construit fain-frumos o catedrală creștină. Câteodată folosind materialele, câteodată îngemănându-le – lucru care se vede cel mai bine la coloane.

Când citisem în wikitravel că să planifici vreo 2 ore pentru Mezquita, m-am gândit eh, ce să faci două ore într-o clădire, nici în San Pietro n-am stat 2 ore. Dar – iată că ai ce să faci. Coloanele, altarul, stranele de mahon, tavanele, celebrul Mihrab, trecerile arhitectonice line sau bruște de la un stil la altul… iar la sfârșit, zici – „hai să mai dăm o tură, că prea e frumos”. Și mai dăm o tură. Așa ieșim după două ore… în ploaie.