Ne e foame, și plouă. Vrem să căutăm restaurantul menționat de recepționera de la hostel cât mai repede, să stăm acolo până trece ploaia, dar plouă așa de tare că trebuie să ne adăpostim. Din fericire nu durează mult și putem pleca în curând spre restaurant. Tapas la ordinea zilei, simple și bune. Într-o curte „standard” – Cordoba se pare că e celebră pentru patios.

După mâncare, mai departe pe străzi, la farmacie, unde din păcate nu au pansamentul antibiotic care-mi trebuie pentru picior, așa că mergem mai departe, spre râul Guadalquivir, să vedem podul roman. Dotat la capăt cu turn, Torre Calahorra. Hai sus, evident, zice King Kong.

În turn, muzeu. Parcă nu prea am răbdare de muzeul interacțiunii interculturale, dar se dovedește a fi o experiență interesantă, afli despre cele 4 culturi care au conviețuit pașnic aici sute de ani – creștini, arabi, evrei. Și, bineînțeles, faci multe poze de sus.

Mai departe pe străduțe, pe sub bolți și faianțe,

până la templul roman,

de unde nu e departe Plaza de las Tendillas, asemănătoare cu piața mare din Madrid, dar mai deprimantă, goală fiind în extrasezon, pe frig.

Din piață ne pierdem spontan pe străduțe mai încolo, și mai încolo, și mai încolo, călăuziți de instinct, estetică și Ora Albastră.

Cina cu multă carne (am ales ce-am ales până am cules un fel cu carne de porc toți 3, de unde voiam să fim „diferiți”) e la Taberna Salinas,

urmată de altă plimbare pe străzi (ne-am rătăcit puțin în căutarea unui supermarket, am mânca niște fructe după atâta carne).

N-am găsit supermarket, dar am găsit un bar care avea expuse fructe, am întrebat un barman dacă ne vinde 3 mere, a zis că nu, dar ne dă unul pentru drum. Bogdaproste, a fost mare și bun, perfect după atâta porc. Noapte bună.