Tot „Apărătorii Patriei” îmi vine să zic. Apărătorii Galaxiei a strâns opinii aproape exclusiv favorabile pe rottentomatoes, trezindu-mi curiozitatea. Dacă tot am ieșit în oraș am luat și D50ul cu mine, că mi-a fost subit dor de fotografia cu DSLR, cu obiectivul de 50mm 1.4D, un produs finisat care-ți să senzații estetice plăcute.

Filmul a fost așa și-așa. Povestea trasă de păr rău, simplă și previzibilă, dar unele personaje nostime, oarecum proaspete în peisajul „cu supereroi”. Am chiar râs la câteva glume absurde – dar cred că tocmai asta lipsea multor filme cu supereroi, se luau prea în serios – ceea ce nu e cazul aici. 3 stele i-aș da filmului, bun dacă vrei să uiți un pic de stresul cotidian.

Pozele – veșnica poveste. Pe ecranul mic al aparatului arătau bine spre foarte bine, încurajând clicuit mai departe; pe calculator însă își pierd mult din luciu, și din claritate. Astea au ieșit cât de cât, dar sunt alese din multă maculatură.

Iar dacă tot am prins gustul am ieșit și a doua zi cu aparatul. Pe lumină bună, e mai ușor.

Și niște macarale pentru Takeda.