Am dat peste fotomaraton întâmplător, căutând pe internet după ”curs foto”. Mi-a plăcut conceptul – durează 6 ore, de la 12 la 18, urmat de cină cu discuții. Se dau 9 teme, 5 întâi și 4 după pauză. Temele trebuie executate în ordinea în care au fost date, pozele se vor lua după data expunerii. Modificări pe calculator nu sunt permise, doar ce poți să faci din cameră.

În sfârșit am ocazia să car o trusă foto complexă după mine fără a avea mustrări de conștiință. La un fotomaraton, șansele sunt să-ți trebuiască, mă gândesc. Trepied, pernă, lichid de curățat obiectivele, cârpă microfibroasă, 3 aparate. Am închiriat un Nikon D700 pentru week-end, că mă mănâncă iar să încerc un format FX, iar prețul la D700 a coborât vertiginos. E tehnologie veche, dar pentru ce-mi trebuie mie ar fi suficient, mărimea senzorului contează, iar cei 12 megapixeli sunt numai buni, nici prea mulți, nici prea puțini. Am zis că dacă tot mă duc la fotomaraton, e un moment bun să mai testez camera o dată, că am uitat cum e față de data trecută.

Am așadar Nikon D700 cu obiectivul de 50mm 1.4D, Nikon 1 J1 cu 10mm 2.8, Nikon 1 V1 cu 35mm 1.8 (via adaptor FT1). Hmm. Să iau oare și zoom-ul cel mare, greu și lent, de 55-300mm, la mine? Nu cred c-o să-l folosesc, mai mult mă vor confuza opțiunile… dar dacă cumva găsesc niște motive îndepărtate, la care pot ajunge cu zoom-ul, iar colegii de maraton probabil nu? Că-mi închipui că n-o să meargă cu zoomuri de multe kilograme după ei, probabil vor avea aparate FX. Poate fi un mic avantaj. Dar pentru asta îmi trebuie capacul de la obiectiv, ca să-l pot lua de pe aparatul pe care se odihnește, dar – nu-l găsesc. Unde l-oi fi pus? Caut în toate locurile ”suspecte” din casă, nimic. O fi jos în vreo cutie, în pivniță? Să mă mai duc să caut sau să plec? Mi-e cam lene, poate e un semn.
…hai să mă duc totuși. Iau șlapii, cobor – găsesc capacul, e în a doua cutie în care caut. Uff. Bun, deci iau și obiectivul ăsta, dar pentru asta îmi trebuie rucsacul mai mare. Iau rucsacul mai mare. O merita oare? Nu importă. Dacă nu acum, atunci când?

Ne întâlnim la 11:45 trecute fix în gară la Stadelhofen, 24 de persoane. Unii par a se cunoaște între ei, eu nu știu pe nimeni. Cei 3 organizatori foarte binedispuși ne spun regulile încă o dată, și altele, în genul ”dacă fotografiați persoane cereți voie, nu fotografiați în proprietăți private (aici, de exemplu, la subsolul gării, teoretic e proprietate privată), dați la sfârșit un singur card cu 9 poze”, după care se distribuie numerele de start (eu am nr. 4) și temele pentru prima parte a zilei.

Tema generală a evenimentului: Wunschkonzert. Hm, adică cum? Literal înseamnă ”concert la cerere”, dar pun pariu căare și sensuri metaforice. Se pare că e un italian între noi care nu vorbește germană bine, a întrebat ce înseamnă, dar fir-ar să fie n-am fost destul de aproape ca să înțeleg răspunsul. Mai stau ce mai stau, mă codesc dacă să întreb, dar experiența zice mai bine o întrebare în plus decât în minus, așa că la sfârșit, cânt toată lumea e gata de plecare, mă trezesc și eu să întreb: ”deci ce îmnseamnă exact?”

”Păi, concert la cerere, sunt și emisuni la radio cu numele acesta [”dedica-v-aș muzicale” la noi], dar se folosește și în expresia ”viața nu e un Wunschkonzert”.
Aha.

Temele individuale sunt:

1. Ton macht die Musik – tonul face muzica
2. Schwingung – vibrație
3. Sehnsucht – dor
4. Quartett – cvartet
5. Intermezzo

Temă suplimentară: trebuie să-ți integrezi numărul de start într-una din poze. Uf, aici am avut noroc – numărul meu se va integra la ”cvartet”, automat. Bine, frumos ar fi să-l pun și în altă poză, dar – să vedem dacă pot.

Până una alta, avem 3 ore să ajungem în altă parte a orașului, la vreo 3km. Pe locuri, fiți gata, start. Ne răspândim ca potârnichile.