Jucându-mă cu D90ul lui C. în vacanță mi-a revenit pofta de fotografie de tip ”vânătoare”, cu privire prin vizor, și cu obiectiv cu distanță focală fixă și diafragmă mare – cum doar cu (D)SLRul se poate. Am obiectivul de 50mm 1.4D, dar D50ul pe care stă a ajuns la limita posibilităților după 10 ani. La ergonomie e în continuare neegalat (pentru mâinile mele), dar performanța lasă de dorit începând chiar cu ISO800.
Upgrade, dar cu ce? Scopul e moft pur, mă aștept s-o folosesc de câteva ori pe an, la evenimente care ”suportă” o cameră mare, adică unde e zgomot, și mai ales unde nu am mult de cărat (în călătorii merg deja de mai mult de un an fără DSLR). Așa că nu se justifică o investiție într-o cameră nouă, și nici măcar una veche și scumpă, precum D700. Dar D90ul… la vremea ei un produs ”vârf de lance” pentru entuziaști, a durat mult până să fie înlocuit, pentru că a fost atât de bun. Mă uit pe ”okazii”le locale, văd două anunțuri, ambele în stare bună, folosite ca ”a doua cameră” de către oameni ce par a fi fotografi. La prima licitație sunt depășit, dar la a doua mă învăț minte și licitez în ultimele 10 secunde – adjudecat!

În prima seară am testat-o pe un pod,

ulterior am și scos-o la două evenimente, plus fotografii de ocazie. E cu o clasă peste D50, îmi place. Mă motivează să încerc scheme noi, cum ar veni focalizarea cu butonul AE/AF Lock în loc de butonul de declanșare la jumătate, idee preluată de la L. (info).

În rest, ianuarie a fost fotografiat mai cu seamă cu micul Nikon J1 cu obiectivul de 10mm 2.8,

sau cu telefonul.

A da, si-a mai fost una cu goproul.