luni, 27 august 2007, 08:36
schwinger se traduce in
engleza probabil ca „swingers”, dar n-are nici o legatura. Schwingen e o trnta
ciobaneasca traditionala elvetiana, si am vazut cu coada ochiului, cred ca
intr-un ziar, ca e o astfel de manifestare in vichend, asa ca luni pe la amiaz
am zis hai, sa scoatem musca (adica scuterul "fly") la o plimbare pana la Aarau. Imi
inchipuiam ca acest concurs de schwingen sa fie ca un fel de meci de oina,
cativa spectatori si petrecere campeneasca. In drum spre aarau m-am oprit la
lenzburg, ca deh, la cum se vedea castelu ala din shosea, nu puteam sa nu ma
opresc. Un castel bran rasarit din pamant din iarba verde, undeva pe stanga.
Aduce foarte mult cu castelul bran, si ca amplasare pe stanca, urcus abrupt,
tot tacamul. Mai putin parcarea cu suveniruri din plastic, si e un pic mai
mare.
Ajung la Aarau, centrul
istoric.. frumusel, curatzel, colorat, pustiu – tipic, impopotzonat cu steaguri
probabil din cauza evenimentului. Intreb unde e luptele, cica mai incolo in
afara, catre stadion. Aha. Mergem mai departe, gresim drumul, urcam dealul in
loc sa coboram, si numai’ ii vad – puhoi de oameni se revarsa din directie
opusa, toti cu shepci galbene si veseli nevoie mare. Mai sa fie. Merg mai departe,
si intrezaresc sursa – stadionul de fotbal, 40.000 locuri, arhiplin. Ecrane
uriase transmiteau scene din trante. Mi-a cazut falca. Ce oina, frate, astia
cred ca nici la meciurile internationale de fotbal n-au atatia spectatori.
Tocmai era festivitatea de premiere a lui „schwingerkoenig”, asa ca am pierdut
luptele, dar nici ca as fi putut intra ac in carul ala cu fan. Situatia
aglomerandu-se simtitor, am facut cale intoarsa, renuntand la planul de a lua
ceva degustare in oras, si am intins-o, dupa cateva rataciri inevitabile de
drumuri, spre casa.
Nu recomand drumul
zurich-aarau cu scuterul, caci este drept, si iti vine sa bagi viteza, dar nu
poti. Mai ales daca bondarul e in rodaj. Ori cu motor adevarat, ori cu masina.
Nu ca nu mi-ar fi placut – cald afara, vant in casca, frumos. Dar scuterul se
preteaza mai mult la drumuri sherpuitoare sau pe langa lacuri, cum am facut
data trecuta zug-einsiedeln.
cu un avion spre geneva, la 7 dimineata, insotit de 2 shocuri: 1) la trecerea
bagajului prin raze, mi-l opreste. „ce mai vreti”, in gandul meu, cu o
privire exasperata. Cica „aveti un briceag”. „imposibil”. „ba da”. „Nu se
poate”. „deschideti va rog bagajul”. Si cand colo… nu stiu cum s-a ratacit
briceagul in buzunarul cela.. uff, briceagul de la S., amintire, nu vreau sa-l
laaaas.. dar stiam ca astia is monument de inflexibilitate. nervi pe toti teroristii, azi si mane… Shocul nr. 2): zice:
„a, dar mergeti numa’ pana la geneva, puteti sa-l pastrati.” No comment :).