Yin si yang. Echilibrul universal. What goes around, comes around. „Urarile” francezilor de la finalul meciului cu ei se pare ca ne-au ajuns. Am vazut si noi cum e sa conduci cu 7 si sa pierzi in prelungiri. Ca bonus, am primit „condus cu 7” de doua ori.

In primul rand, mi-a fost extrem de ciuda ca n-am vazut meciul de la inceput – credeam ca incepe la 3, a inceput la 2. Voiam sa aud comentariul optimist al nemtilor de pe eurosport – dupa meciul nostru catastrofal cu rusia si al lor extraordinar cu norvegia erau foarte increzatori in medalia lor de bronz. As fi vrut sa vad cum se „desumfla” acest balon, cum le scade moralul cu un fasait auzibil prin microfoane pana la nivelul marii, adica la 18-10, cat a fost la un moment dat.

Ei, dat fiind ca am vazut meciul de pe la 9-6, pot doar sa-mi inchipui acest fenomen. Oricum, cu satisfactie inregistram comentariile lor gen „Meirosu face ce vrea”, „52% – wahnsinn!” (=”nebunie”, se refereau la procentajul Luminitei Hutupan la un moment dat), „Stanca Galcia e de neoprit pe semicerc” (invatati cu numele turcesti, pronuntau Gâlcă – Galcia), s.a.m.d. „Va fi foarte greu sa recuperam, dar in handbal orice e posibil”.

Da, stiu, ma gandeam, asta noi am demonstrat deja, sper sa nu o demonstram din nou in sens invers.

Vorba ceea, speri mata, da speri dejaba. La pauza spuneam ca Germania a avut o evolutie asemanatoare cu Norvegia, conduse cu 5 diferenta la pauza au revenit si au condus la un moment dat, asa ca ma temeam ca „sfarsitul nu-i aici”.

Am simtit „prin televizor” relaxarea fetelor noastre cand aveau 7 diferenta. Le auzeam, parca, gandurile: „da, ati dat voi 2 goluri, hai 3, dar n-o sa recuperati, da-o-ncolo, nu ne pacaliti voi. Vindeti castraveti granidarului? O sa va dam cateva goluri sa va linistiti”.

In primele 12 minute din repriza a doua, romania a marcat 1 (un) gol.

Germania, 8 (opt).

Egal.

A venit insa o eliminare de 2 minute la timp, si dupa alte vreo 2 minute zice comentatorul neamt: „nu pot sa cred. Recuperam un avantaj de 7 goluri, si deja au iar 4 in fata”.

Pardon, zic, 5. Sase. 7.

Hehe. Intr-un fel, asteptam explozia asta toata repriza, bine ca a venit totusi. Ale noastre nu pareau ca ar fi pierdut „obiectivul din vedere” nici un moment, a fost doar o sincopa.

Si iar am simtit acea relaxare.

Au redus imediat la 6 goluri, apoi la 5, apoi la 4. A stat acolo o vreme, in suspans. Ma gandeam, relaxarea nu-i neaparat un lucru rau, si rusoaicele au fost relaxate in repriza a doua cu noi. Doar ca au continuat sa ne care la goluri. Hai sa ne relaxam si noi asa.

Doar ca… portarita lor de rezerva a inceput sa apere, si, mai ales, apararea lor a inceput sa muste mai pitbuliceste.

Sunt curios cum a comentat dl. Naum arbitrajul… probabil a luat foc la eliminarile consecutive ale Narsissei si Valeriei, desi sper ca nu. Si nemtii au zis ca atacul Narsissei n-a parut intentionat, s-au aratat un pic surprinsi de „rosu”, chair daca „2 minute” a fost clar. Dar, altfel, nemtii s-au plans si ei de arbitraj, mai ales in repriza a doua, cred ca am numarat vreo 6 eliminari de 2 minute pentru „mana la gat” pe care ale noastre nu le-au primit. Nu exagerez.

Bine, stilul lor de a comenta arbitrajul a fost ceva de genul „arbitrii au inchis din nou ochii”, sau „nu se poate asa ceva, iar n-au dat 2 minute”, sau „si aici trebuiau date 2 minute”, totul pe un ton egal, hai, poate ridicat cu 1 decibel fata de normal. Chiar si la sfarsit, la bucuria lor mare, n-au strigat, n-au plans, n-au ragusit, doar au ridicat un pic glasul :D. deh, nemti. Aici are clar avantaj Radu Nostru :P.

Dar sa nu anticipam. Meciul se indrepta spre un final dramatic cu victorie romaneasca de care sa tinem cu dintii pana la final – lucru la care se asteptau si nemtii. Desi ziceau „se poate intampla orice”, cand cu 3 minute inainte de final aveam 3 goluri avantaj, i-am simtit in glas ca nici ei nu mai cred.

Din pacate, Grit Jurack si extrema aia a lor, nu mai stiu cum o cheama, nu i-au auzit. Ele au crezut. A propos, la golul lor din minutul 59:54, extrema a fost facuta sandwich, mai mergeau 2 minute, pe care din fericire nu le-am primit.

Din dubla eliminare, insa, am iesit fenomenal, si atunci entuziasmul mi s-a lovit din nou de tavan. M-am trezit vorbind singur, strigand prin camera cuvinte repetitive in limbi straine, gen YES! YES! YES! Egal din nou. Am crezut, mai ales cand am avut atacul, la egal, ca le batem. Pe cuvant, asa am crezut. Si, ca de obicei cand zici hop inainte sa se opreasca cronometrul lor cel stricat, portarita blonda si lovita la cap a aparat aruncarea, ele au dat gol, si… timpul n-a mai avut rabdare pentru un atac bine construit. Adina Laura era cat p-aci sa faca imposibilul, cu gol din ultima aruncare statica de la 9 metri, dar nu. Proteza dentara albastra a extremei aleia careia nu-i retin numele, si care ne-a dat vreo 7 goluri, s-a latit pe tot ecranul: balanta universului s-a reechilibrat. Am vazut cum e sa fii franta si sa joci cu Romania. De ce primim „doar noi” asemenea lectii? Multumim, nu aveam neaparata nevoie, dar asta e. (De ce nu… Rusia, de exemplu? De ce nu se echilibreaza si balanta universului lor? Mai stii, poate acum, in finala ;) )

E o lectie pe care, ca si meciul cu Franta, sper ca fetele sa n-o uite. Poate e bine ca a venit acum, cand in joc era „doar” medalia de bronz. Sa nu uitati, Dariilor. La anul, la Beijing, va urez sa puneti (la figurat) capul in pamant a concentrare tot turneul, si sa-l ridicati abia pentru a saruta medalia de aur.

Multumim, si, vorba lui beleaua… la anul „scoatem steagurile” pentru Beijing!