„Mergi la West Fest?”
„Ăă.. merg.”
Habar n-aveam ce e West Fest, dar orice eveniment care sună ciudat merită încercat, dacă tot e sâmbătă dupămasă, SOARE afară şi alternativa ar fi să faci ordine prin casă.

West Fest, am aflat, e o sărbătoare „câmpenească” prilejuită de darea în folosinţă a unui sector de autostradă care va înlesni ocolirea oraşului pe ruta Est-Vest, cuprinzând şi un tunel fix prin Uetliberg, unde se şi ţinea paranghelia în cauză.

Black Mamba m-a dus până la Sihl City, de unde am luat un autobuz pus la dispoziţie moka de poştă, şi care m-a trecut tunelu’. Unde m-am întâlnit cu C&L, care tocmai ziceau că intrarea în „perimetru” e 15 parale, nu pare să merite. Alternativa propusă a fost înconjurarea locului, pe o cărare unde vedeam că se plimbă oameni, pe sus. zis şi făcut, şi s-a dovedit o alegere inspirată, căci astfel am avut o privire de ansamblu.

Trecând dealu’, am văzut că mai încolo oamenii amenajaseră un miniparc de distracţii în toată regula,

cu roată şi o maşinărie din aia de nu e bine să te urci în ea după ce ai mâncat:

Văzut din spate,

Uetlibergul parcă nici nu mai pare aşa înalt.

Periplul a continuat pe lângă standurile de artificii care urmau să explodeze seara

şi care păreau destul de fragil improvizate, da’ mă rog. Treaba lor, noi nu vom sta să le vedem.

Ajunşi înapoi la tunel, am aruncat o privire înăuntru – una din părţi era închisă pentru maşini şi deschisă pentru pietoni şi, mai ales, biciclişti:

Am ţinut sfat – ce facem, mergem cu autobuzul înapoi, sau pe jos prin tunel? Hai pe jos prin tunel, până la jum’ate, dup-aia luăm autobuzul.

Zis

şi făcut

Doar că staţia de la jum’ate era doar în direcţia ailaltă. Crezând că n-am nimerit bine, am zis hai să mai mergem un pic pe jos, poate găsim staţia bună.

Aşi.

Cât vedeai cu ochii, tunel.

Aşa am mers 4km pe jos, până la capăt.

Am vrut apoi să luăm autobuzul mai departe, dar ne-a zis un gardian că tre’ să mergem încă o dată în direcţia ailaltă, şi apoi să-l luăm înapoi, că aşa e sistemul. Sau mergem pe jos. Da’ cât mai e? Vreo 15 minute.

Oho, după 4km, ce mi-e încă unul? şi am luat-o la picior, dar ne-am rătăcit prompt, şi am ajuns pe supt autostrăzi,

am trecut acest pârâu

în sistem capră, din piatră-n piatră (din piatră-n apă, în cazul meu, cu un picior drept înmuiat în ape cristaline).

până când, după yet altă rătăcire şi încă vreo juma de oră de mers, am ajuns în sfârşit într-un câmp de păpădii la capătul căruia se vedeau semne ale civilizaţiei.

Şi gata. Pozele de mai jos cu rapiţa sunt din altă parte, în drum spre casă. And it’s all yellow.