Despre înghesuiala de tip japonez

4 aprilie

Săptămâna a trecut, desigur, iute ca gândul, şi iată-ne ajunşi în ultima zi. Dimineaţa am dedicat-o cumpăratului de suveniruri, de la Oriental Bazaar de pe strada Omete-sando. Aviz amatorilor, e un magazin „tipic” de suveniruri, nu sunt lucrurile cele mai ieftine, sunt şi kitsch-uri, dar per ansamblu oferta e „ok” pentru aproape orice cumpărător de amintiri. A recomandat-o şi C., şi lonely planeta, aşa că am ales şi noi să nu mai rătăcim de nebuni prin oraş, şi am făcut majoritatea cumpărăturilor de acolo. Majoritatea, nu toate, care ne-au influenţat într-o oarecare măsură programul după-amiezei şi de a doua zi de la aeroport.

După cumpărături, am dus repede pungile la hotel (ne mutasem la întoacerea din Kyoto într-un hotel în Ebisu, aproape de C.), şi înapoi în oraş, să ne întâlnim cu C. pentru hanami. Era cam între 1 şi 2 dupămasa, week-end, deci oarecum oră de vârf – de aceea poate e un moment prielnic să menţionez înghesuiala la japonezi.

Ziceam în prima povestire că primul „şoc cultural” a fost că… şocul cultural n-a venit; nu mi s-a părut nici pe departe aât de aglomerat pe cât mă aşteptam. Ei, asta nu mai pot zice despre staţia de metrou Meiji-jingu, unde vă invit să urmăriţi în filmul de mai jos cam cum era:

Plin de lume. Baie de mulţime.

Cu toate astea, abia după o vreme am conştientizat cât e de fapt de aglomerat. Şi asta pentru că, contrar aşteptărilor, NU m-a încercat vreo senzaţie de disconfort. Concluzia mea e că diferenţa de la cer la pământ între aglomeraţia de tip japonez şi cea de tip bucureştean, de exemplu, sau indian, e făcută de disciplina în masă critică şi tabuul atingerii.

De când am văzut (şi păţit) mecanisme de impunere a disciplinei în ţări străine, şi de când am văzut cum, „la ei”, fraier e cine încalcă legea, nu cine o respectă (ca la noi), dar în acelaşi timp observând că oamenii luaţi individual sunt la fel de suspuşi „deviaţiilor” ca şi noi, cred că diferenţa o face „masa critică”. Dacă ai un număr suficient de mare de oameni care să iasă în avantaj respectând unele reguli, atunci orice „minoritate disruptivă” nu are vreo şansă şi e convertită la a respecta regulile „majorităţii”. Pentru că e singurul mod de a ieşi în avantaj.

Astfel, în Japonia de exemplu e întotdeauna foarte clar pe unde urci şi unde cobori scările. Şi ai tot interesul s-o faci pe unde „trebuie”, pentru că cine ar vrea să meargă împotriva unui „curent” ca cel din filmul de mai sus?
Apoi, pe peron sunt însemnate locurile unde se deschid uşile la tren/metrou. Şi lumea stă la coadă acolo, nu lângă. Aşa cei dinăuntru au loc să iasă, cei din afară intră lejer, smooth, just lika silka.

Dar factorul care mijloceşte senzaţia de confort dintr-o astfel de masă totuşi mare şi în continuă mişcare, e tabuul atingerii. Oamenii în Japonia nu se ating. Bună-ziua şi la revedere se dă cu plecăciune – cel mai distractiv e când se desparte un grup de colegi/prieteni pe stradă, am văzut vreo două cazuri. Se apleacă fiecare la fiecare, repederepede, zâmbind sau râzând şi sporovăind neîncetat, ca nişte bibilici. Nu se dă mâna, nu se atinge nimeni de nimeni – cred că, cel puţin pentru mine, asta e hotărâtor în a face mulţimea „suportabilă”. Nu te împinge nimeni, nu te calcă pe picoare, nu-ţi dă coate, nu ţi se bagă în faţă, nu se uită urât, nici măcar nu te înjură. Plictisitor, nu? Merg toţi frumos disciplinaţi unde au treabă, cu paşi mici, aşteptându-şi cu calm rândul.

Rezultatul? Nu sunt blocaje, mulţimea e în continuă mişcare, nu ai senzaţia inhibantă că stai pe loc, sufocându-te. Nu, mergi într-una, şi, până la urmă, ajungi. Cu RĂBDARE.

Cea mai tare fază, pentru mine cel puţin, a fost în intersecţie. O intersecţie mare, unde sunt treceri de pietoni în toate direcţiile. Pentru mine a fost un spectacol: întâi i-am văzut, aşteptând:

Şi apoi, ca la un semn, au năvălit liniştiţi în toate părţile:

Pentru o privire de ansamblu,

şi una mai pe larg:

O nebunie să mergi printre ei, foarte distractiv:

Aşa cu înghesuiala japoneză. Deci se poate…

Reclame

3 gânduri despre “Despre înghesuiala de tip japonez

  1. Aventura nipona fost cu adevarat tare ,speram cu fiecare material sa nu fie ultimul.Comentariul, pozele au dezvaluit o crampeie dintr-o cultura indepartata si provocatoare.
    Super tare! Pe cand urmatoarea „aventura”?
    Vom fi pe aproape!

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s