Pradorel

18 Octombrie

Ziua a început cu o doină fluierată auzită dimineaţa pe geam. Muncitorii români erau la lucru… T. a vorbit cu unul dintre ei, un domn mai în vârstă, din Sebeş, era pentru a 6-ea oară în spania, lucra pentru „empreza” unui român, „foarte serios”, cică; băieţii lui snt tot în Spania, amândoi şoferi. Munca se subţiază, dar încă n-au avut probleme. Fac cam 1000-1300 EUR pe lună, oricum mai bine ca acasă… Omul părea foarte „la locul lui”, respectuos, cumsecade, serios, muncitor, şi la propriu şi la figurat. De-ar fi toţi ca el… dar vom reveni.

Ziua a continuat cu Oda Bucuriei cântată la… clopote:

A fost Ziua Prado, dar cum nu era voie să se facă poze, nu m-am dedat la prea multe clandestinităţi. O pun aici doar pe Mona Lisa, aflată în vizită de lucru.

Nu e Mona Lisa, e o copie.

Multă pictură „clasică” în Prado, mai ales pictori spanioli, cu triada lor de aur – Goya, Velazquez şi Murillo. Merită, pentru fanii genului.

După Prado am luat-o prin parcul din spatele muzeului, Parque del Retiro, un fel de Herăstrău, cu statui,

copaci tunşi interesant,

fântâni,

lacuri,

plus mulţi artişti stradali, majoritatea kitschoşi, dar şi unii interesanţi, ca de exemplu acest pictor

care chiar părea priceput:

A propos de fântâni, la una din ele m-am jucat un pic cu setările:

[sthumbs=2508|2509|2510|2511|2512|2513|2514|2515,160,3,n,center]

La lăsata serii am trecut şi pe la Muzeul Şuncii,

de fapt un magazin-bistro cu muultă şuncă,

pe care l-am planificat pentru micul dejun a doua zi.

În drum spre casă am întâlnit o serie de artişti stradali mai deosebiţi, dintre care s-au remarcat mexicanii,

un violinist care cânta Vivaldi destul de bine şi… dar ultimii merită o însemnare separată.

Reclame

2 gânduri despre “Pradorel

  1. La Prado m-as duce nu numai pentru Goya si El Greco, ci si pentru Hyeronimus Bosch, rebotezat Jeronimo El Bosco (sau Jeronimus Bush?:) Un animal de-al lui apare într-un desen de Dali pe care l-ai postat.

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s