Vers ai?

Probabil marcat de contextul geo-politic în care am crescut (în speţă, diferenţele dintre casa poporului, locuinţele familiei ceauşescu etc. şi nivelul de trai al populaţiei) constat că nu mă pot entuziasma la vederea unor construcţii maiestuoase, cu mult aur, emanând lux şi putere. La biserici mai e cum mai e, deşi şi acolo mă gândesc că dacă s-ar fi dus constructorii (şi… finanţatorii) cu proiectul la Jesus, „uite vrem să facem aşa şi pe dincolo”, snt curios dacă l-ar fi aprobat. Problema mai mare o am cu palatele. Poate pentru că sunt mai… mari.

Louis al XIV-lea (chiar, noi de ce-i zicem „Ludovic” şi nu „Luii”, aşa cum îl chema de fapt?) a mutat curtea, guvernul, tot, de la Louvre la Versailles în 1682. Au stat acolo până în 1789, la Revolucion, când i-au forţat înapoi. Prin mişcarea asta a vrut să consolideze „statul absolutist” şi să se distanţeze de populaţia Parisului. Nobilii erau obligaţi să petreacă o parte din timp la Versailles, ca să-i aibă aproape, sub control, şi să-i împiedice să-şi construiască puteri regionale.

Buun. Pân-aici, înţeleg. Un fel de „rege-jucător”. Doar că pentru acest scop a simţit nevoia să construiască un palat. Şi asta înţeleg. Ok, un palat mare, să încapă guvernul, curtea, toţi.

DSC_9692.JPG

OK. Dar de ce l-a acoperit cu aur? Poarta, de exemplu.

DSC_9701.JPG

Ca să se dea jmeker că ce tare e el? Îmi pare rău, pentru grandomani n-am respect. Nu zic să nu-l fi făcut frumos, dar cred că a exagerat.

Versailles era pe lista de „trebuie văzut”, că prea mult am citit în copilărie despre muşchetari, măşti de fier şi alte aventuri. La Versailles se ajunge cu trenul de la Paris, durează vreo juma’ de oră. Chiar în gară era o domnişoară care anunţa că se pot lua bilete şi de aici, să nu stai la coadă la castel. Am stat aşadar aici la coadă, să fi durat vreo 10 minute, şi am luat bilete. Vrusesem să fac rezervare în avans pe internet, dar am lăsat de pe-o zi pe alta şi n-am făcut.

Când ne-am apropiat de castel, am văzut ¨n stânga coada la care se referea domnişoara,

DSC_9697.JPG

dar noi ne-am dus la cealaltă coadă, petnru cei care stătuseră la prima coadă la care am stat noi.

DSC_9699.JPG

A mers repede, am intrat în curte,

DSC_9708.JPG

şi prin dreapta în palat. Prima încăpere, capela, din perioada mai târzie şi „religioasă” a lui Louisovic.

DSC_9714.JPG

Apoi, o tură prin săli cu picturi maaaari,

IMG_3110.JPG

apoi pe coridoare, unde însă nu am zăbovit prea mult, că am zis ca la Luvru că dacă stăm la fiecare tablouaş ne-apucă mâine pe-aici,

DSC_9715.JPG

şi gata aripa, ne-am întors la capelă, căreia de data asta i-am văzut şi tavanu’ – de reţinut.

DSC_9717.JPG

Şi apoi, p’esa de rezistenţă, Sala Oglinzilor.

DSC_9721.JPG

Celebra sală de bal din cărţi, cu oglinzile reflectând geamurile din dreptul lor, pentru a da senzaţia de spaţiu,

DSC_9732.JPG

cu tavan-de-tavan,

DSC_9734.JPG

spectaculoasă încăpere, ce mai.

DSC_9733.JPG

De-acolo din nou prin camere cu tablouri – ca ăsta, cu încoronarea lui Napoleon, care are o copie la fel în Luvru (de acelaşi autor!),

IMG_3112.JPG

prin apartamentele regale, unde pozele au ieşit mişcate, că era lumină mai slabă. Somptuoase, cu paturi foarte mici, cum erau oamenii pe vremea aia :).

În aripa cealaltă, pe toată lungimea,

DSC_9746.JPG

e o sală cu tablouri

DSC_9747.JPG

reprezentând câte-o epocă din istoria Franţei. Câte-i bătălie, mai precis. Amenajată de regele Louis-Philippe în 1837, pentru o „reconciliere naţională” între regalişti, republicani, napoleonieni şi ce-or mai fi fost. E interesant să vezi transformarea oamenilor, a regilor mai precis, de la primul tablou cu Clovis, anul 496, bătălia de la Tolbiac, care arăta destul de sărăcăcios, ca un ţăran gal ce era, până la somptuoşenile cu peruci din anii 1600 şi la micul arţăgos Napoleon, mai modest când era general, mai cu nasu’ pe sus când era împărat. Erau pictate doar victoriile, desigur, de către diverşi artişti ai vremii.

Fascinant, când stai să te gândeşti la oamenii din anul 500, cum acţiunile unei mâini de oameni au determinat în aşa hal istoria ulterioară – bunăoară botezarea lui Clovis în rit catolic, cum era nevastă-sa Clotilde, şi nu în rit arian-creştin cum erau regii vizigoţilor şi vandalilor din vremea aia. Deci doamna Clotilde e responsabilă pentru cum arată Europa azi, pentru că Clovis a fost un personaj determinant în istoria ei.

A, şi am aflat şi cum e cu Ludovic. Ludovic şi Clovis snt cam acelaşi lucru, derivat din francul „Chlodovech”, care cică însemna ceva de genul „războinic apreciat”, şi care a fost latinizat „Ludovicus” (iată deci), care a evoluat în Louis în franceză, şi apoi fiecare popor şi-a făcut versiunea lui (cică există peste 100). Noi încă sntem aproape cu Ludovic, mai sunt Ludwig, Luigi, Lodewijk, Luis, Lewis, etc.

Cu sala tablourilor s-a cam terminat turul. Versailles mi s-a părut, ca majoritatea clădirilor care par foarte mari din poze sau poveşti, mai mic decât în închipuirea mea. Mi-l imaginam ceva mai mare, şi cu mai mult aur. Nu că n-ar fi mare,

pano9.jpg

sau că n-ar fi destul aur şi aşa.

Am ieşit

DSC_9757.JPG

în partea cu grădinile, alt punct de interes. La 3 urmau să pornească fântânile, eveniment anunţat cu mare pompă în broşuri. Dar mai erau 2 ore până atunci, aşa că am luat un titicar de lângă palat şi am dat o tură prin grădini. Reveniţi, se apropia ora 3, aşa că ne-am aşezat pe scări, cu restul lumii

DSC_9767.JPG

în faţa marii fântâni,

pano8.jpg

aşteptând.

Vine ora 3, 3 şi 5 – zic, ăştia-s francezi, doar’ n-o să-nceapă la fix. Dar n-au început nici la 3 şi 10 – se îngroşa gluma. O fi la 3 şi-un sfert? Într-adevăr, la şi-un sfert au pornit fântânile timid, dar timid de tot. Să vezi că-i la jum’ate.

La jum’ate a fost. Au pornit fântânile din toţi porii, lumea s-a strâns de o manieră nemanierată (chiar în epicentrul mondial al „etichetei”) buluc în faţă,

DSC_9770.JPG

aşa că noi cei din linia a doua de pe scări a trebuit să coborâm la balustradă ca să facem o poză doar cu apa.

DSC_9776.JPG

Eu mă aşteptam la ceva joc acvatic, pe muzică – era muzică într-adevăr, dar muzica mergea tot timpul, iar fântânile n-aveau nici un fel de joc, mergeau la fel. Deci ăsta e marele eveniment anunţat ca „fântâni pe muzică”: pe muzica deja existentă pornesc fântânile pentru o oră. Şi gata. De ce nu le lasă oare tot timpul? Că consumă? Sau doar pentru „marketing”, să aibă omul senzaţia că a mai primit un „produs” pentru banii daţi.

Reclame

Un gând despre “Vers ai?

  1. Oamenii erau intr-adevar mai scunzi. Dar in Irlanda am aflat ca nu-i singura explicatie pentru scurtimea paturilor. Cica toti nobilii obisnuiau sa doarma in fund. Somnul culcat ar fi semanat prea mult cu moartea, sau asa ceva. :)

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s