Noi şi Luna, doamna crudă

După câteva încercări nereuşite, am reuşit în sfârşit să termin o carte. Ajutat şi de escala prelungită de la Budapesta, cu avion întârziat, am executat prima carte din lista recomandată de Nick, „The moon is a harsh mistress”, în traducerea oficială, luna e o doamnă crudă.

Mi-am propus ca de câte ori termin o carte să scriu câteva rânduri, să-mi aduc apoi aminte de ideile esenţiale. Dacă n-aţi citit-o, vreţi s-o citiţi şi nu vreţi să ştiţi nimic înainte, nu citiţi mai departe – nu mă pricep la recenzii care să spună ceva fără să divulge nimic din conţinut.
Nick ne-a recomandat mai multe titluri, am început cu Luna pentru că (citez din recomandare): „actiune, ceva sociologie, idei foarte inovatoare, setting deosebit, umor pe alocuri”, dar mai ales „ma gandeam mai mult ca o sa va placa, mai ales cand incep aia sa se organizeze in celule pentru revolutie si cum gestioneaza apoi … tare ! Are multe paralelisme / invataturi pentru realitatea politica.”
Ca de obicei, a intuit corect si a stiut pe ce butoane să apese, am fost curios să văd care-i faza cu revoluţia.

Am discutat deja aici pe tema „lipsei de imaginaţie a scriitorilor SF” în ce priveşte schimbarea orânduirii politice mondiale bipolare – ei îşi imaginau lumea peste sute de ani, tot cu Uniunea Sovietică. (a propos de asta, dând câteva pagini din traducerea românească de la linkul de mai sus, am văzut cuvântul „camarade”. Traducerea probabil e făcută puţin după ’90, altfel nu-mi explic falsa „pudoare” de a traduce corect „tovarăşe” („comrade” sau chiar „tovarishch” în original).

M-am gândit şi de ce mă zgândăre această prezenţă sovietică în proiecţiile viitorului din trecut – poate pentru că mă gândesc că scriitorii ăştia, pe de o parte pretinse „spirite libere şi creative”; pe de alta îndoctrinaţi cu ideea „comunismul e rău”, acceptau senini faptul că va dăinui etern peste juma’ de lume. Acceptau soarta oamenilor care trăiau sub totalitarism, privit ca ceva „normal”. Cu alte cuvinte, îi durea în cot de noi. Ceea ce e încă un argument la discuţia şi mai veche cum că oamenii din Vest 1) habar n-aveau care e realitatea din ţările comuniste, pentru că n-aveau informaţii, şi 2) chiar veniţi în vizită, nu şi-ar fi putut face o părere prea completă despre cum trăiesc oamenii de fapt, cum n-am fost nici eu lămurit cât de nefericiţi snt cubanezii „în ansamblu”, până la urma urmei.

Dacă Ender a fost scris în 1985, foarte aproape de prăbuşirea sistemului, Heinlein şi a lui Lună au o scuză – cartea e din 1965, în plină afirmare a URSSului, aşa că i-am acordat circumstanţele şi m-am concentrat pe idei mai utile. Acţiunea e în 2075, interesant de văzut cum îşi închipuia el lumea atunci, şi cât din ce visa el atunci pare acum că se va întâmpla – suntem aproape la jumătatea distanţei în timp.

Unele din lucrurile pe care le zice el acolo par greu de realizat – Luna ca o închisoare, un fel de Australie unde sunt trimişi răufăcătorii, care pot roi pe satelit în stare de „libertate” în treaba lor, dar nu se pot întoarce pe Pământ. Cred că Australia a fost una din inspiraţii.

Foarte interesant mi s-a părut că a intuit importanţa crescândă a Chinei şi Indiei – acum dacă te uiţi înapoi pare logic, dar în vremea aia puţini au prezis.

Şi, desigur, „modelul revoluţiei” m-a interesat în mod deosebit, şi am regăsit tipare din mai multe mişcări revoluţionare din istorie – care mi-a deschis dintr-o dată ochii spre Revoluţia noastră, şi cum se potrivesc modelele. Doar câteva exemple: Pe Lună era o „Autoritate” deloc simpatizată, care „sujea sânjele poporului, care avea „securişti” infiltraţi în toate grupurile, de nu puteai să mişti nimic. Astfel „revoluţionarii” s-au organizat în celule de 3 persoane, care să fie legate între ele prin cunoştinţa unei singure persoane, astfel încât dacă o celulă e compromisă, răii să nu poată afla mai mult de câteva persoane, restul organizaţiei rămânând intactă. Nici liderii nu cunoşteau tot ce mişcă, dar ei aveau totuşi o viziune mai „de ansamblu” şi asigurau coordonarea diverselor activităţi vitale. Cum ar fi… declanşarea Revoluţiei, care, atenţie, a profitat de o „scânteie” pe care a aprins-o la rang de „flamă” ce n-a mai putut fi oprită. Asta pentru că oamenii erau nemulţumiţi, dar pasivi, puţin probabil să erupă violent, cu toată propaganda subversivă „anti-autoritate”, coordonată a creşte gradual în intensitate. Era însă nevoie de ceva ieşit din comun care să scoată oamenii „în stradă”: „scânteia” a fost o crimă brutală a Autorităţii. „Trebuie să fie o crimă ca să reacţioneze oamenii violent”.

Mi-a sunat foarte, foarte familiar. Şi „consiliul revoluţionar” mi-a sunat foarte familiar, în care întâi au fost acceptaţi toţi care au vrut, dar apoi a fost „manevrat” în aşa fel încât tot capii revoluţiei să ajungă „în mod natural” în funcţiile-cheie…

Toate astea se ştiau deci cel târziu din 1965, dacă nu deja din 1789, şi snt convins că Ion Iliescu, Petre Roman & co. au citit cartea. Sau dacă nu chiar asta, altele de gen.

Una peste alta cartea mi-a plăcut, chiar dacă nu la fel de mult ca Asimoavele sau jocul lui Ender – dar m-a ţinut în scaun 4 ore la aeroport fără să mă plictisesc, ceea ce nu-i deloc puţin lucru. Probabil e mai bine de citit la o vârstă mai fragedă, pentru a trece mai uşor peste unele aspecte „foarte SF”, dar una peste alta – e prima carte pe care am terminat-o, după alte vreo 3 începute şi lăsate în stand-by. Mi-a adus aminte cum e să citesc „un roman”, cu personaje, acţiune cap-coadă, de care poţi să te laşi dus, nu doar idei înşiruite, la care tre’ să-ţi baţi capu’ la fiecare paragraf.

Deja următoarea de pe listă e pe noptieră – „The Dispossessed”, de Ursula K. Le Guin (de fiecare dată când mă gândesc la numele ăsta, îmi vin în minte pinguinii din Happy Feet vorbind despre „The Great Guin”). Am citit primele pagini, dar m-am oprit până să apuc să scriu aceste rânduri, să nu se suprapună impresiile. De-acum gata, reluăm.

Anunțuri

Un gând despre “Noi şi Luna, doamna crudă

  1. Ma bucur ca ti-a placut. De acord cu varsta mai cruda – atunci am fi fost sigur si mai entuziasmati de ea … ca de majoritatea SF-urilor de actiune probabil.
    „Dispossessed” ca sa zic asa, e ptr. varsta a doua, NU e cu actiune cap-coada care sa te tina in scaun, dar e mai „deep”, mai filozofica si mai personala. Lectura placuta.

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s