Beograd

12 octombrie 2010

Când americanul ne-a intrebat la sfârşitul turului pietonal din Sarajevo ce-i recomandăm să mai vadă la sfârşitul excursiei, atât eu cât şi irlandezul am zis „Serbia”. Păi, până acum toţi fără excepţie i-au vorbit de rău, ar fi interesant să vezi şi celălalt punct de vedere, nu? Ceea ce am făcut şi eu, foarte curios să văd cum arată „bau-baul Balcanilor” de aproape.

Autobuzul mă lasă la autogară, nu departe de gară, o zonă nu foarte diferită de Gara de Nord. Blocuri cenuşii, ceva neoane, intersecţii, lume multă, miros de „gară” – o zonă nu foarte prietenoasă, sau nu prea-mi plac mie gările. Sunt pe sistem „no reservation”, aşa că mă uit pe hartă să văd ce zice Lonely Planeta, la ce han pot trage, mai spre centru. Spune de vreo două hoteluri de lângă gară, dar nu prea-mi place atmosfera pe-aici, hai să mai vedem. Pentru a ajunge în centru urci cum ieşi din gară drept înainte pe o străduţă – asta e tot ce deosebeşte Belgradul de Bucureşti până acum, faptul că e în pantă.

Ajung pe un bulevard central, un fel de Magheru, şi caut cu insistenţă un hotel care pare interesant (Planeta nu zice nimic de hosteluri sau pensiuni, dar nu mă mir, aşa era (e?) şi la Bucureşti până nu demult – hoteluri puţine, scumpe şi slabe.). Mă rătăcesc, întreb doi poliţişti, îmi explică, îl găsesc – e în renovare, închis. Uff. Trec la planul B, un hotel pe acelaşi Magheru, care zice că e de 3 stele, dar nu pare, e destul de prăfuit, cu camere simple, dar destul de ieftine (30 de euro, dacănumănşel), aşa că rămân aici – nu mai am chef să umblu cu rucsacul în spinare.

DSC_6666.JPG

Priveliştea e deosebită,

DSC_6667.JPG

aşa că nu pierd prea mult timp în cameră, ies să văd cu ce se mănâncă Belgradul. La propriu, că mi-e foame.

Hotelul e chiar pe „Magherul” lor, numit Terazije,

DSC01328.JPG

şi chiar vis-a-vis de mine e hotelul Moscova, una din clădirile-emblemă ale oraşului.

DSC_6668.JPG

O iau la dreapta cum te uiţi la Mocba şi nu după mult timp ajung la o zonă pietonală. Cu fântâni,

DSC_6675.JPG

chioşcuri, magazine, maşini expuse

DSC01339.JPG

şi lume

DSC_6678.JPG

bună

DSC_6680.JPG

plimbându-se.

DSC_6681.JPG

Se observă clădirile nu tocmai spectaculoase din poza de mai sus – e partea „comunistă” a bulevardului, iar după poza cu pardoseala

DSC01340.JPG

ajungem şi în partea mai veche,

DSC_6683.JPG

cu clădiri frumoase şi renovate.

DSC_6688.JPG

N-ai zice că această stradă acum 10 ani era bombardată, cu electricitatea întreruptă, cum mi-a povestit un prieten cetăţean al urbei. Chiar şi aşa, oamenii ieşeau la promenadă.

Am ajuns la capătul străzii şi începutul unui parc. Priviţi poza de mai jos, făcută în grabă – până să scot aparatul, să-l deschid, să apăs pe trăgaci – s-a şi făcut verde. Tocmai s-a făcut verde, dar priviţi unde sunt cele două bătrânici – în mijlocul străzii, ceea ce sugerează că au pornit traversarea cu nonşalanţă pe când semaforul arăta un roşu aprins. Culmea e că ceilalţi, mai tineri, au aşteptat să se facă verde. M-au distrat, m-am simţit „ca acasă”.

DSC_6690.JPG

Parcul are, ca şi la noi, Colţul Şahiştilor,

DSC_6693.JPG

aflaţi la datorie, cu chibiţi cu tot.

DSC_6694.JPG

Dar eu n-am venit să văd parcul, ci ce e dincolo de el – Danubius!

DSC01343.JPG

De fapt, nu ştiam eu la vremea aceea, dar asta era Sava, care se varsă în Dunăre un pic mai încolo (vedem imediat). Înainte de asta arunc o privire mirată la dreapta – o cetate mare, curată, luminată, şi ceea ce pare o expoziţie mi se desfăşoară la picioare.

DSC_6697.JPG

S-o vedem.

DSC_6707.JPG

E foarte bine plasată la poalele zidurilor cetăţii, şi cu vedere panoramică pe deasupra.

DSC01345.JPG

Pe râu se văd barjele de care vorbea lonely planeta – restaurante de lux.

DSC_6704.JPG

Nu încetez a mă minuna de cât de mare e cetatea,

DSC01352.JPG

cât de variată arhitectura.

DSC_6723.JPG

DSC_6718.JPG

Şi are nişte puncte de observaţie deosebite,

DSC_6713.JPG

să tot vii aici seara cu fata.

DSC_6726.JPG

DSC01349.JPG

DSC01354.JPG

S-au aprins luminile,

DSC_6731.JPG

se lasă întunericul.

DSC_6732.JPG

Am ajuns în sfârşit la vărsarea Savei în Dunăre – de aici nu-mi dau seama care e mai mare.

DSC_6738.JPG

Uitându-mă la Dunăre mă apucă nostalgia. Eheei, apele astea o să ajungă la noi nu peste mult timp. Cu asta, cred că am văzut Dunărea în toate capitalele prin care trece: Viena, Bratislava (dar acolo nu-mi aduc aminte), Budapesta, Belgrad.

Merg mai departe, pentru că zidurile nu s-au terminat,

DSC_6741.JPG

de fapt, cetatea veche parcă abia începe.

DSC_6746.JPG

Îmi zisese M. că e surprinzător de mare,

DSC_6749.JPG

dar nu mi-am închipuit că e atât de impozantă,

DSC_6759.JPG

cu atât de multe cotloane interesante.

DSC_6750.JPG

Am ieşit în sfârşit la poarta de… intrare,

DSC_6766.JPG

unde am făcut şi cale-ntoarsă. Pentru cine merge… ziua, şi are chef de atmosferă medievală la masă, pe ziduri e un restaurant cu o terasă de unde se vede aşa.

DSC_6783.JPG

Înainte de a reintra pe sub arcade

DSC_6793.JPG

am trecut în noaptea parcului pe lângă un grup de tineri destul de zgomotoşi, care cântau un cântec despre… Hillary. Da, poliţiştii pe care i-am văzut împânzind oraşul erau prezenţi la datorie datorită ei. Mă îndoiesc însă că micul cântec pe melodie de suporter de fotbal era foarte prietenos.

Înapoi în altă aripă a expoziţiei, de data asta de postere cu replici ale unor tablouri celebre. N-am pozat digigrafiile, ci micile etichete descriptive, surprins de scrierea numelor – acest tablou de exemplu era de Pol Sezan.

DSC_6805.JPG

Ştiu că în alfabetul chirilic cuvintele (toate cuvintele) se scriu fonetic – sârbii au păstrat obiceiul şi când scriu în alfabetul latin. De altfel, în Serbia se întâlnesc inscripţii în ambele alfabete, fiecare pare a scrie cum vrea.

Nu vă mai arăt poza cu eticheta unui tablou de Ogist Renoar, ci mai bine o altă secţiune (e mare expoziţia), cu fotografii.

DSC_6819.JPG

Deci văzând aceste fotografii mi-a venit să bag aparatul în geantă şi să nu mai fac nice o poză. Senzaţionale. Mai ales peisajele.

Bineînţeles că nu m-a ţinut impulsul şi am mai făcut poze, înapoi pe zona pietonală

DSC_6825.JPG

(care am boscorodit la primarii Bucureştilor, toţi cei care s-au perindat, că n-au fost în stare să facă o zonă pietonală în centrul vechi, sau pe Calea Victoriei, sau pe Magheru – oriunde, numai să fie. E inima oraşului, nu poţi să ai o capitală „cu pretenţii” fără o zonă pietonală. Să fie loc de magazine, de terase, de plimbare, de aer.

DSC01367.JPG

Am vrut să văd cât mai mult pe lumină, dar acum că s-a întunecat veni şi vremea mâncării. N-am avut răbdare să merg la seminimereală (adică să merg atent pe stradă uitându-mă după oportunităţi) aşa că am ales un restaurant din Lonely Planet – ?. Aşa se numeşte, ?.

DSC_6829.JPG

Are şi o istorioară nostimă, e chiar în faţa catedralei,

DSC_6832.JPG

şi se numea – „Taverna Catedralei”. Clericii de vis-a-vis au protestat, că e un nume blasfemitor, iar omul, foarte mirat de aceste, a schimbat numele în – ?.

Eu mai aveam pljeskavica pe listă, care am executat, e un fel de mic mare.

DSC01370.JPG

Ca desert am savurat o plăcintă cu vişine de la o pekara din apropiere, poate nu arată dar a fost foarte bună,

DSC01372.JPG

şi am luat-o pe lângă terase,

DSC_6853.JPG

spre case.

Una peste alta, plăcut impresionat de Cetatea Bălgradului (repede, unde e de fapt Bălgrad? :)). Are plăcerea să încheie povestea zilei, cu o imagine panoramică la 360 de grade.

pano1.jpg

Laku noć, Beograd.

Anunțuri

7 gânduri despre “Beograd

  1. Nu ştiu când ai ajuns în Belgrad, dar ştiu că aceeaşi reacţie am avut-o şi eu cu pozele din parcul Kalemegdan: la ce să fac poze, când ale mele sunt la ani lumină distanţă de alea? În rest, Belgradul va rămâne pentru mine un model. Un model a ceea ce ar putea fi Bucureştiul dacă s-ar dori. Capitala sârbă nu are nimic care să te rupă în două , dar tot ceea ce are este valorificat la maxim. Zona pietonală Knez Mihaijlova arată impecabil, fortăreaţa Kalemegdan la fel, toate clădirile vechi din centru sunt într-o stare foarte bună. Nu ştiu dacă ai ajuns dar un alt loc foarte tare este cartierul plin de restaurante (cartierul boem se mai numeşte), Skadarlija. Oamenii sunt cât se poate de relaxaţi, deşi acum zece ani ploua cu bombe în fix centrul oraşului. Păstrez cele mai frumoase amintiri din Belgrad, merită vizitat chiar dacă nu are strălucirea Pragăi sau farmecul „inamicului” Sarajevo.

    Apreciază

  2. „?” e un loc foarte popular printre sarbi, in special cei tineri. A fost una dintre locatiile pe care S. a tinut sa ni le arate, cu povestea aferenta a conflictului cu biserica. Nu era vorba doar de numele care deranja ci si de ceea ce reprezenta locatia in sine, o sfidare pe fata (sau mai bine zis fata-n fata) a „life style”-ului agreat de biserica. In loc sa mergi la biserica esti ispitit sa te opresti vizavi la un pahar de tarie. Noi am impacat ambele tabere. Am vizitat catedrala iar pe urma ne-am oprit la „?” unde am baut o cafea tare la ibric, servita cu rahat.

    Apreciază

  3. Sunt convinsa ca cetatea are farmecul ei si in plina zi, insa noaptea si felul in care belgradenii au stiut sa o puna in valoare, o face de-a dreptul deosebita.Trebuie sa recunosc ca aveam o retinere in alegerea ca destinatie de vacanta a unei tari balcanice, insa acum am o alta perspectiva asupra lucrurilor
    PS: Cei doi amorezi mi-au starnit o oarecare invidie provocata, evident, de privelistea minunata de care se bucurau nestingheriti.

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s