„Când bombele NATO au căzut peste Serbia în 1999, ţara era izolată de restul lumii. Atmosfera era dezolantă, viitorul incert. Am vrut să creez un spaţiu în care spirite libere puteau să se adune şi să schimbe idei şi informaţii. Împreună cu câţiva prieteni am creat acel spaţiu la subsolul clădirii unde locuiam cu chirie. I-am zis „Asociaţia Federală a Globe-Trotterilor”. Ca simbol al libertăţii spiritului şi a angajamentului de a sfida graniţele într-un oraş în care graniţele parcă încercau să ne sugrume, fiecare a adus de acasa ce obiecte de mobilier, poze, tablouri din toată lumea pentru decorarea spaţiului. Într-o vreme când oportunităţile erau limitate, acesta a fost modul nostru de a trăi fără limite – de a sta conectaţi unii cu alţii, şi cu lumea.

Mirko Stankovic

Textul de mai sus e o traducere aproximativă a unui paragraf din Lonely Planet. Vă daţi seama că am vrut neapărat să ajung, astfel acesta a fost locul ales pentru ultima escapadă în ultima seară. După ce am plecat de pe Skadarska am trecut printr-un cartier „de vile” asemănător cu bulevardul Dacia, iar ca să fie atmosfera familiară am văzut şi maşinile parcate corespunzător pe trecerea de pietoni.

Federaţia nu e foarte departe, dar m-am învârtit în sus şi-n jos pe strada Despot Stefan Lazarevic până să văd că la această poartă

scria această inscripţie mică de deasupra interfonului:

Nici un alt semn, nimic. Ajuns înăuntru, am crezut că sunt în zona crepusculară – în mintea mea tradusesem „basement” cu „mansardă”, am urcat la etajul clădirii, vechi, nimic, închis, întuneric, mi se închidea lampa. Ciudat era că auzeam voci, dar nu ştiam de unde veneau. Doar îmi deschiseseră şi poarta prin interfon! Mă pregăteam să renunţ când am mai deschis o dată cartea şi am citit „basement” – aaaaa, subsol! Aşa am pătruns în sfârşit în sediul Federal Association of Globe-Trotters.

M-am aşezat la o masă

formată dintr-o maşină de cusut nemţească, aducându-mi aminte de maşina Singer cu pedală de pe vremuri.

Am servit un cocktail (nu mai ştiu de care, cred că era „cocktailul casei” – era mare şi bun) şi m-am uitat în jur, de la tavan

la bar

încercând să absorb atmosfera. Undeva, nu se vede în poză, era o masă făcută dintr-un pian, cu scaun corespunzător. Fistichii oamenii, foarte relaxaţi, zici că eşti între… globe-trotteri.

Barul mai are nişte încăperi, una cu canapele şi fotolii, decorată cu multe plante exotice – am vrut s-o pozez, dar n-am mai reuşit să păcălesc bateria aparatului, ca la pozele precedente – încă de pe Skaradlija intrase în grevă de avertisment.

Am sorbit aşadar doar atmosfera cu încântare, şi-apoi am plecat la somn.