Autobuzul e modern, avem locuri la etaj.

Mergem întins, încerc să stau treaz să văd cum arată ţara, dar ca de obicei nu reuşesc. De data asta însă, ţin sacul sub picioare, nu am emoţii. Mă trezesc intermitent şi încerc nişte cadre cu jungla – la urma urmei, suntem pe o autostradă care traversează o junglă ecuatorială, e prima dată când sunt într-un asemenea mediu! Cine ştie ce lighioane se ascund în spatele acestor copaci… junglă ca pe Animal Planet. Îmi dă un fior de plăcere acest gând – din păcate pozele nu ies.

Ies un pic mai bine de pe loc,

după ce ne-am oprit la un popas.

A fost singura oprire până la graniţă, pe care am trecut-o pe jos – a doua oară când trecem o graniţă pe jos în excursia asta. Trebuie să ne luăm bagajele şi să le dăm la raze. Mă întreb dacă voi avea probleme dat fiind că am gumă de mestecat la mine – îmi aduc aminte că-mi zisese cineva că e ilegală în Singapore. Dar cred că timpurile acelea au apus, într-adevăr, nu-mi zice nimeni nimic, şi – aşa am ieşit din Malaezia.

N-am stat mult, dar şi aşa, mi-a plăcut. O ţară relaxată, colorată, caldă, la propriu şi la figurat. Un fel de Românie tropicală, dar mai senină, şi mai dezvoltată, cum Kuala Lumpur e un Bucureşti mai dezvoltat urbanistic.

Dincolo de bogăţiile naturii, ce o face deosebită e bogăţia umană – populaţia e majoritar musulmană (de aceea vodca oferită de băiatul de la hostel nu e puţin lucru), dar există o comunitate mare de creştini, hinduşi şi chinezi. Mai rar aşa combinaţie – şi trăiesc toţi în armonie, reflectată de exemplu în mâncare, un „fusion” delicios.

Am fi vrut să vedem şi oraşul Melaka, de pe drum, dar n-am apucat. Poate cu altă ocazie, dacă oi mai ajunge pe aici.