8 martie 2011

Dimineaţa a început cu un naan indian, cu ceva sos picant local, recomandat de gazdă – excepţional. Fac bagajul, scot banii singaporezi din „seif” şi îi bag în micul portofel, ca să nu mai am treabă când mă întorc. Las rucsacul la hostel la Izabel şi pornesc spre Petronaşi – avem planificată ascensiunea. Pe drumul ştiut, printre blocuri, dau de un cort pe care nu-l văzusem înainte –

şi în cort, fete.

Dar nu orice fete, ci fete de Formula 1 –

era casting, sau repetitie, pentru cursa de Formula 1 de la Sepang.

Mmda. Mergem mai departe, ajung la Petronaşi,

dar – A. & A. sunt deja acolo, şi îmi spun că e o megacoadă la intrare – dimineaţa se dau bilete gratuite până la o anumită oră, şi era „omor”. Zicem că venim după ce se potolesc cei cu gratuităţi – A. oricum nu pare dornică să urce, mă gândesc că dacă ei nu vor mă întorc eu. Până atunci ieşim în parcul din spatele hotelului,

tragem nişte cadre (ceva ciudat la poza asta?)

şi căutăm cu privirea hotelul Traders – îmi zisese Izabel că de acolo se văd cel mai bine turnurile, de la înălţimea unui sky bar.

Traversăm parcul

până în partea cealaltă,

găsim hotelul, urcăm la barul dotat cu piscină,

luăm loc la o masă din asta,

comandăm câte un suc, şi… da.

Privelişte de privelişte.

Turnurile sunt înalte, nici nu încap în panoramă.

Inspiraţi băieţii cu barul de la ultimul etaj.

După ce ne-am băut sucurile am cătat să punem la cale stomacurile cu ceva mai consistent. Înainte de asta trebuie însă să ne hotărâm cum plecăm mai departe – A. propune cu avionul, durează o oră şi costă 50 de euro, dar A. nu vrea să zboare. N-are încredere în liniile aeriene „low-cost” din părţile astea ale lumii. Eu sunt indecis – pe de o parte, prefer mijloacele terestre, unde se poate, ca să mai văd ceva din ţară. Pe de altă parte, după experienţa chineză, entuziasmul faţă de acest gen de transport mi-a mai scăzut – avantajul avionului e că ajungem semnificativ mai repede. Până la urmă A. are câştig de cauză, mergem cu autobuzul. Biletul şi plecarea se iau de la hotelul Corus, în apropiere de turnuri. Costă 12 euro de căciulă, durează 5 ore estimativ.

Aceste amănunte hotărâte, întru cele stomacale intrăm la un fel de fastfood local, dar nu pare prea îmbietor; ne vine ideea să mergem chiar la turnurile Petronas, la mall, trebuie să fie ceva de mâncare. Într-adevăr, găsim un restaurant local cu nume simpatic,

unde mâncăm nişte rebus,

foarte iute şi bun.

Luăm nişte dulciuri pentru drum, ochite de A.&A. anterior – dulciuri pe bază de orez, sen-za-ţio-na-le. Apoi ei se întorc la hotel să-şi facă bagajele, eu mă duc jos la accesul spre liftul care urcă la pasarelă, dar… nu mai sunt locuri până după-masă! După-masă e prea târziu, King Kong e dezamăgit. Bine măcar că am fost la acel bar mai devreme, să-i vedem de la înălţimea unui zgârie-nor care, înainte de construcţia Gemenilor, se credea probabil tare falnic (valabi pentru toate blocurile din jur, ce odată probabil se „ţineau” de foarte înalte, şi acum par „nimic neobişnuit”.

Mai dau un ochi în gredina din spate să le văd,

unde au pornitără şi fântânile,

şi-apoi mă duc şi eu să-mi iau bagajul. Izabel zice că pot lua un Taxi pentru hotel Corus, ceea ce fac. Costă 20 de ringgiţi, plătesc, şi abia când intru în hotel îmi dau seama că i-am dat taximetristului bancnotele de dolari singaporezi, care arată foarte asemănător, dar sunt de 2 ori mai valoroase. Am un moment de adâncă frustrare, dar taximetristul deja a pecat. „La omul sărac, nici boii nu trag”, vorba lui A. Tragi ponoase dacă eşti bou, aş completa.

Şi-aşa am plecat din Kuala lu’ Mpur.