Am cam 6 ore între zboruri – așa am vrut, cu speranța că pot da o tură prin oraș. Întreb dacă pot lăsa bagajul la aeroport, zice că nu există depozit pentru bagaje, de teama atentatelor… Blestemând printre dinți, plec cu rucsacele în spinare și pe burtă (aspectul probabil e ciudat, dar din fericire valiza mare va merge direct acasă, atâta îmi mai lipsea să trebuiască s-o trag și pe aia după mine).
Cu puțin noroc ajung la stația de tren fix când trage în gară – vine la fiecare jumătate de oră și face am jumătate de oră până în centru – perfect.
Așa am descălecat în Philadelphia, stația Market, în centru.
În dreapta se întrevăd ceva zgârie-nori interesanți,
dar eu o iau la stânga, spre centrul istoric. Primisem recomandare de la M. să merg la Liberty Bell, clopotul libertății, și clădirile din jur – punct nodal al istoriei americane.
Prima-ntâi dau peste casa lui George Washington,
azi muzeu al sclavagismului (se pare că G.W. a avut 9 sclavi). Din fosta ”casă albă” între 1780-1790, când Philadelphia era capitala Statelor Unite, n-au mai rămas decât ceva fundații restul pare făcut după. Nu știu exact de ce muzeu al sclavagismului chiar aici, poate din cauza simbolisticii – Washington avea casa chiar lângă unde e acum Liberty Bell, un simbol al aboliționismului.
Clopotul e într-un cotlon de sticlă, plin cu turiști chinezi; până la urmă am reușit să-i fac o poză ”singur”,
plus câteva detalii cu crăpătura
și inscripția.
Nu se știe exact când a crăpat clopotul, legenda spune că atunci când a trebuit să anunțe ceva despre engleji, la care n-a rezistat ”psihic”; se pare însă că nu e chiar așa, zice wikipedia.
Ieșind din muzeu m-am întors peste parc
la clădirea cu informații turistice
dotată cu un fluieraș de epocă
să aflu cum pot optimiza vizita. Mi-au zis să merg înapoi peste parc la ”Independence Hall”, clădirea unde s-au dezbătut și adoptat declarația de independență și constituția Statelor Unite.
N-am avut timp să intru, era deja destul de târziu,
așa că am luat-o la picior prin centrul istoric
cu multe ferestre
să văd prima bancă din Statele Unite, clădire care mai e în picioare de la 1791.
Un sentiment fain, să calci pe istorie în Lumea Nouă.
Of, ce ma enervezi! Ai avut curajul care mie mi-a lipsit. Sa ies in 6 ore din aeroport …
ApreciazăApreciază
ai fost la un pas sa fii stuck in Philly in zapada lui october !
http://windwhisperer.wordpress.com/2008/09/18/phily/
what about DC ? so close…
ApreciazăApreciază
Uneori simt imboldul sa-ti iau blogul la citit de la prima pagina. Am avut o tentativa si am vazut ca l-ai inceput la plecarea in State, numai nu stiu daca am asa mult timp. Pare sa fie un roman cu peste 1000 de pagini. :)
ApreciazăApreciază