Déjà vü

Am tot așteptat să ”dea drumul” la bilete pe siteul lui FC Zürich, dar degeaba – rubrica cu bilete în zona oaspeților era mereu inaccesibilă. Până când cu două zile înainte de meci am apucat să sun la club, ca să-mi zică o tanti că nu se dau bilete pentru oaspeți pe site, trebuie luate de la stadion.

Bine, o facem și pe asta. Mă duc mai devreme cu domnul C. să luăm pentru toți (suntem un comando de 6, C., domnul C., C., D. și 3 colegi de servici de-ai lui D.). Ajung la casa de bilete, tanti amabilă îmi zice sigur, mai sunt bilete… dar se pot plăti doar cash. Evident, n-am nici o lăscaie la mine. Uff. Mai e o jumătate de oră. De unde scot bani? De la un mall în apropiere, zice tanti, ajungeti repede. Îl las pe dl. C. strajă și o tai spre mol. Transpir, sunt îmbrăcat ca pentru stat 2 ore în frig, nu alergat prin magazine încălzite după bancomate.

Găsesc până la urmă, mă întorc, iau biletele, ne întâlnim cu C., C, D și colegii lui, dăm să intrăm în stadion, când vedem niște tineri cu fulare cu FC Vaslui la poartă. Dăm bunăziua, ne întreabă dacă avem bilete. Ne uităm un pic mirați la ei – ne spun că au bilete gratis pentru suporterii români, de la Casa Românilor din Elveția. 5 minute dacă ne întâlneam mai devreme… economiseam 50 de franci de căciulă. La propriu, avem căciuli, că e frig.

Cu portofelele mai ușoare intrăm în stadion – să fim vreo 50 de oameni? Părem veniți din toate părțile – domni în vârstă cu căciuli de blană – clar din Vaslui, după acșient, ceva tineret și 2 fete vopsite pe față complet în galben-verde. Toți (mai ales domnii în vârstă și fetele, probabil) suntem supravegheați atent de către un escadron de badigarzi.

DSC02015.JPG

Stadionul și el gol, cu excepția tribunei 1 și desigur a peluzei Sud, tixită.

DSC02016.JPG

La nivel ”declarativ”, nu am nici o speranță de la acest meci. După experiența de la Olanda-România de la Euro, când ai noștri au pierdut în ciuda strădaniilor olandezilor, care ne-ar fi vrut învingători, dar nu le-am dat nici măcar ocazia unui autogol, și după un Grasshoppers-Steaua de un nivel incredibil de slab, nu mă mai aștept la nimic bun. Vasluienii abia au scos un 2-2 acasă cu ăștia, în superioritate numerică, așa că meciul se anunță greu. Dar… în adâncul inimii, sper totuși ca ai noștri să bată și să se califice. De fapt, cred că ai noștri vor învinge – e primăvara europeană în joc, depinde numai de ei, vor mânca jar!

…dar nu se vor transforma în armăsari. Le-o fi dat el Dulăul Hizo jar înainte de meci, dar se pare că i-a ars pe gât, altfel nu-mi explic de ce se mișcă ATÂT DE LENT.

DSC02018.JPG

Noroc că cei de la FCZ joacă în nota lor obișnuită din ultimele două sezoane – frumos, dar ineficient, astfel că rămâne 0-0. Iată câteva faze de joc:

Galeria noastră e total dezorganizată, dar, spre deosebire de meciul Stelei, sunt mai multe ”focare de scandări” – cele două fete vopsite, care dau tonul la un ”pe ei, pe mama lor”, lângă ele un băiat care încearcă de multe ori de unul singur, și mai sus de noi un grup de tineri, care stau chiar în spatele domnilor cu căciuli de miel și nutrie, mai sobri de felul lor. Mai e și grupul nostru, din care pornesc periodic inițiative. Numai că – ce să strigi? ”VAS-LUI, VAS-LUI” devine monoton după o vreme. N-au nici o scandare, nici un cântec, poezie, ceva, nimic. Deh, echipă cu tradiție zero. Ah, nu prind eu un meci al Rapidului îm Europa, să cântăm non-stop. Așa, din lipsă de alternative, trecem la încurajări personalizate, preferata fiind ”BINE PUIAAAA!” ori de câte ori mingea se apropie cât de cât de poarta noastră. Asta pentru că portarul nostru titular, Cerniauskas, s-a ”rupt”, fiind înlocuit de anonimul Puia, un tânăr mic și slab, pe care însă îl încurajăm din răsputeri. E deja repriza a doua, și tocmai ce am zbierat ”Bine Puia”, Puia se uită hipnotizat la un balon care planează lin mult peste capul lui în poartă.

Gol, 1-0 pentru Zürich, timp în care dincolo ”la Lazio” e deja 2-0. Of. Avem nevoie de 2 goluri, dar de unde? Iese Sânmărtean, care fusese dintre cei mai activi. Cel mai mult aleargă Adailton, decanul de vârstă al echipei și singurul de la noi care arată a ”profesionist” demn de emisiunea Eugeniei Vodă. Restul par că sunt din întâmplare pe gazon. ”Rentează să fii jucător la Vaslui?” Întreabă D. Pe de-o parte, rentează – faci câteva zeci de mii pe an jucând așa… fraier e ăl’ de te plătește; pe de altă parte, respectivul nu poate fi fraier la infinit.

Fraier la infinit am fost eu, că am sperat până în ultimul moment că ”se vor trezi” ai noștri printr-o minune. Chiar și după 2-0, am zis că cine știe. Ce dacă n-ajung la poarta adversă, poate degajează și bate o rafală de vânt.

Jenant. Înțeleg să pierzi că sunt ceilalți mai buni. Dar sunt la al treilea meci consecutiv cu echipă românească la care ai noștri au dat senzația că nici măcar nu se agită. N-au alergat – s-au plimbat, așteptând probabil ca Lazio să piardă acasă cu juniorii lui Sporting.

Toate aceste tristeți au fost atenuate de un singur lucru: la sfârșit jucătorii au venit să ne aplaude. E un moment care mereu mă emoționează, nu știu de ce. I-am aplaudat și noi. Au fost și câteva fluierături răzlețe… Prestația lor ar fi meritat fluierături, dar noi nu a meritat să ne coborâm, pentru demnitatea noastră de suporteri model (i-am ”suportat” :)) – iar pentru că au venit la sfârșit la noi, i-am iertat.

Anunțuri

Un gând despre “Déjà vü

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s