Mai avem o zi la Londra, și încă multe pe listă. Prima-ntâi vizita obligatorie la peronul 9 și 3/4 de la King’s Cross. Au amenajat un zid, nu chiar între linii, da’ orișicât (culmea, nu există peron între liniile 9 și 10 la King’s Cross! Nu-mi dau seama cum de i-a scăpat tocmai acest amănunt lui JKK, la atâta documentare pentru cele cărți!)

Următorul punct pe listă e satul olimpic. Aflăm că se face un tur ghidat de la ora 11, nu-l mai prindem. Altfel nu e voie să pătrunzi, din motive de securitate, nu e gata, e încă șantier. Sunt dezamăgit, speram să ne plimbăm prin parcul olimpic, dar îmi dau seama ce-ar fi fost de acel șantier dacă s-ar fi plimbat sute de mii de gură-cască în fiecare zi. Opțiunea de rezervă e să mergem într-un mall la stația Stratford, de acolo se vede cică în sat.

Zis și făcut, e cam departe, dar se ajunge destul de repede. E un mall… ”normal”,

care are și un magazin olimpic în care întreb ce și cum, și mă opresc un pic pentru a reflecta asupra comercializării Jocurilor până la absurd –

cum adică să fiți mândri că acceptați doar cardul Visa?!? Cum ar veni că discriminați consumatorii! Nesimțiților.

Momentul de supărare trece când ajungem la geamul cu pricina,

de unde se vede stadionul

și hala de înot.

O să mai vedem silueta asta la vară, ca și turnul cela ciudat, simbolul arhitectonic al Satului Olimpic.)

Comercială, necomercială, Olimpiada-i Olimpiadă, va avea mereu un loc special în inima mea. Sper să fie niște Jocuri frumoase, chiar dacă foarte scurte (am fost șocat să aud că durează doar două săptămâni, dar m-am uitat în arhive și-am văzut că și edițiile precedente cam tot atât au durat, vreo 15 zile).

Orașul încă nu e cuprins de ”febra Olimpiadei”, mai este până atunci.