În ultima zi la Dublin, vremea nu mai e așa prietenoasă,

”dar măcar nu plouă”, zise pescăruțul.

După o plimbare pe malul lui Liffey la Ha’penny

dedic ziua obiectivelor culturale: biserici și muzee. Fondată în 1028, catedrala Christ Church e cea mai mai veche dintre cele două catedrale medievale din oraș.

E închisă, dar legată de ea printr-un pasaj

fotogenic

e Dublinia, expoziție despre era vikingilor în Dublin. Zis și făcut.
Poze în muzee nu prea își au rostul, decât cele cu vreo semnificație – de exemplu aceasta.

Modern muzeul, interesant, înveți mai ușor și deschide apetitul pentru citit și aprofundat acasă. Am traversat apoi pasajul pe dinăuntru

și am ajuns aproape la fix la intrarea în biserică, la timp pentru driblarea cozii care se formase afară. Am intrat deci,

biserică medievală impozant ”obișnuită”,

ce am reținut însă e pardoseala

colorată

și un text în celtă / galică irlandeză, pe care, culmea, l-am și înțeles.

Poți face un fel de traseu prin Dublinul medieval, din care au rămas doar câteva puncte de interes împrăștiate prin oraș – fac o parte, mă opresc la biserica Sf. Audoen, cea mai veche din Dublin.

Această poză de interior e, de fapt, color.

Înconjurând biserica dai de mica parte păstradă din zidul medieval.

Apoi te întorci și mergi mai departe, spre cealaltă mare catedrală, St. Patrick’s.

Sf. Patriciu e patronul Irlandei, sărbătoarea lui (17 Martie) e ziua sărbătorită cu fast în toată insula (inclusiv de Nord). Și catedrala lui

are pavaj colorat, atât înăuntru,

cât și afară.

Mai am un singur obiectiv de ”bifat” înainte să mă duc la aeroport, zona Temple Bar. Mi-e foame, dar amân prânzul, pentru că în ciuda aparențelor această pizză nu e a mea,

și aș vrea să ajung întâi acolo, precis găsesc ceva să mănânc. Între timp a răsărit soarele,

e mult mai prietenoasă atmosfera

pe străduțe.

Ajung în sfârșit în zona de petrecere, magnet turistic, cu multe baruri și restaurante în care sunt foare populare petrecerile de burlaci/burlace ale englezilor, care vin aici spre destrăbălare, spre strâmbatul din nas al localnicilor. Zona e colorată,

dar fiind duminică spre prânz nu găsesc multe baruri deschise. Până la urmă mă așez la un bar fără îndoială turistic, dar asta e, tocana-i tocană

iar whiskey-ul e whiskey.

Pe care l-am băut, că doar’ nu conduc eu avionul.