Plouă tot mai tare, încet-încet încep să consider că am mers destul, e cazul să mă îndrept din nou spre plajă și să fac cale-ntoarsă. După hartă trebuie că am ajuns deja spre capătul lui Leblon. (Înțelesesem că numele vine de la ”le blond”, un francez căruia i-a aparținut zona în secolul 19, dar conform wikipedia pe om chiar îl chema Charles Leblon.)

Într-adevăr, când scot capul din nou la mare, muntele purtător de favela care marchează sfârșitul plajei și care acum câteva ore se pierdea în ceață e destul de aproape.

Acum se pierde cealaltă parte în ceață,

de fapt în ploaie. Plaja pare goală.

Pare, dar nu e.

Sunt câțiva viteji în jurul unor fileuri.

Băieții le are cu mingea,

pe care o ”servesc” de pe niște mușuroaie de nisip îngrijite.

Cam așa se joacă acest ”volei de plajă cu piciorul”:

Altfel, plouă în continuare.

Mă duc și eu până la mare, dar chiar atunci se pornesc vântoasele și rafalele, parcă anume ca să-mi spună că azi nu e momentul să fac baie. Mă întorc așadar la trotuar

și-o iau la picior înapoi, cu șlapii cei noi destul de incomozi în rodaj, mai ales după ce-am fost pe nisip.