Noite de samba

Ploaia începe exact când ajung sub Arcos da Lapa, pe numele lor oficial Aqueduto da Carioca – un apeduct spectaculos în ciuda unei ușoare dărăpănări, emblema arhitectonică a cartierului. Poza-l-aș, dacă aș avea pe ce stoca, așa – pentru a-l vedea, clic aici.

Scot pelerina, în care transpir – e mai groasă decât cea cumpărată ieri din Ipanema, dar mai rezistentă. Să dăm așadar o tură prin Lapa. La prima vedere pare un fel de ”centrul vechi” din București, parcă mai dărăpănat, dar plin de viață. Văd un local care vorbește despre muzică samba live, mă opresc și întreb blonda care stă la o măsuță în stradă care-i faza, la cât începe. În portugheză întreb, răspunde la fel, înțeleg 10:30, dar mai departe nu înțeleg ce zice. Nu mai sunt locuri? Parcă asta a zis. Merg mai departe, dau o tură prin cartier, dar nu găsesc nimic mai interesant, așa că mă întorc într-o doară. E un băiat afară, întreb direct dacă pot să intru, fără ocolișuri, îmi dă o hârtie cu meniul, pe care scrie 25 Reais intrarea – plata la sfârșit. Buun.

Intru, un nene care pare șef/proprietar mă îndrumă spre o masă îghesuită chiar lângă formație – probabil chiar ultima disponibilă, restul toate rezervate.

Casa e veche, tip vilă din centrul vechi, bulevardul Dacia sau zona ambasadelor. Sala e dreptunghiulară, simplă, cu pereți de cărămidă roșie cu ceva poze, postere și grafică pe ei; în spate barul. Îmi aduce aminte de Tasca do Chico din Lisboa.

Trupa acordează instrumente și repetă, barul e pe jumătate plin; comand o caipirinha, cum se cuvine, și încep să scriu impresii în ”carnețel” (o foaie A4 împăturită în 8 și prinsă la un capăt).


Uff, e tare băutura, trebuie mai încolo să-mi iau și un suc de abacaxi cu hortelã, să mă dreg.

Hopa, hai că-ncep să cânte. Păcat că nu-i vedeți :). Eu stau chiar în spatele lui Grasu’ și cu toba mare. În trupă e un japonez TIPIC, cu ochelari, probabil din milionul de descendenți japonezi din Rio, cel mai mare oraș japonez din afara țării lor. E nostim să-l vezi pe samurai cândând solo samba, ceva complet ne-japonez.

”Mai vrei o caipirinha?” întreabă chelnerul.
”Nu, un abacaxi, vă rog”
”Cu hortelã?” Mă întreabă cu un aer ca ”între cunoscători”
”Da”, cu un aer la fel de dezinvolt și reassuring. Habar n-am ce-am comandat.


După alt cântec, vine șeful la mine: ”Chega un grupo, quinze pessoas. Nu vrei să te duci matale la altă masă, lângă ușe?”

Mă duc, ce să fac. Partea bună e că am scăpat de aerul condiționat, care-mi bătea fix în umărul stâng.

Abacaxi cu hortelã e o chestie verde, spumoasă și cu gust de iarbă. Cred că după ce o termin zic ”mais uma caipirinha”, și abia apoi ”jugo de jarrinha”.

A sosit grupo. Gagicile de toate vârstele dansează deja de la ușă, înainte să ajungă la masă, știu și versurile. Una dansează chiar și în timp ce iese să vorbească la telefon. Un nene de vârsta a doua nu poate sta jos, joacă non-stop chiar în fața mea.

Mă uit mai încolo – în fața scenei e deja plin de lume care se unduie agale.
Formația nu mi se pare ex-tra-ordinară, dar… nu contează. Un nene cu chelie arătând foarte ”român” intră dansând și cântând versurile – am impresia că la ei samba asta e un fel de muzică lăutărească.

În tot acest timp, la televizor fotbal non-stop. Îmi place țara asta.


Sunt la caipifruta cu maracuja – sâmburi mulți, acum mi-am adus aminte cum e maracuja, o confundasem cu papaya, care îmi place mai mult.

Un nene și-o tanti mai în vârstă de la o masă mai în fund, înghesuită, nu au loc să iasă, dar stau în picioare lângă masă și dansează. Tot localul cântă împreună cu ”lăutarii”.


S-a terminat emisiunea FIFA Fever la televizor, au început clipurile tip MTV – semn că pot să plec. Sambiștii sunt în pauză, au băgat muzică ”la boxe”. Aș sta să-i mai văd o dată mai de-aproape, oare durează mult pauza?


Incredibil. In-cre-di-bil. Ghici ce melodie începe la boxe. Varianta braziliană la ”Dragostea din tei”, adică – muzica O-zone și text în portugheză. Tot barul cântă. Numai pentru asta și a meritat să stau.


Pauza se prelungește, DJul pune hituri tot mai vechi. Timpul să plec; deja jumătate din clienți au plecat. Asta e, trebuia să fiu pe fază să mă apropii de ei să-i văd înainte să intre în pauză.


Au reapărut, chiar când scriam cele de mai sus. Și-am mai stat câteva cântece, în față ”cu lumea”. Am plecat după o ”samba poé” cântată cu foc de tot barul, în afară de mine – aș fi cântat și eu dacă aș fi știut vreun vers.

Rio de Janeiro, noiembrie 2012. Aici Lumea e încă în ordine.

Anunțuri

Un gând despre “Noite de samba

  1. Asta da post !!! Bravo baiete ! Se pare ca alcoolul iti prieste :)
    Ceva asemanator am simtit eu la prima descindere intr-un pub tipic in Irlanda, cu muzica live. Tot sub influenta alcoolului :)

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s