La trezire, priveliștea din balcon

și din restaurant (echivalentul pe lumină al celei nocturne de aseară)

face chef de ieșit afară.

Predăm bagajele, dar mai avem câteva ore până la îmbarcare, așa că luăm un taxi până în oraș împreună cu C., cu care ne-am întâlnit la micul dejun.

Ushuaia (îl întrebasem pe ghid cum se pronunță, mi-a zis că e ”ușuaia”, dar că în spaniolă h nu se pronunță, și ei n-au ”sh=ș”, așa că o să auzi și ”usuaia”) îmi aduce a un fel de Bușteni+Costinești – oraș de munte+mare, dar nu complet turistic, ci ”unde trăiesc oameni”.

Care oameni trăiesc în majoritate din turism, dar nu numai – sunt o grămadă de fabrici aici, guvernul argentinian a încercat să promoveze zona economic prin scăderi de taxe, astfel se face că există o parte ”industrială” a orașului, cu fabrici de asamblare de produse electronice și alte asemenea.

Noi mergem întâi în centru,

unde C. vrea să-și mai ia o căciulă – la Perth nu există iarnă și zăpadă, astfel încât deși ne uităm chiorâș la tenișii din picioarele-i, vrea să minimizeze investițiile pentru această zonă climatică, pentru că nu le va putea amortiza prin folosire, dar o căciulă tot îi trebuie. De asemenea află de la noi că-i mai trebuie chestii – ne povestește că aparatul foto (Nikon D90) pe care-l are la gât e abia cumpărat înainte de această vacanță, și că a apucat să învețe doar câteva ”scheme” cu el la un curs înainte de a pleca; o convingem să-și ia un filtru de protecție pentru obiectiv – anticipăm că pericolul apei de mare va fi prezent pe barcă.

A propos barcă, coborâm până la faleză

s-o vedem.

Ghidul ne spusese ieri la aterizare că dacă e ceva sigur în Ushuaia, e că se va schimba vremea. Într-adevăr, dacă de dimineață a fost soare și frumos, cu niscai nori, acum e înnorat de-a binelea, cerul ițindu-se timid doar pe alocuri printre pături de nori de diverse grade de amenințare.

Ca latitudine, Ushuaia e echivalentă Belfastului, dar e mai frig – aici nu au Curentul Golfului să-i încălzească iarna, de aici zăpada de pe munți, carele nu vezi la Belfast la moment anotimpic echivalent.

A. a mai fost la Ushuaia acum câțiva ani și ne recomandă un bar fain pe malul apei. Nu mai știe cum se numește, așa că încerc să explic în spaniolă trecătorilor cam ce fel de loc căutăm – obținem câteva indicații contradictorii și rătăcim un pic încoace-ncolo, ocazie cu care descoperim și elemente militare –

Ushuaia e capitala provinciei Patagonia, iar aici războiul Malvinelor e încă o temă de actualitate, cum văzusem și pe un poster în drum spre centru.

Până la urmă dăm de un grup de eleve care vorbesc cursiv englezește, și ne spun cum se numește barul: Küar.

E situat undeva în afara orașului, chiar pe malul mării. Vremea nu prea ajută priveliștea spre mare și spre zona industrială, dar într-o zi frumoasă recomand.

Odată cu noi s-au bucurat de mâncarea bună

și un grup de copii de grădiniță (!) ieșiți cu educatoarele la restaurant – hai mare în salonul din stânga.

După mâncare se apropie ora plecării; neinspirat mi-am lăsat rucsacul la hotel, altfel aș fi putut merge cu A. și C. direct în port, așa a trebuit să mai dau o fugă până la hotel, tocmai în celălalt capăt al orașului (noroc că taxiurile sunt destul de ieftine)

unde îmi iau bagajul și prind autobuzul care ne duce înapoi în port, privind cu emoții spre norii de pe canalul Beagle.