În Țara de Foc

E foc în Țara de Foc (merci Alex_S pentru rimă :)) – dar doar în văzduh.

IMG_2691.JPG

Se apropie ora aterizării, 9 seara, e încă lumină – un punct bun de reper, înseamnă că suntem suficient de ”jos” pentru a avea ziua ”de vară” semnificativ mai lungă. Interesant paradox, aici la Sud e ”mai vară”, dar mă aștept să fie mai frig.

Nerăbdarea de a vedea Țara de Foc e mare, și nu prea știu la ce să mă aștept. Mi- închipui oarecum… pustie, cu insule și canale, dar mai multe imagini nu am în cap – a trecut prea mult timp de când am văzut ”Toate Pânzele Sus” ca să-mi mai aduc aminte. Imaginea coastei întrezărită printre nori la aterizare cumva se încadrează.

IMG_2697.JPG

Primul lucru după aterizare – deschid telefonul cu un nod în gât – o fi ajuns bagajul meu oare? L-o fi găsit A.? Dacă a rămas la Buenos Aires, am încurcat-o monstruos.

Inima îmi urcă din pantaloni undeva spre coșul pieptului când văd mesajul lui A. – bagajul a fost recuperat și mă așteaptă la hotel.

Toată anxietatea acumulată în ultimele 72 de ore dispare într-o secundă disipată probabil într-un flux puternic de endorfina pompată la greu în organism. Uffffff. Am mai scăpat o dată. Cu ceva răni financiare (biletul de LAN e probabil pierdut) și niscai celule gri lăsate pradă pe traseu, dar… sunt în Țara de Foc, cu bagaj cu tot.

Organizatorii excursiei ne așteaptă cu plăcuțe la ieșire, sunt mulți participanți la excursie care au venit cu acest avion – a fost o cursă specială, bănuiesc că tur-operatorii au intervenit pe lângă cine trebuia ca să nu le lase turiștii de izbeliște.

În timp ce așteptăm să se adune lumea fac cunoștință cu M. din Chicago, A.&J. din Los Angeles. Eu credeam că am cea mai complicată poveste de ajungere în Țara de Foc, dar sunt și altele – M. de exemplu vine după o călătorie forțată cu autocarul de 22 de ore de la Iguaçu la Buenos Aires, unde a prins acest ultim avion la mustață (greva o prinsese în Brazilia și n-a zburat nimic – mă gândesc că noi am avut noroc că LAN l-a adus pe A. totuși, în ziua grevei). Asta după ce i se stricase aparatul foto în Brazilia și a făcut o excursie până în Paraguay, cu un taximetrist, pentru a cumpăra un aparat nou. Singură.

Astfel suntem cu toții ușurați că am ajuns cu bine, iar când ieșim scap un ”Aaaaa!” încântat cu voce tare la vederea peisajului Țării de Foc… și Gheață.

IMG_2699.JPG

”Tu n-ai bagaj de cală?” mă întreabă ghidul.
”Nu”, și abia acum mă gândesc ce-or fi zis colegii de excursie când m-au văzut lejer doar cu bagajul de mână. Adevărul e însă că mai am până a-l ajunge pe John, profesorul de lingvistică întâlnit în Albania, care bate lumea doar cu o geantă diplomat.

Suntem cazați la diferite hoteluri, doar două persoane coborâm la Los Nires. Fac cunoștință cu C. la check-in, care merge repede, apoi îl găsesc pe A. în cameră întins în pat cu guturai. Asta nu e bine – una că strică din plăcerea excursiei, a doua că probabil îl voi lua și eu. Dar – azi nu e o zi în care să ne facem astfel de probleme, îl las pe A. să se oblojească, las bagajul care mă aștepta cuminte în cameră de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat și cobor să mai prind ceva de mâncare.

C. e într-un colț cu o carte și-un pahar de vin – ”vii cu mine la masă?”

C. e din Perth, Australia – ”aa, Perth!”, reacționez cu veselie, ceea ce simt că provoacă oarece mirare – îi explic că în România în anii ’90 foarte multă lume știa de Perth, de la campionatul mondial de înot din ’91, una dintre primele competiții sportive de anvergură transmise la unicul canal TV național și urmărite de toată țara. În timp ce explic mă gândesc că trebuie să fie imposibil pentru cineva născut și crescut într-o țară liberă să înțeleagă cum un campionat de înot de la celălalt capăt al lumii poate avea o atare valoare de simbol de să-l ții minte și după 20 de ani, cât de adânc s-au imprimat primele ”imagini și sunete ale libertății”, unele arbitrare – primul film ”liber” (”Ringul”, întrerupt, mai știți?, apoi ET), primele reclame (”v-am prins vrăjitoarelor”, ”Adidas 21” (torsion) de la Coppa del Mondo (”forse non sara una canzone…”) și… campionatul de la Perth, care pentru cei aflați la școală a oferit un as în mânecă pentru ora de geografie ;).

Dar să revenim – C. e inginer minier specializat pe minereu de fier, face muncă de teren, pune osul la extracție – face planuri și supraveghează dinamitarea de chestii. A lucrat cu un român, ”bun profesionist, dar cam nebun”, vine după o vacanță de două luni ulterioară demisiei, petrecută cu prietenul ei în Anzii Argentinei. Și da, C. e fată.

Vezi, astfel de oameni speram să întâlnesc în acest colț de lume, unde când ieși afară pentru poza nocturnă se aud foarte clar, pe un fond de liniște uniformă precum întunericul, sunete de animale cum n-am mai auzit până acum.

IMG_2705.JPG

Abia aștept ziua de mâine.

Reclame

2 gânduri despre “În Țara de Foc

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s