Primul obiectiv turistic din excursia zodiacală e aisbergul vizionar –

vezi prin el.

Îi facem, desigur, nenumărate poze, cârmaciul nostru sugerând discret că o poză cu o barcă văzută prin ochiul ghețarului plutitor ar avea șanse la selecția finală care se va face la sfârșitul excursiei cu cele mai bune poze ale fiecăruia, pe un DVD. Dat fiind că toată lumea face acea poză, scena își pierde din originalitate; chiar și așa, și neîncadrată perfect, e o amintire plăcută.

Trecem foarte aproape pe lângă icebergi, în continuare mă fascinează acest turcoaz ireal.

Aflu în sfârșit de unde vine: gheața din ghețarii ”tereștri”

și implicit și plutitori

se formează lent, prin sedimentarea zăpezii în sute de ani. Pe măsură ce se tasează, aerul din ea e presat să iasă. Gheața nouă e albă, cea veche e turcoaz, iar cea mai veche, din care a ieșit tot aerul, e complet transparentă – ”gheață neagră”, pentru că așa pare când plutește pe apă. Ghizii ne-au spus că în fiecare excursie găsesc câte o bucată pură, pe care o folosesc la whiskey.

Lăsăm vaporul parcat în urmă

și înaintăm

spre inima gheții.

Marea e de o liniște totală, ca o oglindă zgrunțuroasă – e ținută în încremenire de multele bucăți de gheață care acționează ca o pojghiță. Încet, cu atenție, zodiacele își fac drum până lângă ghețarul-sursă.

Nu ne apropiem mai mult de două înălțimi de ghețar, precauție în caz că ar cădea o bucată. Și – întradevăr, un zgomot surd anunță prăbușirea unei bucăți de gheață! Din păcate n-a fost spectaculos ”ca în documentare”, n-a căzut ditai peretele, ci doar o bucată, pe care nici n-am văzut-o cumsecade – am văzut însă valul care a umflat pojghița foarte clar, și i-am simțit unda după câteva secunde. Dacă o așa ”bucățică” a făcut așa o undă, mda, poate e mai bine că n-a căzut tot peretele cât am fost noi prin preajmă.

Ne mai plimbăm în tăcere o vreme – nici nu-ți vine să vorbești. Doar motorul zodiacului se aude, până îl opreșe ghidul, pentru ca să putem asculta glasul pârâitor al gheții.

În cele din urmă facem cale-ntoarsă

împreună cu colegii din celelalte bărci,

și trecând pe lângă niște cormorani ieșiți la o plimbare acvatică (în engleză se numesc ”blue-eyed shags”, m-am mirat că doar eu am chicotit în barcă)

ajungem înapoi la colonia de pinguini scăldați în al lor guano roz –

suntem la țărm, e vremea descălecatului.