Bath poartă numele de Baie datorită izvoarelor mineral-termale (46 de grade Celsius), singurele din Anglia. Legenda spune că prințul Bladud al britanicilor (și tatăl regelui Lear), pe la 863 î.Hr., avea lepră și a plecat departe de societate. Păzea porci, și ei plini de bube; a ajuns pe un deal din apropiere și-a văzut cum porcii se reped la niște bălți de nămol. I-a scos cu greu și a văzut cu uimire că le trecuseră bubele. S-a băgat și el în nămolul cald și s-a vindecat. S-a întors, a devenit rege și a înființat un oraș pe locul bălților calde în cinstea zeiței Sul.

Romanii s-au bucurat nespus să găsească atât de departe de casă condiții ideale pentru niște Terme meseriașe, și au construit cele mai mari băi din afara Romei – Aquae Sulis, după zeița celtă, adoptată de romani fără a se jena de cum sună.

Locul a rămas important și în evul mediu, băile fiind reamenajate și cunoscând consacrarea în secolul 18, Georgian, al regilor cu numele George. Azi s-au mutat de lângă izvorul original, dar funcționează încă bine-merci. Apa caldă se formează din precipitațiile care se scurg până la 2-4000m adâncime, unde sunt încălzite de pământ și țâșnesc la suprafață prin fisuri în piatra cea gri, cu un debit de peste un milion de litri pe zi.

Baia romană e un obiectiv ce nu trebuie ratat. Bazinul principal e acum descoperit (pe vremea romanilor era acoperit!) la nivelul la care era acum două mii de ani, izvorul la fel. Se poate vedea tehnica de saună a romanilor, sofisticată, cu camere pentru diverse scopuri – baie caldă, rece, abur, masaj, ulei, tot, podele înălțate pe piloni de cărămidă pentru a încălzi pardoseala pe dedesupt. N-am știut că „baia turcească” de acum e de fapt baia romană transmisă pe filieră bizantină turcilor, dispărută în occident.

De obicei nu mai am răbdare pentru ghid audio; aici am luat și n-am regretat. Are și Bill Bryson niște comentarii pe alocuri, ceea ce mi-a adus din nou aminte că am cartea lui nedeschisă lângă pat.

Până să apuc s-o citesc sunt de acord cu Bill – poate cel mai impresionant loc de stat și meditat e în colțul din care se vede bazinul, statuile împăraților romani, iar în spate silueta măreață a Abației. Conștientizezi dintr-o imagine trecerea timpului, a istoriei. Parcurgi apoi simțindu-te parcă mai mic și mai modest camerele, arcadele, sala de restaurant unde se află o fântână cu pești de la care poți bea niște apă caldă minerală, de care toți se minunau cât de rea la gust e – nu mi s-a părut cine știe ce, cam ca la Călimănești-Căciulata.

Am petrecut 3 ore la băile străverilor noștri, când am ieșit toate restaurantele erau închise. O chelnăriță în repaus ne-a recomandat mie și la doi turiști chinezi la fel de înfometați un restaurant pe lângă podul Pulteney, Gia’s, care are deschis toată ziua. Bun peștele, bun gemul (a se vedea în poză la ce mă refer). Cu o ultimă privire asupra podului, dacă tot am ajuns acolo, ura și la gară.