Bangkokul e mare. 8 milioane de locuitori (medie a diverselor surse), cam cât populația Austriei, pe o suprafață de peste 1500km2, de 7 ori cât Bucureștiul – suficient ca să îndemne la grijă în alegerea cazării. Destinația cea mai ieftină este strada Khao San, raiul backpackerilor. Wikitravel și impresii de pe tripadvisor.com nu recomandă zona – foarte „turistică”, adaptată „vesticului”, nu cea mai sigură noaptea. Se recomandă unanim cazarea undeva în apropierea unei stații de „skytrain„, metroul de suprafață bangkokian, și/sau lângă râu. Am ales așadar rapid hotelul Centre Point Silom, aflat lângă apă și lângă metrou. Mai scump decât strada Khao San, dar mai ieftin decât… România. Auzisem că Thailanda e cunoscută pentru cazarea ieftină pentru cât e de bună – se pare că așa e.
Sigur se pot găsi și oferte mai bune la o căutare mai atentă, dar n-am avut timp de pregătire, iar priveliștea nu e rea

N-am făcut nici un plan de vizitare a orașului, bazându-ne pe Mi, care schițase o propunere – doar că a avut problema cu inundația apartamentului și a pierdut avionul! Din fericire a găsit altul a doua zi și astfel ne-am întâlnit toți bucuroși la hotel.

Cazarea lângă apă e o idee bună – au „autobuze acvatice” care te duc pe un traseu cu multe obiective importante, evitând aglomerația legendară de pe străzi.

Râul Chao Phraya e surprinzător de curat (am avut așteptări foarte scăzute despre Bangkok), bărcile vin destul de regulat și nu sunt foarte aglomerate – poate pentru că e duminică? Extrasezon? Oricum ar fi, ne bucurăm de locuri la geam cu priveliște arhitectonică.

Ne atrag atenția templele – mai multe și mai impozante decât m-am așteptat.

Cobrorâm la stația Tha Thien, ieșim printr-un gang cu tavanul foarte jos, de care sunt agățate sticle de plastic care te fac să e apleci și mai mult – la început n-am înțeles, dar mă lămurește M. – măcar nu dai cu capul.

Trecem apoi prin spatele unor tarabe din ce pare a fi o piață

și brusc se văd niște clădiri țuguiate.

Ieșim în strada mai puțin aglomerată decât mă așteptam, ceea ce-i permite șoferului de ricșă (tuk tuk) să tragă un pui de somn,

iar Mi, după ce face poza de la care e furată ideea fotografică de mai sus, sugerează să vedem dacă mai e deschis templul Wat Pho. Zis și făcut.