„De ce arată despre Filipine la televizor în Thailanda?”, se întreabă Mi. „S-o fi întâmplat ceva?” Se văd oameni agitați pe ecran, dar nu înțelegem o iotă din imposibila limbă tonală a comentariului.

E 7 dimineața și luăm deja micul dejun la aeroport.

Se luminase foarte devreme la Bangkok, 13 grade latitudine nordică.

Luaserăm un taxi până la gara Phaya Thai, de unde urcarăm în salutarul tren expres ce ne duce la aeroport cu 160km/h (nu-mi revin… la București pe când?) și care are locuri special amenajate pentru copii, bătrâni și… călugări.

Avem timp suficient, ne plimbăm prin aeroport, până când vedem cu stupoare „ultima chemare” în dreptul zborului spre Manila. FUGA la poartă, unde toată lumea era liniștită. „Da, ultima chemare, dar încă n-am început îmbarcarea.” Uff.

Ne urcăm într-un final în avion, unde adorm instant buștean – ratând experiența Cebu Pacific Fun & Games – se pare că la fiecare zbor stewarzii organizează jocuri și concursuri, de genul „care e capitala Ecuadorului” – „bravo, ați câștigat o șapcă!” (acest băiat ar câștiga toate concursurile, spre deosebire de moderator).

Cebu Pacific are bilete ieftine pe ruta Bangkok-Manila, dacă interesează.

Manila din avion

se arată a fi un oraș mare.

Foarte mare.

12 milioane de locuitori la o populație de 92 de milioane – cu 12 milioane mai mult decât Germania.

Mi., căreia îi mulțumim și cu această ocazie pentru găzduire, locuiește într-o garsonieră foarte mică și foarte cochetă în cartierul modern Makati, de zgârie-nori. Lăsăm bagajele și hai în oraș. Mi. a fost foarte încântată de Bangkok și pentru că oferta cultural-turistică e mult peste cea a Manilei. Să vedem.