Când am văzut crocodilul mi s-a pus un nod în gât, am întins mâna spre stânga, dar cuvintele nu au venit imediat: „is that… a croc?”

Daaa. A fost o femelă crocodil, între 3-4 metri. Splen-di-dă. Imaginea ei unduitoare mă va urmări toată ziua.

Uff, noroc am avut! Putem debarca liniștiți pe mal, având grijă să nu mergem prea aproape de mal, cum spune și semnul.

„Care singurul alt animal, în afară de crocodil, pentru care omul e ‘ceva de mâncare’?” întrebase ghidul în barcă. „Ursul polar”, am știut. Nota 10 la zoologie, stai jos.

Stau jos în microbuz, mergem întins spre Alexandra Lookout,

loc de panoramă de unde se vede estuarul râului Daintree departe, dincolo de pădurea tropicală

păzită de un stol de kakadu

cum se varsă el în mare plin de sedimente.

Mai departe pe șosea, ne atrage atenția un semn rutier. Inițial era doar partea de sus, fără inscripțiile cu carioca – semn de cazuar. Un artist însă l-a „vandalizat” scriind before(=înainte) și after(=după).

La început autoritățile au înlocuit semnul, dar artistul a insistat, treaba a devenit atracție turistică, așa că au lăsat semnele.
Cazuarul e o specie în primejdie, unul din pericolele principale fiind mașinile, evident. Sandro, ghidul, face parte dintr-un grup de voluntari care marchează și urmăresc păsările, monitorizând populația. Sperăm să vedem unul, benoclăm ochii, dar norocul l-am cheltuit cu crocodila pe râu. Pentru că nu, acesta nu e un cazuar,

ci un fel de bibilică locală. O găsim la locul de prânzire, restaurantul Daintree Tea House dotat cu baltă cu apă cristalină ca lacrima. Se văd peștii

și fundul

curat-curat. Avem voie, așa că împreună cu italianul din Milano și vreo 2 turiști chineji facem saltul în apa rece, dar răcoritoare.

În poze e așa de clară încât nici nu zici că sunt subacvatice.