Airbnb.com e un agregator de oferte de cazare din partea unor persoane particulare. Dacă ai o casă, vilă, apartament sau cameră poți s-o oferi la închiriat, cu ziua, săptămâna sau chiar perioade mai lungi.

Ca turist trebuie să te înscrii pe site, să validezi profilul de preferință cu facebook sau linkedin și ai astfel ocazia de a te caza în casele oamenilor, pentru bani în general mai puțini decât la hotel. De cele mai multe ori, cazarea e mai mult decât suficient de comodă, cu unele excepții – cum am avut noi chichineața de la Roland Garros, care a avut însă avantajul zonei.

Pe site dai orașul, perioada, și îți apar ofertele. Cu poze, descriere, tot. Te arăți doritor, proprietarul trebuie să te accepte. Nu se întâmplă întotdeauna, cum am aflat pe propria piele. Nu știu dacă persoana sau țara au părut dubioase, sau amândouă. E. însă ne-a acceptat în casa ei din Granada, nu departe de catedrală. Am corespondat pe email, ne-a zis că ne așteaptă o prietenă de-a ei când ajungem.

Luăm autobuzul din fața hotelului o stație până la aeroport, acolo găsim după un pic de căutare stația de autobuz pentru traseul Granada, tocmai când apare autobuzul. Suntem singuri, ocupăm locurile din față conform rezervării de pe alsa.es. Prima oprire e în gara Malaga, unde din păcate urcă o grămadă de lume. Plecăm într-un târziu, ațipesc, dar nu pentru mult timp – mă trezește vocea ascuțită a unei călătoare (din nou conștientizez cu acuitate că spaniolii ori au voci puternice din născare, ori sunt tari de urechi, ori amândouă – cert e că vorbesc TARE). Nu știu exact de ce se plânge cucoana, până la urmă înțeleg că e ceva defecțiune la autobuz, lucru întărit de faptul că ne-am oprit pe marginea drumului. Uff. Întârziem… ațipesc la loc.

”Acum 5 ani ar fi trebuit să așteptați până repară autobuzul, multe ore; acum e mult mai bine”, avea să zică B., prietena lui E., care ne-a așteptat. Până la urmă nici n-am întârziat prea mult, vreo jumătate de oră. Și tot n-am reușit să driblăm ploaia. Și frigul.

Ne bucurăm când intrăm în casa veche, la ultimul etaj, foarte cu gust aranjată. E într-adevăr o senzație deosebită să stai la om în casă – mai ales când casa e bine aranjată.

B. ne sugerează un ”traseu tapas ne-turistic”, la întrebarea unde mănâncă ea în oraș, și astfel înarmați pornim pe străzi. Primul punct de interes, piața Bib-Rambla,

nu departe de catedrală, unde intrăm repede să ne încălzim.

În spatele bisericii se face o străduță de tip bazar,

acoperită ingenios cu plastic – așa mai driblăm puțin ploaia.

Primul local tapas din recomandare, Oliver, de lângă piața Bib-Rambla e închis, așa că încercăm la al doilea la rând, Diamantes – e deschis, dar plin, nici o șansă să intrăm.

Hai la următorul, Gastrobar Manuela – aici însă descoperim că nu e de tapas, ci de mâncare ”normală” – nu, noi vrem tapas, plecăm mai departe, dar nu departe, până la Sol Tapas.

Intrăm, gol, pare închis, o doamnă cu păr lung creț foarte negru și ruj foarte roșu aranjează niște tricouri. Dăm să ieșim, dar întreb într-o doară dacă esta abierto. Esta. ”E o prietenă de-a mea care are o expoziție azi”, zice, ”nu vă deranjați”.
Bine… hai să ne așezăm, că ne e foame. Cam îndoielnic, așa… întrebăm dacă putem mânca, zice da, dacă luați o bere primiți tapas gratis. Hmm. Cam devreme… dar hai să luăm o bere, ce să facem. Și prompt vine și tapasul. Observ cum îl pregătește, cu dexteritate și multă artă. Arată bine,

iar gustul e de-li-cios. Ne e foame, așa că mai luăm niște ”extra tapas”, salmorejo, un fel de gazpacho, supă rece de roșii cu ceva șuncă și avocado prin ea, și tortilla cu ardei copți câștigătoare de concurs local – conform recomandării de pe tabla de la bar. Buune.

Până să mâncăm noi, localul se umple pe nesimțite. Mulți tineri, toți localnici, se înghesuie la barul îngust și la alte vreo două mese înghesuite de pereți, prestează bere cu tapas, ce-am luat și noi, și povestest într-o veselie.

Unii încearcă tricouri expuse – și mie îmi atrage unul atenția, să știi că-mi iau. Mai scump, dar mult mai interesant și cu semnificație decât ”de la tarabe” sau din magazinele cu suveniruri de plastic. Și-așa plecăm mulțumiți cu probil cea mai bună alegere penntru prânz pe car puteam fac, și cu un tricou de la Miss Grace.

Afară, ce să vezi? Printre nori, cerul albastru.

Ei, așa să tot pornești, cu un ochi la strada sforii,

în sus, spre obiectivul principal din oraș.