One in a Billion – în India

Indiatrip

3 Ianuarie 2006

1bn. 1 mrd. 1 mld. 1 md. un miliard. indiferent cum scrii, raman un miliard de oameni. un mi-li-ard de oameni… nu-ti poti inchipui, pana nu vezi. pana nu te misti printre ei.
ca de exemplu prin Delhi, un oras cu populatie aproape cat Romania.
salutari dintr-un punct minuscul de internet. ma sui intr-o auto riksha si ma duc.
insaan phone leta hai baat karne ke liye!
(habar n-am ce inseamna. am citit de pe un poster).
ora de internet e 20 de rupii.

=======================================

Later edit:

August 2006

Despre India n-am scris la vremea respectiva. Am tot zis ca scriu dup-aia, dar n-am apucat… si, intr-adevar, multe amintiri incep sa se piarda, nu se compara scrisul „la cald“ cu cel „la rece“. Voi incerca totusi acum sa notez cate ceva, sa nu se piarda chiar tot, macar pana imi mai aduc aminte, chiar si asa, la rece, ce si pe unde, ajutat de poze.

Vaszca, dupa placuta escala de la Moscova, am ajuns la New Delhi. Avionul Aeroflot cu care am zburat a fost cel mai incapator cu care m-am dat vreodata. Loc sa-ti intinzi picioarele la clasa a 2-a mai ceva ca la business class in boeinge si airbuse.

In seara aia n-am vazut mare lucru din Delhi. Am mers direct la hotel, era tarziu si a doua zi dimineata plecam. Calatoria cu trenul pana la Jaipur trebuia sa dureze 6 ore. A durat 10. Trenul s-a tot oprit, mai ales din cauza cetii dese ca vata, care a incurcat mult si traficul aerian. Bine c-am aterizat…

orasul rozJaipur din provincia Rajastan e numit „orasul roz“ din cauza numeroaselor palate in culori sidefate. Am vazut si noi vreo 2, cladiri opulente ce contrasteaza furibund cu viata marunta si multa din jur.

A fost primul contact cu aglomeratia Indiana, cu ricshele in care am incaput toti patru – cu S., M. si D.. N. a ramas la Delhi, cu tatal lui. Eu am ajuns ultimul, grupul lor era obisnuit cu faptul ca bastinasii, in special “turisiti locali” veniti de prin sate indepartate, se strangeau in jurul lui D., sa-l vada, sa dea mana cu el, sa faca poze. Il intrebau politicosi de unde e, ce face pe aici, daca-i place, ii urau succes. Nu mai vazusera « alb » in viata lor, si asta avea si parul lung… Erau fascinati. IIntai am crezut ca glumesc astia, pana l-am gasit in mijlocul unui grup mare si compact de eleve din sudul indiei, toate numai zambet.

Indienii, a propos de “albi”, se considera o rasa in sine. Eu tin minte ca la scoala am invatat ca oamenii se impart in 4 rase, albi, negri, galbeni si rosii. Copilul «maro», cum isi zic ei, nu era pe desenul ala cu globul pamantesc unde toti copiii traiesc in pace. Ii consideram pe arabi si indieni ca niste albi mai bronzati. Ca trasaturi, se aseamana mai mult cu albii decat cu negrii. Plus ca pe unii dintre ei, mai ales in nord, nu-i deosebesti de orice roman cat de palid… dar media e, intr-adevar, mult mai «bronzata».

A propos de culori: in vest nu e politicos sa vorbesti in termen de «albi si negri» in mod oficial. Neoficial se zice, dar oficial imediat de categorisesc ca «gandesti in termen de culoare» si pac, esti rasist. Orice judecata ai face bazat pe culoare generalizand pentru un intreg grup, indiferent daca e pozitiva sau negativa (ca de exemplu, negrii sunt buni la sport, sau tiganii sunt necinstiti) e catalogata rasism… si probabil este ☺. Am avut nenumarate discutii interesante pe aceasta problema. Dar sa revenim la Jaipur.

Bazarul e o dementza. Bazarul din Istanbul, la cub. Multe kestii colorate manufacturate. Deh, mana de lucru ieftina. Textile, lemn si metale in primul rand. Si ieftineee, ieftine, daca stai sa convertesti, MULT mai ieftine ca oriunde, si de calitate buna. Deh, la populatia lor, concurenta e inimaginabila pentru noi. Si pe langa ca erau ieftine, puteai si negocia, scazand pretul intre 20% si …80% ( !). Iti era oarecum jena sa te zgrcesti pentru 5 dolari, dar mergea.

Astia si-au facut multe cumparaturi; eu, fiind la inceput de calatorie, am cascat doar ochii, gandindu-ma la ce mi-ar placea, pentru final. A fost bine, nestresant ☺.

La Jaipur ne-am intalnit cu un coleg de scoala care era acasa la parinti… si isi cauta nevasta. Avea un portofoliu intreg de «CV-uri», cu poza. La ei inca se practica la scara foarte larga casatoriile aranjate. Conteaza foarte mult sa se inteleaga familiile, dar, mai nou, si mai ales in orase, si sa se placa ei, catindatii. De exemplu colegul meu nu-si gasise pereche. In general, zicea ca nu le place el :P.

Interesanta mentalitate, am discutat indelung. D., pletosul, cu succes la gagici, nu-si inchipuia cum pot astia trai fara femei… mai mult sau mai putin. Mai departe, zicea ca si-asa si intr-o relatie bazata pe sentiment sunt probleme, d-apoi intre 2 straini.

Interesant, ei ziceau ca dimpotriva, crescand asa, nu-ti pui prea multe probleme. Divortul nu e acceptat cultural, foarte rar, mai nou, si oricum esti cam stigmatizat, asa ca oamenii nu-si fac iluzii, ci depun toate eforturile ca casnicia sa «mearga«. Multi care au avut «privilegiul» sa aiba „relatii premaritale” au suferit esecuri, s-au casatorit aranjat si sunt binemerci fericiti… Intr-un fel, asteptarile sunt mai jos si surprizele mai placute, probabil.

Mda. Incheiem paranteza. Oricum, unul din lucrurile cele mai importante pe care cred ca le-am invatat in astia doi ani e acceptarea oamenilor fundamental diferiti ca oameni… normali. Daca la ei asa e, nu inseamna ca daca oamenii sunt diferiti, chiar fundamental diferiti, e ceva in neregula cu ei. whatever works for them. Habar n-am cum sa traduc asta rumuneshte acuma.

De la Jaipur am mers la Pushkar, un sat in mijlocul desertului, cu un templu brahman pe malul unui lac.
Foarte frumos si pitoresc, am urcat si pana in varful unui munte la un templu acolo. fain.

De acolo, autobuzul spre Agra. Agra e un oras cenushiu altfel, dar care «traieste din Taj Mahal». Taj Mahalul trebuie vazut. Pozele nu ajung sa creeze impresia de majestate in cel mai inalt grad. Fantastica cladire. Nici nu gasesc cuvinte s-o descriu. Trebuie vazuta, atinsa, traita. Una din minunile arhitectonice de prim rang ale lumii. Mogul Shah Jahan, jos palaria. Pardon, turbanul.

De la Agra inapoi la Delhi, alt autobuz, de acolo avion la Bombay. Vai… Ajungem la aeroport… printam biletul electronic… ne asezam la coada. D. si M. trec, e randul meu si al lui S. Se baga unii in fata noastra, trec… ajungem noi… ii ia iar pe altii in fata… si apoi ne spune ca nu mai sunt locuri in avion. poftim ?!

Scandal. Certuri cu aia, „chemati seful”. Seful nicaieri. Pfuaai.S. sa-i dea lacrimile, isterie. Eu faceam pe «good cop» (de la natura), dar la un moment dat m-am enervat. Am zis ca vreau sa vorbesc cu sefu, si avionu sa nu plece pana nu dam pe cineva jos care nu avea rezervare inaintea noastra (noi aveam de 3 luni) si ne urcam noi, ca altfel e de rau. Ma rog, nebunie, cu patruns in spatiul interzis… astia imi ziceau s-o calmez pe S., care urla la ei ca are legatura internationala si o pierde (nu era adevarat, manevra de diversiune), iar eu am zis ca nu calmez nimic, ba ma enervez si eu, si avionul ala nu pleaca ca e de rau.

Amenintari cu tribunalul… de parca m-au si crezut. Ma rog, pana la urma, miracol, ne dau bilete fara loc. Urcam, si gasim si loc… in fatza. Ca sa vezi. Uf, fura clipe traumatizante, ca astialalti 2 plecasera, riscam sa ramanem noi de carutza in Delhi, avionul urmator era tarziu dupamasa, pierdeam toata ziua de Bombay.

Asa am ajuns si ne-am plimbat prin Bombay putin. Trebuia sa avem seara tren de noapte spre Goa – ash. Era de fapt a doua zi, asa ca am mers 10 ore, ziua, cu un tren de nivel personal la noi, dar cu banchete de dormit, si mult curent, dar in rest, ok. Am ajuns noaptea la 3 in Goa, rupti. Am umblat inca vreo 2 ore dupa cazare… am gasit in sfarsit, dupa negocieri la sange. A doua zi n-eam luat camerele la hotel in primire. Goa e in plin sezon in ianuarie, pentru ca nu e asa cald. Adica doar vreo 27-30 de grade, la fel si apa. vara e nenorocire, nu merge nimeni de calduri.

Goa e unul din cele mai relaxate si relaxante locuri din lume. Turism litoral ca la turci, foarte dezvoltat, si asemanator ca conditii, dar parca si mai relaxat. Sa tooot stai, vegetezi si filosofezi. Natura generoasa, oceanul Indian cald… frumos.

Acolo am petrecut anul nou, pe care l-am inaugurat cu o baie si o tura cu scuterul acvatic. ultimul apus de soare a fost mirific.

Din Goa, inapoi in Bombay, de unde D, S si M isi luau sborul. Eu, spre nord, la Delhi. Am stat la N. Daca prima parte a fost eminamente «turistica», a doua parte a sejurului, de unul singur, a fost exploratorie-initiatica.

Am batut Delhi, moscheea mare, fortul roshu, templul jain, dilihat (cumparaturi), piata Connaught, templul Lotus Baha’i, mormantul lui Gandhi. Fortul Roshu si palatele lui au fost revelatia. Imens. Iar in Delhi respiri Indie din aia aglomerata aglomerata rau. In nordul orasului. Ca in Sud, unde e si parlamentul si India Gate, e metropola construita de britanici, care e cam ca nordul Bucurestiului, dar mai mare. Lux, opulenta chiar, grandoare.

Din Delhi am luat autobuzul spre Nainital, o statiune din nord, de unde voiam sa vad Himalaya. Nainital arata de departe ca Elvetia. Pe malul unui lac, case albe, splendid. Ca sa ajung acolo am mars o noapte cu un autobuz mizerabil, adica semana cu o “rata” normala la noi :P. Poate ca amintirile neplacute sunt pentru ca noaptea toti par mai dubiosi, plus ca copilul de langa mine m-a dus intr-o calatorie in arhipelagul borabora.

eh…

Nainital a fost fermecator. Am urcat pe un “deal” din “subcarpatii himalayei”, care deal avea 2200m..

Si am vazut lantul Himalaya, cu varful Trisul, cel mai inalt, 7800m. Maiestuosi. La poalele inzapezite, soarele desenase un fel de linie curcubeica. eh… am respirat adanc.

De la Nainital, un autobuz pleca spre Haridwar la 9 seara, 9 ore trebuia sa faca. Numa’ bine, mi-am zis, abia ajung si eu dimineata.

A ajuns in 6 ore… ora 3 dimineata. Intuneric, negura, friiiig, eu singur in autogara Haridwar. Sinistru. A aparut de nicaieri un baiat infofolit intr-o patura. sa ma duca cu riksha lui bicicletica.
Zic, nu. Rezerv prin telefon (l-am trezit pe alt paturar pentru asta) la hotel. Baiatul insistent. Apare si un batran tip stafie de dupa niste gherete. Zic, bine, baiete, du-ma aici. Cerea 20 rupii. m-a dus cu 5… dar a insistat sa ma duca la alt hotel, mai aproape. Eu, de frica sa nu ma duca undeva pierdut in noapte daca-l enervez, am zis bine. Si m-a dus in cel mai dubios loc in care am calcat in viata mea. M-am cazat. Friig.

Astia n-au incalzire in case, deloc, ca e scump. Si m-au lovit gandurile. Daca asta e un cuib de mafioti si vin astia noaptea sa ma prade? Aualeu. Am ascuns camerele si banii (nu toti) in sacul de dormit, restul de bani discret intr-un alt portmoneu oarecum la vedere. Acum, pot sa vina.

N-au venit.

Dimineata am vazut ca hotelul e trecut in ghidul lui D., pe care il imprumutasem, la categoria «arata rau, dar e ok». Uff. Iesind din cladire, m-am simtit brusc ca un Alis in Tara Minunilor. Strada intunecata si ostila pe care o lasasem azinoapte a explodat efectiv in fata mea de viata, vitalitate, zgomot, roboteala, aglomeratie, claxoane, rasete, culori, mirosuri imbietoare. Am zambit, si cu un sentiment foarte, foarte usor, am luat-o la picior.

I-am sunat pe parintii colegului meu V. (mai nou cunoscut şi sub numele Maverick), imi zisese sa-i sun daca cumva ajung in Haridwar. Ii sun, sa le dau bunaziua, ei, stai asa, ca sntem in oras, hai sa ne-ntalnim. Bine. Ne-ntalnim, oameni foarte cumsecade, au zis nici vorba, tre’ sa stai la noi. Eu ca nu, ca lasati, ca deranjez. Nici pomeneala, nu m-au lasat. Si sincer, mi-a suras. Asa ca in ziua aia fratele lui V., un baiat a-ntaia, 18 ani, era acasa in vacanta de dupa liceu (pe care il terminase in Singapore), m-a plimbat si mi-a aratat si explicat tot. Ne-am inteles perfect din prima, foarte deschis si deshtept baiat (vrea sa faca inginerie spatiala), si haios. Cred ca au fost cele mai faine 2 zile din India. Oameni calzi, primitori. Am mancat mancare ‘ca la mama (lor) acasa‘, am avut ghid personal… lucrurile astea nu le puteam infaptui mergand cu un grup, fie el cat de restrans. Iar cea mai tare faza a fost raidul cu scuterul. Ca majoritatea oamenilor de aici, care merg cu mijloace de 2 si 3 roti, au si ei, mai rasariti fiind, 2 scutere. M-a dus G. in spate pe o Honda mica si bazaitoare, dar noua si cocheta, printr-un oras indian aglomerat. Doar saritul cu parasuta a fost sport mai extrem ca asta. Incredibil. Pe trotuare, ocolind vaci, masini, biciclete, ricshe, oameni nu mai spun. La inceput am paralizat de frica – una e sa conduci, alta e sa fii in spate pe un scuteras din ala mic. Dar odata ce m-am obisnuit, mi-a placut la nebunie.


Haridwar e unul din cele 2 locuri sfinte (cele mai) ale indienilor, dupa Varanasi/Benares. Daca la Varanasi Gangele e cica mâlos si murdar, aici abia iese din munti, e limpede ca cristalul, si turcoaz. Am fost la temple, unde se spala astia ritual in rau, la ghat (si la Sighisoara era un loc pe Tarnava unde se spalau oamenii, la gat!). Iar seara, la aarti, la rugaciunea de seara, o feerie. Muzica, tobe, incantatii, tortze, barcutze cu flacaruici lasate sa curga pe rau in jos – foarte frumos.

A doua zi am facut o excursie cu G. la Rishikesh, cu autobuzul, pe urmele lui Eliade. Am vazut cativa pustnici pe strazi, dar pesteri n-am gasit, desi am cautat. Gangele tot frumos (e si mai in nord), muuulte ashramuri unde vin din toata lumea sa invete si practice yoga. E foarte frumos, si nu era nici asa plin de turisti. Mi-a placut, avand si «valoare literar-sentimentala» ☺

A doua seara m-a dus domnul P. senior pe scuterul lui la autogara. Nea P. e destul de solid… in spate eu, si in spatele meu imensul ghiozdan, toate pe Hondutza – dar a mers ! ☺. Orice merge in India.

Delhi, ultimele cumparaturi cu Padma, prietena lui N. ura si la aeroport. Cand sa plec – nu puteti cu toate bagajele, prea multe. Vaidemine. Limita era 20kg, eu aveam 40. Rushii ma lasasera la dus, da’ astia… Grrr. Incep sa scot. Pun in bagajul de mana. Pana la urma am lasat o gramada de haine, si la a 3-a incercare (noroc ca am ajuns devreme!!) am trecut. Cu muulte haine pe mine, aratam ca Mos Craciun. Odata trecut, le-am dat repede jos si pus inapoi in bagaj. A fost de groaza, bine ca am scapat. Asa am ajuns la Moscova la 7 dimineata. In luxosul aeroport nu e NICI O BANCA pe care sa shezi/dormi. Am dormit pe jos, in sacul de dormit – care a fost sfant, cel mai inspirat bagaj.

India… O Romanie cu un miliard de romani. Multe lucruri imi aduc aminte de Romania anilor 90. Primii in libertate. Entuziasm. Energie. Totul insa cu mai multe zerouri. Populatia, deci concurenta, incredibila. Indienii sunt un amestec foarte ciudat de harnicie si delasare. Cam ca noi. Ar munci orice ca sa faca un ban, dar altfel, regulile sunt relaxate. Si incalcate. Foarte interesant. Tzara in dezvoltare, multe imagini erau un fel de deja-vu. Oamenii imbracati ca la noi in ‘90, amestec colorat de tzinute conservatoare, «muncitoresti» si moderne.
Nu stiam cata diversitate – au vreo 40 de limbi de sine statatoare, nu se inteleg unii cu altii. O federatie imensa, diversificata si foarte greu de condus.

M-a incercat o ciudata senzatie dubla, atat de “stranietate” in cultura lor atat de diferita, dar si de familiaritate surprinzatoare. Am auzit asta si la alti romani care au avut de-a face cu indieni – pe anumite lungimi de unda suntem foarte compatibili.

Ca majoritatea calatoriilor, si asta a contribuit la atenuarea de prejudecati. De exemplu, “indienii sunt lenesi”. In India cred ca am vazut cei mai harnici, langa cei mai lenesi oameni din lume. Culmea, amandoua categoriile erau sarace – si asta mi-a adus aminte un pic de casa.

Cu ce imagini am ramas? Cu colaje. Tajul. Jaipur. Pushkar in mijlocul desertului. Ghatul de la Haridwar. Goa, filosofica. Bombayul aducandu-mi surprinzator aminte de Bucuresti, minus ocean si palmieri. Nainital. Putinele cuvinte in hindi pe care le mai stiu. Mera dost, kya kar rahe ho? Kuch nahi, jaaneman. Kutte, main tera khoon pee jaaungaa. Tura pe scuter. Noi prieteni. Formidabilul masala chai (servit cel mai bine dimineata, pe frig, pe marginea drumului spre Pushkar, deasupra unui ceaun cu carbuni incinsi…).

Oamenii din cinematograf, foarte seriosi la scena lacrimogena de final, cand m-am uitat in jur cu gandul ca vor pufni si ei in ras, sau vor da ochii peste cap a “da-ti-va bai de-aici”, ca mine. Omul-care-locuia-pe-taraba. Macarea de pe plita imensa de la dhaba. Templele cu mult portocaliu, si pietre shivling.

Elefantul pe langa care am trecut in goana masinii, in Goa, si n-am apucat decat sa-i fac o poza miscata.

 

 

Si, bineinteles, Himalaya. Unde se termina cuvintele.

Anunțuri

Un gând despre “One in a Billion – în India

  1. oioi :) tu ai trait aproape toate visele mele :) e fascinant sa merg (virtual) pe urmele tale cu blogul / prin blog :) sa pui insemnarile complete dinaintea asteia, te rooog :)

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s